La prima vedere, România are motive de satisfacție. Cele mai recente date Eurostat arată că, în primul trimestru al anului 2026, emisiile de gaze cu efect de seră ale economiei românești au scăzut cu 2,7% față de trimestrul precedent, una dintre cele mai importante reduceri înregistrate în Uniunea Europeană. Într-o Europă care și-a făcut din reducerea emisiilor una dintre principalele sale politici economice, o asemenea cifră poate fi ușor prezentată drept un succes. Numai că, aproape în același timp, alte statistici ne arată o realitate mult mai puțin plăcută: în România nu scad doar emisiile. Scade și producția industrială.
În primele șase luni ale anului 2026, producția industrială a României s-a redus cu 3,3% față de aceeași perioadă din 2025, iar industria prelucrătoare, cea care generează o mare parte din valoarea adăugată a economiei, a coborât cu 4,4%. Datele pentru luna iunie sunt și mai îngrijorătoare, România aflându-se printre statele europene cu cele mai severe scăderi ale producției industriale.
Aici apare întrebarea pe care autoritățile ar trebui să și-o pună înainte de a transforma reducerea emisiilor într-un motiv de triumf: România chiar își decarbonizează economia sau, pur și simplu, produce din ce în ce mai puțin? Diferența este fundamentală.
O economie se decarbonizează atunci când reușește să producă mai mult sau cel puțin la fel, consumând mai puțină energie, utilizând tehnologii mai eficiente, surse regenerabile, materii prime secundare și procese cu emisii mai reduse. Asta înseamnă progres tehnologic și investiții.
Există însă și o cale mult mai simplă pentru reducerea emisiilor: oprirea producției. Dacă fabricile își reduc activitatea, dacă pierd comenzi, dacă investițiile sunt amânate sau dacă producția se mută în alte țări, emisiile interne scad aproape inevitabil. Numai că o asemenea evoluție nu poate fi considerată o performanță climatică. Este dezindustrializare.
Desigur, datele statistice nu permit să afirmăm că scăderea emisiilor din România este provocată direct și exclusiv de declinul industriei. Economia este mult mai complexă, iar evoluția emisiilor depinde de numeroși factori. Dar faptul că cele două fenomene se produc simultan trebuie să reprezinte un serios semnal de alarmă. Cu atât mai mult cu cât, la nivelul Uniunii Europene, lucrurile arată diferit. În primul trimestru din 2026, emisiile au scăzut, în timp ce economia europeană a continuat să crească. Acesta este, de fapt, obiectivul unei tranziții verzi autentice: să produci mai multă valoare cu mai puține emisii.
România riscă însă să ajungă la un rezultat cu totul diferit: emisii mai mici pentru că activitatea economică industrială se contractă. Problema este cu atât mai serioasă cu cât tocmai industria este cea de care avem nevoie pentru a realiza tranziția energetică și economia circulară despre care vorbim atât de mult.
Panourile fotovoltaice, cablurile electrice, transformatoarele, bateriile, pompele de căldură, instalațiile de reciclare, echipamentele pentru sortarea deșeurilor sau instalațiile pentru producerea biogazului nu apar prin adoptarea unei directive europene. Ele trebuie fabricate.
Nici economia circulară nu poate funcționa fără industrie. Deșeurile nu se transformă singure în materii prime secundare. Pentru asta sunt necesare instalații de sortare, reciclare și valorificare, tehnologie, energie și investiții. Cu alte cuvinte, Europa nu poate deveni verde renunțând la fabrici. Și nici România.
Uniunea Europeană începe, de altfel, să înțeleagă tot mai clar această problemă. După ani în care politicile climatice au fost tratate uneori separat de competitivitatea industrială, Bruxellesul vorbește acum tot mai mult despre reindustrializare, autonomie strategică și păstrarea producției în interiorul Uniunii. Motivul este simplu: dacă o fabrică europeană se închide, dar produsele realizate acolo continuă să fie cumpărate și sunt importate din China, India sau alte regiuni, emisiile nu dispar. Sunt doar mutate în altă parte. Atmosfera nu face diferența între o tonă de CO₂ emisă în România și una emisă în Asia. Economia, însă, o face.
În primul caz, rămân aici locurile de muncă, taxele, investițiile, furnizorii locali și competențele industriale. În al doilea caz, rămân importurile și dependența de alte economii.
Iar aceasta este una dintre marile capcane ale tranziției verzi europene: să obținem statistici climatice excelente în interiorul Uniunii în timp ce importăm tot mai multe produse fabricate cu emisii ridicate în alte părți ale lumii.
Pentru România, această problemă este cu atât mai importantă cu cât industria autohtonă se confruntă deja cu costuri ridicate ale energiei, fiscalitate imprevizibilă, birocrație, dificultăți de finanțare și lipsa unei politici industriale coerente pe termen lung. În asemenea condiții, tranziția verde riscă să devină pentru unele companii o nouă povară, nu o oportunitate de modernizare.
România nu trebuie să aleagă între industrie și protecția mediului. Aceasta este o falsă alegere. Trebuie să facă exact opusul: să folosească tranziția verde pentru a-și moderniza industria. Asta înseamnă investiții în eficiență energetică, producție de energie regenerabilă, biogaz și biometan, reciclare, valorificarea materiilor prime secundare, tehnologii cu emisii reduse și infrastructură energetică modernă.
Dar mai înseamnă ceva: politici predictibile și competitive. Nicio companie nu va investi sute de milioane de euro într-o fabrică dacă nu știe cât va costa energia peste câțiva ani, ce taxe va plăti sau ce noi obligații vor apărea peste noapte. Iar capitalul pe care România nu reușește să îl atragă nu dispare. Se duce în Polonia, Ungaria, Turcia, Statele Unite sau Asia.
De aceea, scăderea emisiilor României trebuie privită cu ceva mai multă prudență. Poate fi o veste bună dacă în spatele ei se află tehnologii mai performante, eficiență energetică și investiții. Dar dacă în spatele cifrei se află mai puține comenzi, fabrici care își reduc activitatea și o producție industrială în continuă scădere, atunci nu avem niciun motiv să deschidem șampania.
O țară nu devine mai verde pentru că produce mai puțin. Devine pur și simplu mai dependentă de ceea ce produc alții. Adevărata performanță va fi în ziua în care statisticile vor arăta simultan că industria României crește, iar emisiile scad. Aceasta ar fi decarbonizare.
Până atunci, faptul că România apare printre campionii europeni ai reducerii emisiilor, în timp ce producția sa industrială pierde teren, ar trebui privit mai degrabă ca un avertisment. Pentru că tranziția verde trebuie să însemne să producem mai curat, nu să producem tot mai puțin.• ecologic
