26.5 C
Bucharest
Tuesday, September 26, 2023
Mai mult

    Poluarea face bine la pensionare

    Sursa foto: Agerpres

    Camera Deputaţilor a adoptat în data de 13 iunie a.c propunerea legislativă prin care este extins numărul persoanelor care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani.

    Conform legii, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

    Vă prezentăm lista zonelor în care locuitorii pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare:
    – Judeţul Alba: Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană, Zlatna, Bistra, Sălciua;
    – Judeţul Arad: Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu;
    – Judeţul Argeş: Piteşti;
    – Judeţul Bihor: Băiţa;
    – Judeţul Bacău: Bacău, Oneşti;
    – Judeţul Bistriţa Năsăud: Maieru, Rodna, Şanţ;
    – Judeţul Braşov: Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou, Victoria, Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu;
    – Judeţul Brăila: Brăila, Tichileşti şi Chişcani;
    – Judeţul Caraş-Severin: Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa;
    – Judeţul Călăraşi: Călăraşi
    – Judeţul Cluj: Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara, Turda;
    – Judeţul Constanţa: Năvodari;
    – Judeţul Covasna: Baraolt;
    – Judeţul Dâmboviţa: Târgovişte şi Titu;
    – Judeţul Dolj: Işalniţa;
    – Judeţul Galaţi: Galaţi;
    – Judeţul Gorj: Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari, Turceni;
    – Judeţul Harghita: Bălan, Corbu, Jolotca, Sândominic, Tulgheş, Borsec;
    – Judeţul Hunedoara: Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan;
    – Judeţul Ialomiţa: Ciulniţa şi Slobozia;
    – Judeţul Maramureş: Baia Mare, Borşa;
    – Judeţul Mehedinţi: Drobeta-Turnu Severin;
    – Judeţul Mureş: Târgu Mureş, Târnăveni;
    – Judeţul Neamţ: Săvineşti;
    – Judeţul Olt: Slatina;
    – Judeţul Prahova: Brazi, Ploieşti;
    – Judeţul Sibiu: Copşa Mică;
    – Judeţul Suceava: Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani, Vatra Dornei;
    – Judeţul Teleorman:.Turnu Măgurele;
    – Judeţul Timiş: Fârdea, Margina, Nădrag, Tomeşti;
    – Judeţul Tulcea: Mina Altân Tepe, Tulcea;
    – Judeţul Vâlcea: Berbeşti, Râmnicu Vâlcea.

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Latest news

    Geanin Şerban: “We all find the reduction of recycled quantities”

    Emergency Ordinance no. 125/2022, now famous for the way it was adopted by the Government and then debated more...

    Mai multe articole

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.


    Warning: Undefined array key "alt" in /home/reco4828/public_html/wp-content/plugins/wordpress-gdpr/public/class-wordpress-gdpr-privacy-settings.php on line 88
    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

    Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

    • _ga
    • _gat
    • _gid

    Decline all Services
    Accept all Services