17.3 C
Bucharest
Saturday, September 30, 2023
Mai mult

    Ucise din cauza unor capricii extravagante

    Sursa foto: divindk/flickr.com

    Cererea de obiecte de lux și specialități gastronomice a dus la creșterea contrabandei cu specii rare de broaște țestoase. Careții (Eretmochelys imbricata) apreciați pentru carapacea frumoasă din care se obține prețioasa baga și țestoasele verzi (Chelonia mydas) care au o carne foarte gustoasă reprezintă 95% din comerțul ilicit. Cercetătorii de la Arizona State University spun că aceste specii, deși sunt ocrotite prin lege, au pierdut în ultimul deceniu peste 44.000 de exemplare care au căzut pradă braconierilor în 63 de țări.
    În ultimii 30 de ani au fost omorâte ilegal peste 1,1 milioane de țestoase de mare. Traficarea lor face parte dintr-o piață neagră în valoare de 23 miliarde USD anual. Asia de sud-est și Madagascarul sunt principalele zone de vânătoare, în Vietnam începe cea mai mare parte din traficul ilicit, iar destinațiile predilecte sunt China și Japonia, unde țestoasele sunt la mare preț în gastronomie, în medicina tradițională şi pentru carapacele admirate ca obiecte decorative sau transformate în bijuterii și accesorii de lux. În plus, sunt și un trofeu foarte râvnit: pentru unii asiatici a avea în casă o broască țestoasă de mare împăiată este un simbol al statutului social.• Irina Tomșa

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Latest news

    Geanin Şerban: “We all find the reduction of recycled quantities”

    Emergency Ordinance no. 125/2022, now famous for the way it was adopted by the Government and then debated more...

    Mai multe articole

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.


    Warning: Undefined array key "alt" in /home/reco4828/public_html/wp-content/plugins/wordpress-gdpr/public/class-wordpress-gdpr-privacy-settings.php on line 88
    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

    Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

    • _ga
    • _gat
    • _gid

    Decline all Services
    Accept all Services