Faptul că autorităţile europene au decis trecerea la un model de economie circulară, în care producătorii au un rol foarte important prin implementarea conceptului de răspundere extinsă a producătorilor nu mai este o noutate pentru nimeni. În acest sens, un proces de adaptare a legislaţiei europene este în desfăşurare, iar implementarea normelor la nivel naţional a fost menţionată inclusiv de către autorităţile din România.● Cristian POCOL, preşedintele Asociaţiei Respo DEEE
În modelul economiei circulare, primul pas după utilizarea produselor este repararea acestora, moment în care trebuie luate în considerare câteva aspecte. Prima chestiune este ridicată de calitatea şi preţul produselor care fac obiectul unei activităţi de reparare şi dacă se justifică într-adevăr o asemenea activitate, din punct de vedere economic.
Progresul tehnologic foarte rapid justifică prelungirea duratei de viaţă a unui produs, în condiţiile în care o nouă tehnologie poate să aducă mai multe beneficii asupra mediului în timpul utilizării lui. Un exemplu în acest sens este legat de clasa de energie a unui produs, mai exact trecerea de la un produs din clasa energetică C la un produs din clasa energetică A+++, înregistrând o economie de aproximativ 200 kWh pe an. Nu în ultimul rând, trebuie luat în calcul dacă toate costurile administrative şi infrastructura de service actuală permit sau nu desfăşurarea activităţii de reparare.
Piaţa nu este străină de situaţiile în care unii producători au construit produsele pentru o anumită durată de viaţă, limitată în timp, sau au condiţionat un anumit upgrade de trecerea la următorul nivel de hardware disponibil în piaţă.
Legislaţia europeană obligă producătorii şi comercianţii ca în momentul în care pun în piaţă un produs nou să ofere o garanţie şi să asigure posibilitatea de service în acest interval. În realitate există o listă de service-uri autorizate de fiecare producător, dar adesea după o astfel de experienţă mulţi utilizatori finali renunţă până la urmă la această opţiune.
Toate acestea sunt aspecte conştientizate de autorităţile române, care au şi ţinut cont de implicaţiile lor în momentul în care au început să modifice legislaţia specifică.
Legislaţie
Directiva deşeurilor, transpusă în legislaţia naţională prin Legea deşeurilor nr. 211/2011, defineşte conceptul de „pregătire pentru reutilizare“ astfel:
– Pregătirea pentru reutilizare – operaţiunile de verificare, curăţare sau valorificare prin reparare prin care produsele sau componentele produselor care au devenit deşeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate fără altă preprocesare;
– Directiva europeană pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice, transpusă în România prin OUG nr. 5/2015, prevede următoarele:
• Art. 23
(1) Se consideră că sunt respectate obligaţiile referitoare la tratarea DEEE dacă sunt respectate standardele europene şi standardele române originale, după caz, pentru tratare, inclusiv valorificare, reciclare şi pregătire pentru reutilizare a DEEE.
(2) Lista cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene şi standardele române originale din domeniul tratării, inclusiv valorificării, reciclării şi pregătirii pentru reutilizare a DEEE prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se publică în Monitorul Oficial al României, partea I.
(3) Se consideră a fi respectate cerinţele tehnice stabilite în anexa nr. 7, în situaţia în care operatorii economici autorizaţi pentru efectuarea operaţiunilor de tratare aplică standardele cuprinse în lista prevăzută la alin. (2).
• Art. 27
(5) În vederea calculării obiectivelor prevăzute la alin. (1), producătorii sau colectorii şi operatorii de tratare care acţionează în numele lor sunt obligaţi să deţină şi să consemneze în registre masa DEEE, a componentelor, materiilor sau substanţelor acestora la ieşirea din punctul de colectare, la intrarea şi ieşirea din instalaţiile de tratare, precum şi la intrarea în instalaţia de valorificare sau reciclare/pregătire pentru reutilizare.
(6) Operatorii instalaţiilor de valorificare sau reciclare/pregătire pentru reutilizare sunt obligaţi să deţină şi să consemneze în registre masa produselor şi a materialelor la intrarea şi ieşirea din instalaţia de valorificare, reciclare sau pregătire pentru reutilizare şi să transmită aceste date agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului, precum şi entităţilor care au trimis DEEE spre tratare pentru a fi comunicate producătorilor sau organizaţiilor colective.
• Art. 38
(9) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului colectează anual informaţii sub formă de date şi estimări motivate cu privire la cantităţile şi categoriile de EEE introduse pe piaţă, DEEE colectate prin orice modalitate, pregătite pentru reutilizare, reciclate şi valorificate în România, precum şi cu privire la masa DEEE colectate separat şi exportate.
• Anexa 9
Obiectivele minime privind valorificarea prevăzute la art. 27
Partea 3: Obiective minime aplicabile per categorie de la 15 august 2018 privind categoriile prevăzute în anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă:
a) pentru DEEE incluse în categoria 1 sau 4 din anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă: 85% se valorifică; 80% se pregătesc pentru reutilizare şi se reciclează;
b) pentru DEEE incluse în categoria 2 din anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă: 80% se valorifică şi 70% se pregătesc pentru reutilizare şi se reciclează;
c) pentru DEEE incluse în categoria 5 sau 6 din anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă: 75% se valorifică şi 55% se pregătesc pentru reutilizare şi se reciclează;
d) pentru DEEE incluse în categoria 3 din anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă: 80% se reciclează.
• Anexa 11
(5) Cantitatea, exprimată în unităţi de masă, de deşeuri de EEE colectate separat, reciclate (inclusiv pregătite pentru reutilizare), valorificate şi eliminate pe teritoriul statelor membre sau transportate în interiorul sau în afara Uniunii Europene.
Activitatea de reparare
Aşa cum se observă în legislaţia prezentată mai sus, paşi în direcţia reglementării, cu ţinte de atins şi obligaţii de raportare către autorităţile europene au fost clar făcuţi, dar procesul nu a fost dus până la capăt.
Prima problemă care trebuie discutată şi clarificată este definiţia activităţii de pregătire pentru reutilizare. Această activitate este realizată doar la produsele care au devenit deşeuri. Conform definiţiei, deşeu este orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia să îl arunce. Pregătirea pentru reutilizare reprezintă operaţiunile de verificare, curăţare sau valorificare prin reparare prin care produsele sau componentele produselor care au devenit deşeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate fără altă preprocesare.
Modificarea statutului unui produs din stadiul de produs utilizat sau second-hand în deşeu este un proces care nu se realizează întotdeauna, fapt care face ca anumite activităţi de acest gen să nu fie înregistrate şi raportate corespunzător.
Această discuţie este purtată şi la nivelul autorităţilor de mediu, care au descris în autorizaţiile de mediu pentru societăţi care desfăşoară activităţi de reparaţii în vederea refolosirii produselor şi activităţi de recondiţionare a echipamentelor. Termenul nu este definit de legislaţia în vigoare.
Şi printre membrii afiliaţi Asociaţiei Respo DEEE se numără companii producătoare de EEE care asigură clienţilor servicii de reparaţii pentru echipamentele produse. Această activitate, desfăşurată de mulţi ani, este descrisă în autorizaţia de mediu a societăţii, iar durata de viaţă a produselor reparate este astfel crescută considerabil. Serviciile sunt cunoscute în piaţă şi folosite tot mai des de către clienţi. Acesta este doar un exemplu în care un producător responsabil face demersurile necesare pentru a-şi îmbunătăţi activitatea în vederea protejării mediului înconjurător.
Activitatea de închiriere
Un alt model de business sustenabil, care funcţionează de peste 10 ani în România, este activitatea de închiriere a echipamentelor de imprimare şi scanare. Din cauza valorii mari de achiziţie a unor astfel de echipamente, multe societăţi preferă acest mod de utilizare, iar compania care asigură serviciul oferă service şi consumabile. În situaţia în care un echipament nu mai justifică investiţii, în service acesta este declarat DEEE şi trimis spre reciclare către o societate autorizată.
Un alt exemplu de succes este importul de produse IT second-hand care sunt schimbate de companii mari din motive de uzură morală. Aceste echipamente importate sunt supuse unor operaţii de service pentru a fi aduse la parametrii normali de funcţionare şi apoi vândute pe piaţa din România. Merită menţionat faptul că în domeniul acesta funcţionează inclusiv ONG-uri care au activităţi de reparare a echipamentelor electrice şi electronice. Organizaţiile de acest tip au angajat persoane cu dizabilităţi, reuşind astfel să desfăşoare o activitate care ajută la protejarea mediului înconjurător şi totodată să sprijine persoanele aflate în situaţii speciale.
Concluzionând, activitatea de reparare a echipamentelor electrice şi electronice în vederea reutilizării este realizată pentru diverse categorii de echipamente. Elementul comun în toate cazurile prezentate mai sus este faptul că în activitatea de reparare intră un echipament folosit şi nu un deşeu, aşa cum este definit în legislaţie termenul de pregătire pentru reutilizare. Aceasta este prima provocare cu care ne confruntăm pentru a putea stabili primii paşi în procesul de implementare a modelului de economie circulară.
A doua mare provocare este să convingem producătorii de importanţa implementării modelului de economie circulară, pentru ca mai apoi să susţinem dezvoltarea unei reţele de societăţi specializate în activităţi de acest gen.
Dacă până în prezent s-au dezvoltat activităţi de reparare în vederea reutilizării fără să existe un sprijin activ din partea legislaţiei în vigoare sau din partea producătorilor, în condiţiile în care legislaţia este în modificare, avem convingerea că acest domeniu se va dezvolta frumos în România în anii ce vin.●
