Europarlamentarii au votat pe 12 septembrie a.c. în favoarea unei intensificări a utilizării energiei din surse regenerabile, în conformitate cu Pactul Verde şi cu planurile REPowerEU, a informat Reuters citat de Agerpres.
Actualizarea ţintelor cuprinse în Directiva privind energia din surse regenerabile (RED), deja convenită între europarlamentari și Consiliu, crește ponderea surselor regenerabile în consumul final de energie al UE la 42,5% până în 2030. Statele membre vor trebui să depună eforturi pentru a atinge 45%.
Legislaţia adoptată va accelera şi procedurile de acordare a autorizaţiilor pentru noile centrale electrice pe bază de energie din surse regenerabile, cum ar fi panourile solare sau morile eoliene, fie de adaptare a celor existente. Autorităţilor naţionale nu ar trebui să le ia mai mult de 12 luni pentru a aproba instalaţii noi de energie din surse regenerabile dacă acestea sunt situate în aşa-numitele „zone prioritare pentru energia din surse regenerabile“. Pentru restul zonelor procesul nu trebuie să depăşească 24 de luni.
În sectorul transporturilor utilizarea surselor regenerabile de energie ar trebui să ducă la o reducere cu 14,5% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. În acest sens, se poate introduce o pondere mai mare de biocombustibili avansaţi şi o cotă mai ambiţioasă pentru combustibilii din surse regenerabile de origine nebiologică, cum ar fi hidrogenul.
În plus, eurodeputaţii s-au asigurat că ţările Uniunii stabilesc un obiectiv orientativ pentru tehnologiile inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile care să fie de cel puţin 5% din capacitatea de energie din surse regenerabile nou instalată. Ele trebuie să definească şi un cadru obligatoriu pentru proiectele energetice transfrontaliere.
Eurodeputaţii au insistat să se stabilească criterii mai stricte privind utilizarea biomasei pentru a se asigura că Uniunea nu subvenţionează practici nesustenabile. Recoltarea biomasei nu ar trebui să afecteze calitatea solului şi biodiversitatea.
„Urmărind o mai mare independenţă energetică şi a reducerea emisiilor de CO2, ne-am ridicat obiectivele privind energia din surse regenerabile… Am desemnat sursele regenerabile de energie drept un interes public major, eficientizând procesul de aprobare a acestora. Ne focalizăm asupra energiei eoliene, energiei fotovoltaice, energiei hidroelectrice, energiei geotermale şi curenţilor de maree. Biomasa din lemn va rămâne clasificată drept energie regenerabilă. În conformitate cu principiul «Tăcerii pozitive», investiţiile vor fi considerate aprobate în absenţa feedback-ului administrativ. Acum avem nevoie urgentă de o organizare a pieţei UE a energiei electrice şi de o trecere imediată la hidrogen pentru o tranziţie mai ecologică“, a declarat eurodeputatul Markus Pieper (PPE, Germania).
Legislaţia a fost adoptată de eurodeputaţi cu 470 voturi pentru, 120 împotrivă şi 40 abţineri. Ea trebuie să fie aprobată în mod oficial de Consiliul European pentru a intra în vigoare.• ecologic