Sistemul Garanție-Returnare (SGR) este fără doar și poate cel mai amplu proiect de mediu din România. Un proiect care a fost construit și care funcționează pe baza garanțiilor plătite de milioanele de cetățeni la cumpărarea băuturilor de tot felul. Tineri, bătrâni, copii, toți lasă magazinelor câte 50 de bani pentru fiecare sticlă, doză sau PET pe care îl cumpără, bani pe care ar trebui să și-i poată recupera la predarea ambalajului. Că recuperarea garanțiilor este mult mai dificilă decât cumpărarea produsului este o realitate, mai ales în mediul rural unde colectarea se face destul de dificil. Acum există riscul ca întreg Sistemul Garanție-Returnare să intre pe mâna borfașilor, ceea ce era oarecum previzibil în condițiile în care imediat după pornire, nou născutul SGR a fost aruncat într-o lume periculoasă, unde legea este făcută de oameni târșâiți în ale vieții, care știu din experiență că orice sistem din zona deșeurilor poate și trebuie să fie fraudat. Dezvăluiri recente vizează doar o rețea de mici firme de colectare de deșeuri care s-au înscris în platformă ca fiind comercianți pentru a încasa în mod fraudulos garanția și tariful de gestionare.
Fraudare cu RVM-uri
La sfârșitul anului trecut, administratorul SGR a constatat unele neconcordanțe între valorile raportate de RVM-uri și cantitățile preluate de transportatorul Geodis. După verificări s-a constatat că 106 comercianți înrolați în sistem au predat transportatorului Geodis cantități mult mai mici de ambalaje decât cele raportate de RVM-uri. RetuRO a plătit sau ar fi trebuit să plătească acestora garanțiile și tariful de gestionare conform contractului în baza informațiilor și a rapoartelor de la RVM-uri, fără a avea posibilitatea să verifice și ambalajele predate, acestea fiind compactate.
Sistemul de fraudare funcționa foarte simplu. O societate comercială, de obicei din zona de salubritate sau de colectare a deșeurilor reciclabile, își mai lua un alt cod CAEN pentru o activitate secundară și se înregistra în portalul RetuRO cu acest cod CAEN ca retailer sau comerciant. Apoi își cumpăra un RVM, îl amplasa într-o hală sau într-un loc greu accesibil pentru a nu putea fi verificat prea ușor, îi dezactiva mecanismul de compactare și cu câțiva oameni începea procesul de introducere repetată în RVM a acelorași ambalaje, iar și iar, pentru cât mai multe rambursări. Nu se încurcau cu ambalaje de sticlă care se puteau sparge sau cu doze de aluminiu ce se puteau deforma, se axau pe PET-uri.
Pentru a evita însă descoperirea fraudei de către RetuRO, ei trebuiau să predea ambalajele care apăreau ca fiind returnate prin RVM. Astfel că achiziționau din piață ambalaje non-SGR pe care le compactau sau cumpărau de la șoferii firmei Geodis saci cu ambalaje SGR gata compactate. Câți saci cu ambalaje non SGR au ajuns la reciclatori încă nu se știe. Există însă mari discrepanțe între datele de la RVM-uri și cele ale transportatorului privind cantitățile de deșeuri care nu s-au regăsit fizic, ceea ce dovedește că lăcomia așa-zișilor comercianți a depășit cu mult cantitatea de ambalaje pe care au cumpărat-o.
Afacerea era una extrem de profitabilă. Pentru o tonă de PET plăteau mai puțin de 100 euro și încasau de la RetuRO cam 6000 euro. Iar dacă luăm în calcul cantitatea de ambalaje nepreluată, dar care a fost sau ar fi trebuit decontată de RetuRO (aproximativ 1.260 tone) și o înmulțim cu 5.900 euro rezultă un câștig net de aproximativ 7.500.000 euro.
Ceea ce a dat de bănuit administratorului SGR a fost gradul de returnare înregistrat de unele RVM-uri din sistem, RVM-uri care nu aparțineau vreunui mare comerciant, ci unor societăți comerciale care aveau ca obiect principal de activitate colectarea deșeurilor sau transporturile de deșeuri. În timp ce media de returnare la un RVM normal era de aproximativ 110 sticle pe oră, RVM-urile acestora mergeau probabil pe modul turbo, înregistrând mai mult de 4.000 de ambalaje pe oră, ceea ce ridică suspiciuni și în ceea ce privește fraudarea sistemului IT. În plus, ambalajele care erau returnate prin RVM erau toate de la același producător, ceea ce era și normal, fiind doar câteva PET-uri ce erau introduse în mod repetat în aparat.
Conform unui report al RetuRO, din cele 106 firme care au intrat în atenția autorităților, unele s-au evidențiat prin ingeniozitatea de care au dat dovadă și prin eforturile mari pe care le-au făcut pentru fraudarea Sistemului Garanție-Returnare.
După descoperirea acestor încercări de fraudare a sistemului, RetuRO întrevede pericole mult mai mari, cum ar fi apariţia unor grupuri infracționale foarte bine organizate la nivel național, capabile de adaptare la modificările pe care RetuRO și autoritățile le fac pentru combaterea fraudelor. Aceasta în cazul în care unele rețele de acest fel nu există deja…• Matei Dumitru
