Pe rețelele de socializare s-a răspândit ştirea conform căreia Uniunea Europenă intenţionează să interzică cât de curând repararea maşinilor mai vechi de 15 ani, numite vehicule reziduale, pentru a-i obliga pe șoferi să cumpere mai multe „mașini durabile“ înainte de 2035, când acestea vor fi singurele pe care le vor mai găsi la vânzare.
Comisia Europeană a negat această informaţie, considerând-o fake news, dar a recunoscut că noul regulament referitor la vehiculelor scoase din uz defineşte printre altele şi conceptul de vehicul rezidual. „Termenul de vehicule reziduale se referă la cele care suferă avarii legate de piese precum motorul, transmisia, frânele, direcţia și șasiul și care au aproximativ 15 ani“, conform Comisiei, care pe pagina sa de pe reţeaua de socializare X a declarat că unul din obiectivele noului regulament este cel „de a facilita repararea vehiculelor vechi într-un mod mai durabil și mai responsabil“, dar şi că „vor exista anumite tipuri de motoare care nu vor mai putea fi reparate“.
Conform regulamentului aflat în lucru, în cazul în care un autoturism este clasificat drept vehicul rezidual mașina va putea fi considerată a fi la sfârșitul duratei de viață utilă şi ca atare nu va mai putea fi vândută şi va trebui dusă la un centru specializat pentru a fi reciclată.
Este posibil ca noua Comisie Europeană ce va rezulta în urma alegerilor europarlamentare din acest an să nu continue politica actuală de interzicere a autovehiculelor cu motoare cu ardere internă. Dar această ştire, falsă sau nu, va face în doar câţiva ani imposibilă repararea maşinilor vechi pentru că producătorii nu vor mai fi interesaţi să producă piese de schimb pentru nişte maşini împotriva cărora legislaţia europeană devine pe zi ce trece din ce în ce mai restrictivă.• Matei Dumitru