Prime Batteries Technology, singurul producător de baterii din România, consideră că reciclarea bateriilor trebuie să fie o prioritate la nivel european. Compania va ajunge în viitorul apropiat cu fabrica de la Cernica din judeţul Ilfov la o capacitate de 2,3 GWh, de peste 10 ori faţă de capacitatea iniţială, rămânând unica investiţie de acest tip din sud-estul Europei, arată informaţiile publicate de companie.
În data de 19 februarie 2025, Adrian Polec, co-fondator al Prime Batteries Technology, a participat la Bruxelles la o întrunire a celor mai importanţi actori din industria auto europeană, întâlnire prezidată de Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru prosperitate și strategie industrială. Aici s-a dezbătut strategia viitorului industriei auto, cu un accent special pe baterii și materiile prime critice.
„Următorul pas după producţia de baterii este reciclarea acestora în Uniunea Europeană astfel încât metalele folosite în realizarea bateriilor noi să nu părăsească piaţa comună, ci să devină încă o «za» în acest nou lanţ industrial. Europa se confruntă în prezent cu o penurie de materii prime pentru producţia de baterii. Noi le achiziţionăm global, le integrăm în economia noastră, dar a lăsa aceste materii prime să părăsească piaţa unică este o greşeală. Ele pot fi reciclate şi astfel Europa va deveni mai puţin dependentă de importuri. Un sistem complet de producţie şi reciclare ar conserva valoarea adăugată, ar reduce dependenţa de furnizori externi şi ne-ar creşte competitivitatea“, a declarat în cadrul dezbaterii Adrian Polec.
Prime Batteries Technology, companie fondată de Adrian Polec și Vicențiu Ciobanu, proiectează, produce și comercializează baterii litiu-ion care deservesc domenii de activitate precum industria energetică, vehicule de tracțiune sau industria auto pentru mașinile electrice.
În 2022, Prime Batteries Technology a primit o finanţare majoră de la conglomeratul european EIT InnoEnergy, co-fondat în 2008 de Uniunea Europeană și care include bănci și afaceri din întreaga Europă, cum ar fi ING, Volkswagen și Siemens. Achiziția acțiunilor Prime Battery Technology din Ilfov de către EIT InnoEnergy a fost anunțată oficial în data de 10 noiembrie 2022 la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii unde a fost prezentă şi Adina Vălean, fostul comisar european pentru transporturi.● ecologic