După mai bine de un deceniu în care investitorii români au dezvoltat proiecte de biogaz într-un cadru legislativ construit în principal pentru producerea energiei electrice, România a făcut la începutul anului 2026 unul dintre cei mai importanți pași spre apariția unei piețe reale a biometanului. Adoptarea OUG nr. 9/2026 introduce explicit biogazul și biometanul în legislația sectorului gazelor, creează drepturi și obligații pentru producători și, poate cel mai important, deschide calea pentru racordarea instalațiilor la sistemele de transport și distribuție.
Schimbarea este mult mai importantă decât poate părea la prima vedere, deoarece până acum majoritatea instalațiilor românești de biogaz și-au construit modelul economic în jurul cogenerării, utilizând gazul produs în motoare care generează electricitate și căldură. Biometanul schimbă această logică, întrucât după purificarea biogazului și aducerea lui la parametrii tehnici necesari, gazul poate fi injectat în rețeaua existentă și comercializat către consumatori aflați la sute de kilometri distanță de instalația de producție.
Pentru un investitor, diferența este enormă. O centrală de cogenerare este legată într-o măsură importantă de piața locală a energiei și de modul în care poate valorifica atât electricitatea, cât și căldura produsă, în timp ce o instalație de biometan poate utiliza rețeaua națională de gaze drept infrastructură de transport și acces la piață.
Noua ordonanță introduce și un obiectiv extrem de ambițios pentru România: atingerea până în 2030 a unei ponderi minime de 5% de biometan în volumele de gaze transportate prin sistemele de transport și distribuție. Pentru o țară care pornește practic de la o producție comercială foarte redusă, ținta presupune dezvoltarea rapidă a unei industrii care astăzi se află abia la început.
Potențialul există. Energy Policy Group estimează că România ar putea ajunge, până în 2040, la aproximativ 5,5 miliarde de metri cubi de biometan pe an, în principal datorită disponibilității materiilor prime agricole, zootehnice și organice. Ceea ce a lipsit până acum a fost o piață capabilă să transforme acest potențial teoretic în proiecte bancabile.
Pentru operatori precum Genesis Biopartner, modificarea legislativă vine într-un moment în care strategia de dezvoltare depășește deja producerea tradițională a energiei electrice din biogaz. Conducerea companiei vorbea încă din 2025 despre dezvoltarea unor produse cu valoare adăugată mai mare, printre care biometanul și bio-LNG, iar extinderea rețelei de instalații către Cordun, Pișchia și Almăj creează o bază industrială care ar putea permite, în viitor, trecerea către astfel de proiecte.
OUG 9/2026 clarifică în principiu dreptul producătorilor de a solicita racordarea și accesul la sistemele de transport și distribuție, reglementează activitățile de producție și deschide posibilitatea instituirii unor mecanisme de sprijin, în limitele normelor privind ajutorul de stat. Toate acestea reprezintă pași necesari, dar nu sunt suficienți pentru a garanta apariția investițiilor.
Una dintre cele mai sensibile probleme rămâne costul racordării
O instalație de biometan este amplasată în primul rând acolo unde există materia primă necesară, nu neapărat acolo unde există o conductă de gaze cu suficientă capacitate disponibilă. Fermele, fabricile alimentare și platformele de gestionare a biodeșeurilor nu sunt distribuite după harta sistemului de transport, iar în anumite situații distanța până la rețea poate transforma racordarea într-un cost suficient de mare încât să compromită proiectul.
Analizele realizate asupra noii legislații au atras deja atenția asupra faptului că producătorul suportă o parte importantă a acestor cheltuieli, iar Energy Policy Group a avertizat încă din faza dezbaterilor că transferarea unei poveri prea mari asupra investitorului ar putea frâna exact proiectele pe care România încearcă să le stimuleze.
Aceasta va fi unul dintre marile teste ale noii piețe. Un obiectiv de 5% biometan până în 2030 poate arăta foarte bine într-un act normativ, însă industria se construiește cu proiecte finanțabile, iar băncile au nevoie de predictibilitate privind costurile de racordare, contractele pentru materia primă, prețul produsului și perioada de recuperare a investiției.
La fel de importante vor fi reglementările secundare pe care ANRE și celelalte instituții trebuie să le adopte. România are o experiență îndelungată cu legi ambițioase care au devenit greu de aplicat din cauza întârzierilor, procedurilor complicate sau interpretărilor contradictorii. În cazul biometanului, piața are nevoie de reguli tehnice clare privind calitatea gazului, măsurarea, injectarea, responsabilitățile operatorilor de rețea, trasabilitatea și certificarea caracterului regenerabil.
Pentru Genesis Biopartner și ceilalți investitori din sector, 2026 ar putea reprezenta astfel începutul unei noi etape. După ani în care biogazul a fost utilizat în principal local, pentru producerea de electricitate și căldură, apare posibilitatea de a transforma aceeași materie primă într-un combustibil care poate intra direct în infrastructura energetică națională.
Este o schimbare de scară. În loc să vorbim despre câteva centrale izolate, putem începe să discutăm despre o industrie a gazelor regenerabile.
OUG nr. 9/2026 a deschis ușa. Rămâne însă de văzut dacă reglementările, costurile și capacitatea administrației de a implementa noul sistem vor permite investitorilor să și treacă prin ea.• ecologic
