Taxarea plasticului nereciclat este un impediment major în adoptarea bugetului UE

Sursa foto: iStockphoto.com

Adoptarea bugetului Uniunii Europene pentru noul cadru financiar multianual (CFM) 2021-2027 se anunţă a fi o sarcină extrem de dificilă pentru Charles Michel, preşedintele Consiliului European. Unul dintre subiectele sensibile în negocieri este dorinţa Uniunii Europene de a introduce o taxă pentru plasticul nereciclat.● ecologic

Golul de 13 miliarde euro lăsat în bugetul Uniunii de plecarea Marii Britanii şi nevoia de a găsi alte surse de finanţare au readus în discuţie un subiect lansat în urmă cu doi ani: taxarea ambalajelor de plastic nereciclate cu 1 euro pe kilogram. Pe atunci suma părea atât de mare încât nimeni nu s-a gândit că ar putea deveni vreodată un subiect serios de discuţie.

În documentul prezentat în Consiliul Europei pe 21 februarie a.c. referitor la buget, pe ultima dintre cele 53 de pagini apare capitolul „Noi resurse proprii“ care include Articolul 139 ce prevede că „se va introduce un pachet ce va cuprinde noi resurse proprii, alcătuit dintr-o parte din veniturile obţinute din:

1. O contribuţie naţională calculată la greutatea deşeurilor de ambalaje din plastic nereciclate de 0,80 euro pe kilogram, cu un mecanism pentru a evita impactul excesiv asupra contribuţiilor naţionale;

2. Orice venit generat de sistemul de tranzacţionare a emisiilor din Uniunea Europeană care depăşeşte veniturile medii anuale pe fiecare stat membru, generate de cotele licitate în perioada 2016-2018“.

Prin cele 14 miliarde euro pe care le-ar aduce anual la buget taxarea plasticului nereciclat ar acoperi gaura lăsată de Brexit şi ar contribui decisiv la rezolvarea problemei poluării cu plastic la nivel european. Pentru România şi alte ţări care au evitat sistematic să se alinieze la politicile europene privind deşeurile, această taxă ar fi ultimul imbold spre conformare. Taxa pe plastic nu ar fi o binecuvântare nici pentru ţările nordice, care au ales varianta incinerării deşeurilor. De aceea această taxă este acum unul dintre impedimentele majore care blochează adoptarea bugetului Uniunii Europene.

Introducerea taxei pe plastic în noul proiect de buget al Uniunii a fost pregătită încă din 2018, când Comisia Europeană a finanţat prin programul Life un amplu studiu realizat de New Economics Foundation pentru Zero Waste Europe.

Conform studiului, în Uniunea Europeană sunt generate în fiecare an aproximativ 25,8 milioane tone deşeuri de plastic, din care numai 30% sunt colectate pentru a fi reciclate. La nivel global 13 milioane tone de plastic ajung în mări şi oceane în fiecare an, iar producţia de plastic şi incinerarea deşeurilor de plastic produc 400 milioane tone de CO2 anual. Pe de altă parte, cererea de plastic reciclat este foarte scăzută, iar „potenţialul de reciclare a deşeurilor de plastic rămâne în mare parte neexploatat“. Studiul evidenţiază scopurile introducerii taxei pe plastic: schimbarea comportamentului consumatorilor – cetăţeni şi companii – şi „internalizarea“ daunelor cauzate de poluatori, respectiv mutarea costurilor economice asociate cu daunele de mediu în sarcina poluatorilor care prin activitatea lor cauzează aceste costuri. Aceasta este în mod fundamental o problemă de redistribuire: mutarea costurilor generate de problemele de mediu către cei care le provoacă, astfel încât să nu mai fie suportate de societate în ansamblul ei.●

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

RetuRO a deschis cel de-al șaptelea centru de sortare și numărare

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, a inaugurat în data de 1 octombrie 2024, în comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova,...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services