Radu Lăzăroiu: „Departe de noi gândul că nu vrem să susţinem Sistemul Garanţie-Returnare, dar vrem să fie un sistem funcţional!“

După ce producătorii de vinuri şi cei de apă au intentat mai multe procese Guvernului României şi companiei RetuRO SA, Ministerul Mediului a bătut în retragere în cazul Sistemului Garanţie-Returnare (SGR), lansând pe data de 15 martie a.c. în dezbatere publică o modificare la HG nr. 1074/ 2021 prin care prelungește cu 6 luni perioada în care producătorii își pot vinde stocurile de marfă în ambalaje care nu poartă sigla SGR.
Pentru a afla care sunt de fapt nemulţumirile acestor producători am vorbit cu Radu Lăzăroiu, directorul general al Romaqua Group. După aproape două ore de discuţii pe această temă am înţeles că din punctul lor de vedere, nu RetuRO este marele vinovat, cu toate că are şi el o mulţime de probleme de rezolvat, ci fostul ministru al Mediului, Barna Tánczos, care a autorizat administratorul sistemului şi a promovat o lege de funcţionare a sistemului profund greşită, dar şi actualul ministru, Mircea Fechet, care a forţat pornirea SGR fără să-i lase companiei RetuRO timpul necesar pentru a-şi pune la punct întreaga infrastructură, centrele de colectare manuală, cele de numărare şi validare şi tot sistemul de software. Și dacă pentru cetăţeni nemulţumirile faţă de SGR sunt legate de infrastructura insuficientă de returnare, pentru producători problemele sunt cu mult mai mari, deoarce acest sistem, aşa cum arată el astăzi, nu le va putea asigura îndeplinirea obiectivelor de reciclare, ceea ce înseamnă că vor avea de plătit la sfârşitul anului penalităţi uriaşe către Administraţia Fondului pentru Mediu, fără a putea face ceva pentru a evita aceste amenzi.
Aceasta este imaginea de ansamblu, dar pe fundal mocneşte un alt conflict mult mai periculos, cel dintre marile companii din afară şi producătorii români care în prezent nu se simt apăraţi de nimeni în țara lor.● ecologic

ecologic: Aţi deschis o acţiune în instanţă împotriva Ministerului Mediului referitor la Sistemul Garanţie-Returnare. De ce?

Radu Lăzăroiu, directorul general al Romaqua Group: Pentru că de doi ani de zile tot scriem în stânga şi în dreapta la Minister, Parlament, Senat, la RetuRO, peste tot, şi nimeni nu ne ia în seamă. Le aducem la cunoştinţă tuturor care sunt deficienţele SGR şi că pur şi simplu nu înţelegem de ce a a pornit acest sistem. Şi noi vrem o Românie curată şi de aceea ne-am îndeplinit obligaţiile ani de zile cu OIREP-urile. Am plătit în jur de 25 milioane lei în fiecare an, ne-am îndeplinit obligaţiile de reciclare şi nu am avut vreodată probleme la controalele Administraţiei Fondului pentru Mediu. Ultima adresă am trimis-o în data de 14 noiembrie a.c., iar singurii care ne-au răspuns au fost cei de la Consiliul Concurenţei. Ne-au dat nişte explicaţii şi ne-au spus că au atras atenţia de nenumărate ori RetuRO că au nişte proceduri greşite, le ştim şi noi, avem şi răspunsul de la ei. Abia după două luni am primit în luna ianuarie o hârtie de la Ministerul Mediului prin care suntem înştiinţaţi că au primit hârtia de la noi şi or să ne răspundă. De aceea am dat în judecată Ministerul pentru că dacă nimeni nu te bagă în seamă, cum poţi să te faci ascultat?

Vedem că recent vinarii au câştigat şi au obţinut cel puţin deocamdată anularea acelui Articol 10, Aliniatul 5. Iar Ministerul Mediului ne spune că această decizie a instanţei este valabilă doar pentru vin. Nu! Aceasta este o decizie judecătorească care anulează acel aliniat din articolul de lege. Departe de noi gândul că nu vrem să susţinem sistemul. Dar vrem să fie un sistem funcţional!

ecologic: Ce solicitaţi de fapt în scrisorile pe care le-aţi trimis Ministerului Mediului?

Radu Lăzăroiu: Cerem suspendarea sistemului până la realizarea infrastructurii şi în plus avem o listă de solicitări pentru clarificarea situaţiei micilor comercianţi. Nu suntem avocaţii micilor comercianţi, dar fără ei piaţa noastră se retrage, până ajung marile magazine să compenseze pierderile astea vor trece ani şi până la urmă costurile suplimentare le va plăti tot consumatorul final, care va ajunge în imposibilitatea de a-şi mai permite să cumpere bunuri.

Vrem ca sistemul să funcţioneze, dar vrem ca el să meargă bine, nu să facem alte prostii. Eu sunt inginer, lucrez în grupul acesta din 1998 şi ştiu că atunci când pornesc un proiect nou, dacă undeva am făcut o improvizaţie, am nevoie de 10 ani ca să scap de ea. Ori la SGR totul este o improvizaţie…

ecologic: Care este principala nemulţumire a dumneavoastră faţă de SGR?

Radu Lăzăroiu: Din păcate nu este doar una singură, sunt mai multe. În îndrumarul Uniunii Europene se spune că administratorul Sistemului Depozit, aşa cum este SGR-ul, trebuie să fie o entitate non-profit. Ori noi avem în România nu o entitate non-profit, ci o societate comercială pe acţiuni. Diferenţa este uriaşă.

Cum ar funcţiona sistemul dacă s-ar fi respectat îndrumarul Uniunii Europene? Simplu! Să spunem că eu, Romaqua, am pus pe piaţă 10 milioane de sticle şi am plătit costurile pentru ele, respectiv 5 milioane lei plus un milion de lei taxă de administrare. Dacă administratorul SGR ar fi o entitate non-profit, atunci ar trebui ca după 30 de zile să ne raporteze cât a realizat din ţinte şi să ne returneze banii pentru obiectivele nerealizate. Iar dacă ar depăşi obiectivele de colectare ar trebui să ne ceară să plătim în plus, ceea ce ar fi corect, pentru că ar fi un sistem cinstit. Dar RetuRO nu este non-profit, este o societate pe acţiuni. Ne încasează banii şi atât.

A doua nemulţumire a noastră este că această entitate care ar trebui să fie independentă, nu este independentă. În aceste condiţii eu, o societate comercială, sunt obligat prin lege să lucrez cu o societate comercială unde acţionari sunt concurenţii mei. Cine a mai pomenit aşa ceva? RetuRO ne cere să-i dăm un program anual şi un program lunar cu cât vom pune pe piaţă, fără a exista o entitate de tip black box care să nu aibă legătură nici cu noi, nici cu RetuRO şi nici cu ceilaţi concurenţi de pe piaţă.

O altă problemă este legată de costuri, care trebuie să fie transparente. Ştim de unde vin costurile acestea? Nu, doar ni s-au comunicat prin Hotărâre de Guvern.

Noi am fost împotriva pornirii astfel a SGR pentru că ne-am dat seama că nu o să meargă. Ei spun că au estimat că în primele trei luni vor avea rezultate mici, genul ăsta de raportare, 1,53%, dar eu ca producător am de îndeplinit în fiecare lună un obiectiv de reciclare de 65% din ceea ce pun pe piaţă. Altfel, ajung la sfârşitul anului în situaţia de a fi penalizat. Şi mă aflu acum fără voia mea într-o situaţie în care nu pot dicta nimic, nu pot controla nimic ca producător, dar voi plăti pentru că, după părerea mea, în sistemul ăsta, RetuRO va ajunge la sfârşitul anului la doar 20% procent de returnare.

ecologic: De ce credeţi că actualul sistem nu va putea atinge rate mari de returnare?

Radu Lăzăroiu: Pentru că cei care l-au făcut l-au gândit prost de la început. Ne luăm după nemţi, da. Ştiţi care este rata de colectare automată în Germania? RVM-uri – 98% şi colectare manuală – 2%. Nemţii şi-au dat seama că o colectare manuală în condiţiile în care depăşeşte 60% nu este rentabilă. Ai noştri s-au gândit că merge şi aşa. Nu merge! Şi să nu uităm un alt aspect, taxa de gestionare dată comercianţilor pentru colectarea manuală este mai mică decât pentru colectare automată. Motivul invocat a fost acela că acest tip de colectare automată are şi amortismente şi aşa mai departe. Ok, sunt absolut de acord, dar tu proprietar de RVM ai nişte beneficii, pe lângă faptul că ţi se plăteşte o taxă mai mare, ai un potenţial mai mare de clienţi, câştigi piaţă, câştigi vânzări, ai profit mai mare, astea nu le luăm în considerare? Şi pe comerciantul mic, din vârf de munte, unde nu există puncte de colectare automate, ce faci, îl omori?

Problema pentru RetuRO nu este ceea ce iese din RVM, ci sacii cu PET-uri care vin din colectarea manuală. De ce ambalajele trebuie să fie întregi? Pentru că validarea fiecărui flacon se face în acel centru de validare şi din alea 17 centre, doar 4 sunt cele care validează. În 13 centre le sortează şi de acolo le trimit la cele 4 centre de validare, Bucureşti, Bacău, Cluj şi altul undeva în sudul ţării. Aceste centre vor avea dreptul de validare, adică ele vor spune că din sacul acesta patru sticle sunt bune, sunt validate şi restul de 21 nu se pot valida. Se caută acum o soluţie legală pentru compensarea către comercianţi a garanţiei pe ambalajele nevalidate de RetuRO. Iar comerciantul nu are nici o vină, pentru că el şi-a respectat obligaţia.

Pentru că dacă stăm să ne gândim bine, orice agent economic pentru a fi autorizat are nevoie de un dosar în care trebuie să demonstreze că are toată infrastructura necesară pentru a-şi desfăşura activitate. Ori RetuRO a obţinut autorizarea fără a avea o infrastructură. Şi stai să te întrebi cum a obţinut această autorizare. Pentru că vorbim de o ilegalitate. Dacă eu spun în documentaţia de autorizare că am nevoie de 17 centre regionale, iar eu am doar două, trei, unul la Bonţida, unul la Timişoara şi o să mai fie unul la Bacău, că acea componentă de transport este pe o distanţă medie de 150 kilometri şi acum dintr-un calcul simplu reiese că această componentă este de 600 kilometri, cum mai pot funcţiona legal?

ecologic: Care credeţi că ar putea fi efectele economice ale situaţiei actuale?

Radu Lăzăroiu: Noi avem în România peste 100.000 de puncte de vânzare, avem 800 de RVM-uri şi nu toate funcţionale. Mergând pe declaraţiile RetuRO vedem că s-au înrolat 67.000 comercianţi, dar au semnat contractul doar 19.000. Deci din 100.000 doar 19.000 participă la sistem. Legea spune că dacă ai sub 200 de metri pătraţi nu eşti obligat să faci un centru de returnare. Nu, e o interpretare greşită a comercianţilor şi vor ajunge să plătească amenzi. Comercianţii ca să nu devină punct de colectare trebuie să se asocieze între ei cu acordul primăriei, care poate da sau nu un acord, pentru că nu e obligată să facă acest lucru. Şi orice am spune, vorbim de deşeuri, chiar dacă în lege le-au spus ambalaje.

Care va fi efectul asupra magazinul mic? Va renunţa să mai vândă produsele RetuRO. Pentru că dacă va vinde produse cu marca RetuRO, el se va devaliza, în situaţia în care trimite 1000 de sticle şi primeşte de la RetuRO banii doar pentru 700, şi asta după două-trei luni de zile, timp în care el plăteşte şi tot strânge sticle. De unde ia bani? Din fondul lui de marfă! Şi el se va duce la distribuitor şi îi va spune: Amână-mă! Distribuitorul îl va amâna o dată, de două ori, dar pe urmă va trebui să ceară şi el o amânare producătorului. Deci toată această nebunie tot la producător ajunge. Iar eu ca producător plătesc garanţie, plătesc taxe de administrare, dacă RetuRO nu îşi face ţintele vine AFM-ul şi îmi spune tot mie că trebuie să plătesc penalităţile.

ecologic: Spuneaţi că distanţa medie la care vor fi transportate deşeurile de ambalaje va fi de 600 kilometri. Ce probleme implică această distanţă pentru cei care fac colectare manuală?

Radu Lăzăroiu: Gândiţi-vă că de la colectarea manuală trebuie să transporţi 1000 de sticle de la Constanţa la Timişoara. Cum ajung ele, fiindcă pe drum din cauza căldurii, a manipulării se pot sparge sau dacă sunt PET-uri se pot deforma. Şi dacă doar 700 sunt acceptate de sistem, pierderea de 300 este suportată de colector. Şi asta cu toate că cele 300 rămân în sistem pentru că ele nu se întorc la colector. Dacă vorbim de sticle puse în saci, după un drum Constanţa – Bonţida nici una nu ajunge întreagă, toate ajung cioburi şi nimic nu se mai validează.

Pentru colectarea manuală îţi cere ca sticla să fie perfectă şi asta deşi au dat comercianţilor o aplicaţie care citeşte codul la toate punctele de colectare. Ori dacă a citit codul, e clar că sticla e perfectă. Dar soft-ul nu este ceea ce trebuie pentru că dacă ar fi fost perfect, atunci când ar fi citit codul la punctul de colectare, el ar fi fost deja trimis în sistem. Apoi cel de la centrul de colectare o turtea şi nu transporta într-un TIR doar 800 de kilograme de plastic, fiindcă tu transporţi aer. Toate, că este doză, că este plastic, nu mai vorbesc de sticlă, toate sunt fragile. Gândiţi-vă că pui într-un sac de plastic 25 de sticle şi le transporţi 600 kilometri în bena TIR-ului. Drumurile sunt pline de gropi, aglomeraţia e mare, şoferul trebuie să mai pună câte o frână, toate se fac ţăndări. Sunt o grămadă de tâmpenii care nu sunt în regulă, dar problema cu sticla nu este numai a României, ea este una la nivel european şi până la urmă eu cred că vor scoate sticla din sistemul depozit.

Sticla trebuie fie scoasă din SGR sau dacă rămâne, să ajungem la 98% colectare automată. În momentul acela noi, ca producători, nu vom mai avea vreun motiv să ne plângem, costurile vor fi normale, pentru că ţintele se vor putea îndeplini.

ecologic: Nu credeţi că ceea ce propuneţi dumneavoastră, 98% colectare automată, este imposibil?

Radu Lăzăroiu: Nu este imposibil, se poate face chiar foarte simplu. Avem la AFM tot felul de programe verzi, de toată jena, maşini electrice, panouri pe case, în loc să facem un program pe SGR la care să acceadă absolut toate primăriile. Nu ar fi un ajutor de stat, pentru că beneficiarul nu ar fi RetuRO, ci primăria. Fiecare localitate mică poate lua câte un RVM, poate primi sticlele, iar cetăţeanul cu voucherele respective s-ar duce doar la magazinele din localitate şi atunci comercianţii ar intra benevol în sistem pentru că ar scăpa astfel de grija gestionării acestor ambalaje. Pentru că acum ei au grămadă de obligaţii, trebuie să pună în saci ambalajele separat pentru fiecare producător, într-un sac Borsec, în alt sac Coca-Cola, în alt sac Bucovina şi tot aşa.

ecologic: Până acum v-aţi îndeplinit obiectivele de reciclare. Anul acesta credeţi că vă veţi îndeplini aceste obiective?

Radu Lăzăroiu: Da, până acum ne-am atins ţintele cu ajutorul OIREP-urilor şi pot să spun că am lucrat foarte bine cu ele. Anul acesta însă sunt ferm convins că nu ne vom putea să facem ţintele. Şi ştiu că voi avea de dat nişte explicaţii foarte serioase patronilor mei, pentru că situaţia va fi extrem de gravă dacă noi vom realiza doar 20% din ţinta de 60% şi vom fi obligaţi să plătim penalităţi pe diferenţa de 40% la costurile de 1 leu pe bucată la PET şi de 50 de bani la sticlă şi la doze. Şi noi punem pe piaţă cam 650.000.000 de bucăţi pe an… Sunt sigur că pe acest tip de ambalaj primar nu ne vom face ţintele.

Şi nu ne vom face ţintele nu din vina noastră, ci doar pentru că RetuRO nu îşi va face treaba. Credeţi-mă că nu ştiu dacă este prostie sau este şi rea intenţie. Poate chiar se doreşte să se arate că România nu îşi poate face ţintele. Tind să cred că sunt amândouă: şi prostie şi rea intenţie.

Gândiţi-vă că avem un mic producător de suc de mere, un produs foarte bun, bio, ambalat în flacoane de sticlă micuţe, şi nici el nu îşi va îndeplini obiectivul. Şi va trebui să plătească o penalitate de 50 de bani pentru fiecare sticlă pe care SGR-ul nu i-a strâns-o. El îşi va închide afacerea imediat. Şi poate era o firmă care avea 10 angajaţi, două familii care trăiau bine din munca lor. Iar ei din contributori ajung asistaţi. Şi nimeni din spectrul politic nu îşi pune această problemă.

ecologic: Nu aveţi posibilitatea de a trage la răspundere administratorul sistemului pentru neîndeplinirea obiectivelor?

Radu Lăzăroiu: Nu! În contractul RetuRO se spune următorul lucru: Prin contract mă oblig, determinat de faptul că ţintele sunt anuale, ca în data de 15 ianuarie a anului viitor să îţi dau rezultatele individuale pe firmă pentru anul precedent. În rest dacă vreţi să aveţi alte rezultate mergeţi pe pagina de raportare a companiei RetuRO. Ori pagina de raportare are doar cifre globale, din care eu nu pot şti cât e Borsec, cât e Romaqua din cifrele astea. Şi când completez declaraţia la AFM trebuie să o completez cu cifrele mele. Ori eu dacă nu am un raport transparent dat de RetuRO, nu ştiu ce trebuie să completez acolo, trag linie şi AFM-ul îmi calculează: atât ai de plătit, 1 leu pe PET, 50 de bani pe doză, 50 de bani pe sticlă. Este o nebunie…

ecologic: Cum veţi plăti penalităţile pentru nerealizarea obiectivelor obligatorii de reciclare?

Radu Lăzăroiu: Păi sunt două. Noi producătorii vom plăti penalităţile pe bucată. România va plăti către Uniunea Europeană pentru nerealizarea de ţintă pe kilogram. Problema care încă nu este clară, cu toate că am studiat cu mare atenţie legislaţia, este că atunci când s-a pornit SGR s-a spus că responsabilitatea o preia RetuRO pentru întreaga industrie, trecând peste alte noţiuni cum ar fi „Poluatorul plăteşte“ pe care şi noi le avem în legislaţia noastră, ei au făcut o modificare şi au lăsat-o în coadă de peşte. Astfel că noi nu ştim acum dacă vom plăti ca producător penalizarea direct AFM-ului, iar RetuRO va plăti şi el pentru nerealizarea de ţintă şi toată aceasta plată se va întoarce tot către noi în tariful de administrare.

ecologic: La ce penalităţi vă aşteptaţi anul acesta?

Radu Lăzăroiu: Îmi este şi frică să mă gândesc. Mă aştept la zeci de milioane lei penalităţi pe lângă costurile care vor fi şi ele de alte zeci de milioane, deci la aproximativ 100 de milioane costuri care nu sunt normale şi ne vor afecta foarte mult profitabilitatea. Pentru că dacă ajung să plătesc de trei ori mai mult decât plăteam prin OIREP, în loc de 25 de milioane lei plătesc 75 de milioane şi în loc să-mi îndeplinesc obiectivele am rezultatele astea: 1,53%, 0,94%, 0,36%, mi se pare cel puţin ciudat, nu? Şi nu pot să fac nimic pentru că este efectul legii.

ecologic: Ce credeţi că s-ar mai putea face acum? Ieșiți din sistem?

Radu Lăzăroiu: De ieşit din sistem nu mai ai cum. Singurul lucru pe care poţi să îl faci, şi noi asta încercăm, şi vinarii încearcă acelaşi lucru, este să obţinem suspendarea sistemului până la realizarea infrastructurii.•