Suspendarea Programului Rabla accentuează declinul pieței auto din România

Sursa foto: Pexel/Kelly

Suspendarea de către Administraţia Fondului pentru Mediu a Programului Rabla accentuează declinul pieței auto pentru că vine acum, când piaţa auto din România a avut în luna mai cel mai puternic declin din Europa. Înmatriculările de la noi din țară au scăzut în mai cu 32%, în timp ce la nivel european s-a înregistrat o creștere de 1,9%, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Această asociaţie, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 1,11 milioane autoturisme au fost înmatriculate în luna mai 2025 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 1,9% comparativ cu aceeaşi lună din 2024. Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 1,6% în ritm anual, până la 926.582 de autoturisme. Potrivit ACEA, 58,9% din autoturismele noi înmatriculate în luna mai 2025 în Uniunea Europeană au fost vehicule electrice, categorie care include atât automobilele pe baterie, cele de tip plug-in hybrid şi vehiculele hibride.

În schimb, piaţa auto din România a înregistrat o contracţie de 32,7% în ritm anual, în condiţiile în care în mai a.c. au fost înmatriculate 10.521 autoturisme, comparativ cu 15.643 autoturisme în luna mai a anului trecut. În ceea ce priveşte marile pieţe din UE, înmatriculările de autoturisme au crescut în Spania şi Germania cu 18,6%, respectiv 1,2%, dar au scăzut în Franţa şi Italia cu 12,3%, respectiv 0,1%.

În rândul principalilor constructori auto generalişti, o creştere semnificativă, de 4,6%, a înmatriculărilor a fost înregistrată în luna mai de grupul francez Renault, care a înmatriculat 111.395 de autoturisme în Europa. Performanţele grupului Renault se datorează în special mărcii Dacia, în cazul căreia înmatriculările au crescut cu 13,2% în ritm anual, până la 49.415 unităţi. În primele cinci luni ale anului, în Europa au fost înmatriculate 249.593 de autoturisme Dacia, în creştere cu 1,8% în ritm anual, cota de piaţă a mărcii Dacia ajungând la 4,5%.• ecologic

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services