România are la dispoziţie 220 milioane de euro pentru programul „Fabrici de reciclare“ prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Cu toate că aceste fonduri nerambursabile pot contribui la renaşterea economiei româneşti şi tranziţia ei către economia circulară, programul a fost întârziat de Ministerul Mediului care a transferat Unitatea de Implementare a Proiectului de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) la minister unde a constituit o direcţie specială.• ecologic
„Economia circulară înseamnă și azi plus-valoare. Se irosesc resurse pentru că durata de viață a aparatelor nu este prelungită prin reparații, prin tratare și revânzare. Acesta este motivul pentru care ne trezim cu mari cantități de deșeuri cu care nu avem ce face, fie pentru că nu există interes, fie nu există tehnologie. Prin PNRR noi încercăm să finanțăm această latură a economiei. În viitorul apropiat vom scoate un ghid pentru fabrici de reciclare. Companiile care dezvoltă capacități de reciclare pot primi o finanțare respectabilă. Avem 220 milioane euro pentru acest scop, Administrația Fondului pentru Mediu va gestiona programul. Este nevoie de această latură a economiei, există fonduri, dar cu siguranță va mai dura până când o cotă semnificativă a economiei naționale va fi generată de economia circulară și de refolosirea materialelor sau deșeurilor“, a declarat pe 27 ianuarie a.c. ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna.
Din ianuarie şi până acum s-au schimbat însă multe. Programul pentru construirea fabricilor de reciclare a fost mutat de la AFM la minister, unde s-a făcut o direcţie nouă condusă de Lóránd Fülöp, un apropiat al ministrului Tánczos Barna. 220 milioane euro sunt bani mulţi şi nu prea îţi vine să îi laşi la AFM, o instituţie subordonată ministrului, dar care este în acelaşi timp condusă de Laurențiu Neculaescu, membru de marcă al PSD.
Că noua direcţie din minister nu are nici capacitatea şi nici numărul de angajaţi necesar pentru a gestiona un asemenea program, unic în România, nu contează prea mult. Important este ca investitorii să fie desemnaţi de UDMR, nu de PSD.
Marea problemă generată de aceste interese face ca programul să fie la ora actuală inaccesibil pentru cei care vor cu adevărat să facă investiţii în noi fabrici de reciclare. Problemele cu care ei se confruntă sunt multe.
Cofinanţările pentru întreg programul se ridică la peste 100 milioane euro, iar în lipsa unui acord între guvern şi sistemul bancar, băncile refuză să acorde împrumuturi în acest domeniu esenţial pentru economie, dar cu totul nebancabil.
Sumele nerambursabile primite prin PNRR diferă şi ele în mod ciudat, în funcţie de regiunile unde se fac investiţiile se acordă între 60% şi 75%, ceea ce înseamnă o diferenţă de peste 2 milioane de euro între proiecte.
Cheltuielile de pregătire şi de asistenţă sunt prevăzute în alt program şi sunt limitate la 200.000 euro, în condiţiile în care în astfel de proiecte ele sunt de minimum 10% din valoarea investiţiei. Celor care aplică pentru obţinerea de finanţări li se mai cere şi contracte de superficie, aceasta în condiţiile în care Codul Administrativ s-a modificat de doi ani şi nu se mai pot face astfel de contracte.
După cum ne-am aşteptat, programul de dezvoltare a industriei de reciclare, un domeniu cu efecte benefice asupra mediului, este unul eminamente economic. Cu toate acestea el este gestionat de Ministerul Mediului nu de cel al Economiei, aşa cum ar fi fost normal.
Că nu a existat o dezbatere publică pe tema acestui program care (mai mult decât Sistemul de Garanţie-Reurnare) poate rezolva problema deşeurilor şi a tranziţiei către economia circulară, nu mai miră pe cineva. Pentru că lipsa unor consultări publice reale referitoare la şansa unică pe care o are acum România prin PNRR este deja o politică de stat, capitol la care Ministerul Mediului excelează.•
