Ministerul Mediului evită orice discuție despre ratarea istorică a miliardelor de euro din PNRR destinate infrastructurii verzi și a infrastructurii de reciclare, dar propune, acum pe ultima sută de metri, un pachet legislativ de o asprime fără precedent la adresa populației și agenților economici. Conform unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de MMAP, cei care încalcă legislația de mediu ar putea fi aruncați în închisoare pentru perioade de până la 20 de ani.
România se află într-un moment de profundă ruptură între realitate și intențiile legislative ale autorităților. În timp ce marile proiecte de infrastructură ecologică, de împădurire, apă și de management al deșeurilor sunt pierdute din cauza unei acute lipse de capacitate administrativă, Ministerul Mediului propune acum un pachet de modificări legislative de o asprime fără precedent. Asistăm acum la o încercare de compensare a neputinței instituționale prin măsuri exclusiv punitive, aplicate de-a valma cetățenilor, infractorilor și societăților comerciale.
Un bilanț dominat de nepăsare și oportunități pierdute
Tabloul acțiunilor concrete ale Statului în beneficiul mediului este un eșec total. Și nu ne referim doar la actuala conducere a Ministerului, ci la toți cei care s-au perindat la conducerea MMAP în ultimii ani. Resursele financiare istorice puse la dispoziție de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost în cea mai mare parte irosite, blocate în circuite de tip mafiot sau redirecționate forțat către fondurile publice, fonduri mult mai ușor de deturnat decât fondurile europene.
• Infrastructura apelor: din sumele uriașe destinate inițial modernizării digurilor, barajelor și polderelor pentru protecția împotriva inundațiilor, peste 80% au fost pierdute în urma renegocierilor, lăsând comunitățile vulnerabile în fața schimbărilor climatice.
• Programul „Fabrici de Reciclare“ este un eșec total de care ministerul evită să vorbească. Conceput inițial ca un pilon de bază în PNRR pentru viitorul industriei economiei circulare a României, programul a fost măcinat continuu de amânări în lanț și de ghiduri schimbate peste noapte, până când finanțarea a trecut de la PNRR la Administrația Fondului pentru Mediu, adică la bugetul statului. Din 140 de proiecte depuse de companii (în valoare de peste 2,8 miliarde de lei), doar 26 au fost aprobate pentru finanțare. În consecință, zeci de agenți economici care au pornit la drum plini de speranțe au contractat împrumuturi bancare și au comandat utilaje de reciclare au fost abandonați total de demnitarii și funcționarii publici care ar fi trebuit, prin fișa postului lor, să-i susțină.
• Blocajul CAV-urilor (Centrele de Aport Voluntar) este un alt exemplu al eșecului. În timp ce marile sisteme județene de gestionare a deșeurilor (SMID) au aparținut altor linii istorice de finanțare, programe care ridică și ele multe semne de întrebare, PNRR venea cu o soluție punctuală și modernă: înființarea de CAV-uri pentru colectarea separată a deșeurilor voluminoase în comunități. Însă și această linie de finanțare a ajuns tot la AFM, ca în cazul proiectului „Fabrici de reciclare“.
Finanțările din PNRR, mutate în mod ciudat la AFM
Adevărata problemă a fondurilor pierdute nu ține de o simplă disfuncționalitate internă, ci de o strategie cel puțin ciudată a Ministerului Mediului. Pentru că proiectele majore finanțate prin PNRR au acumulat întârzieri majore, instituția a ales să scape de grijă, transferând aceste programe către AFM. Astfel, miliardele de lei din Fondul pentru Mediu, care ar fi trebuit cheltuite cu totul altfel pentru politici de mediu naționale, vor fi folosite pentru a acoperi eșecul accesării banilor europeni. Un subiect pe care actuala conducere a Ministerului Mediului îl evită în orice comunicare publică.
Sancțiuni penale pentru vulnerabilități tehnice
În fața acestui lanț uriaș de eșecuri administrative, a apărut acum o asimetrie frapantă și profund nedreaptă. În timp ce absolut nimeni din structurile Ministerului Mediului nu va plăti în vreun fel, nici politic, nici administrativ și cu atât mai puțin penal, pentru ratarea istorică a fondurilor din PNRR dedicate industriei de mediu, instituția statului trece la atac. În loc să își asume responsabilitatea pentru prejudiciile aduse economiei naționale prin propria incompetență, neputință sau nepăsare, ministerul se transformă oficial într-o veritabilă instituție de represiune judiciară.
De așteptat, de altfel, întrucât toată activitatea ministerială din ultima vreme seamănă mai degrabă cu o acțiune pur polițienească, orientată exclusiv spre vânătoarea de „vinovați de serviciu“ și de coerciție. Acum prioritatea nu este protecția mediului, ci trimiterea cetățenilor în spatele gratiilor. Nu este o glumă; este proiectul de lege pentru modificarea OUG nr. 195/2005 și OUG nr. 92/2021, postat în dezbatere publică, care introduce pedepse extrem de aspre pentru cei care aduc prejudicii mediului înconjurător. Proiectul prevede pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani, care pot urca până la 7, 10 sau chiar 20 de ani în cazuri cu consecințe grave, pentru acțiuni definite doar generic.
Concepte precum fapte „susceptibile să provoace daune semnificative calității aerului, solului sau apei“ sau gestionarea deșeurilor periculoase într-o „cantitate care nu poate fi considerată neglijabilă“ nu beneficiază de criterii tehnice secundare precise. În absența acestora, aplicarea legii va depinde în mod direct de interpretarea unor organe de anchetă lipsite de specializare în domeniul atât de încâlcit al legislației de mediu.
O prevedere ce generează o profundă nesiguranță juridică este cea de la Art. 987, conform căreia deținerea unei autorizații de mediu valabile nu înlătură caracterul ilicit al faptei dacă se consideră că actul a fost emis cu încălcarea cerințelor de fond. Acest lucru înseamnă că o companie care respectă condițiile impuse de stat poate deveni oricând, peste noapte, subiectul unui dosar penal din cauza unei dispute administrative ulterioare privitoare la legalitatea propriei autorizații.
Semnalul de alarmă al sectorului de reciclare
Efectele acestei abordări abuzive sunt resimțite direct de operatorii economici autorizați, cei care asigură funcționarea economiei de mediu în România. Operatorii majori din industria națională de colectare, valorificare și reciclare a deșeurilor semnalează o realitate îngrijorătoare. Proiectul de lege tinde să trateze în mod egal operatorul clandestin, care abandonează sau îngroapă deșeuri pe câmp, și companiile autorizate, care pot comite erori birocratice sau abateri operaționale minore, în condițiile legislației aflate în continuă schimbare, o legislație care generează o lipsă de predictibilitate economică unică în Uniunea Europeană.
Astfel, simple erori, dintre care unele sunt inerente fluxurilor logistice complexe, sau mici neconcordanțe de raportare pot fi calificate acum drept infracțiuni cu pedepse privative de libertate. Noțiuni juridice complexe, cum sunt „daunele de lungă durată“ sau cele „ireversibile“, vor fi evaluate empiric.
Mai mult, introducerea Art. 988 permite aplicarea legii penale române pentru fapte comise în afara teritoriului țării de către entități românești, chiar dacă fapta nu constituie infracțiune în statul respectiv. Această măsură vulnerabilizează companii importante, mari angajatori care derulează activități legitime de import-export în lanțuri de distribuție transfrontaliere.
Între incompetență și teroare
Se pare că protecția mediului în România a încetat să mai fie o chestiune de viziune, investiții și infrastructură, devenind un instrument de teroare legislativă. Oficialii care ratează accesarea miliardelor de euro din PNRR rămân protejați în birourile lor, fără să dea socoteală pentru sabotarea economiei naționale. În schimb, cetățenii și puținii operatori legali care mai încearcă să facă reciclare reală într-un sistem care devine pe zi ce trece tot mai ostil sunt amenințați acum nu cu amenzi, ci direct cu închisoarea.
Cadrul legal propus pe ultima sută de metri riscă să nu își atingă niciunul dintre obiectivele reale de protecție a mediului. Într-un sistem marcat de eșecul gestionării fondurilor europene și de absența unor repere tehnice clare, represiunea penală devine doar o perdea de fum pentru neputința instituțională. În timp ce adevărata criminalitate de mediu va continua să funcționeze în afara radarului oficial, noua turnură polițienească a autorităților nu va face decât să vulnerabilizeze și să sufoce acele companii autorizate care încearcă să reziste într-un mediu politic și economic extrem de instabil.• Matei Dumitru
Romania are un sistem de sanctiuni mult mai bland decat in alte tari pentru foarte multe domenii, de la circulatia rutiera pana la protectia mediului. Dar problema principala nu este ca sunt sanctiunile prea blande, ci ca cele care sunt prevazute de lege sunt aplicate doar rarissim. Ar trebui sa avem multe mii de oficiali dupa gratii pentru infractiunile de mediu comise de ei ca autor, coautor sau complice in ultimele decenii, dar toti au fost facuti scapati basma curata… Asta e problema, ca nu prea exista precedente de aplicat serios legislatia de mediu…. Articolul insa exagereaza foarte mult… pentru ca dincolo de fomrulari insuficient de clare, care intr-adevar nu au locul intr-o lege penala si care probabil nu ar trece de Curtea Constitutionala, e chestiunea caracterului intentionat sau din culpa a faptelor. Se poate discuta daca e oportun ca unele fapte sa fie pedepsite penal cand sunt savarsite din culpa, sau daca nu sunt exagerate sanctiunile penale cand fapta e savarsita din culpa. Dar majoritatea faptelor propuse pentru incriminare sau majorara pedepselor sunt fapte pedepsite doar cand sunt savarsite CU INTENTIE.. Caci conform art. 16 alin.(6) din Codul Penal, ”Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.” Deci de cate ori nu se prevede expres ca o fapta se pedepseste si cand e comisa din culpa sau prin descrierea ei rezulta ca e vorba de o fapta comisa din culpa ( ex, se face referire la culpa, neglijenta, neatentie sau alte asemenea), nu se pedepseste decat daca e comisa cu intentie, si intentia nu se prezuma ci trebuie dovedita, ”dincolo de orice indoiala rezonabila” cu prevede legea. De ce ar trebui sa ne induiosam de asprimea pedepsei pentru cei care ar comite asemenea fapte CU INTENTIE?