Urgențe legislative în domeniul deșeurilor: 2026, un moment de cotitură pentru România

Într-un context european tot mai exigent, în care economia circulară nu mai este o opțiune, ci o obligație, România intră în 2026 într-o etapă de decizie. Noile regulamente și directive europene comprimă calendarul de conformare, cresc presiunea pe instituții și industrie și mută accentul de la „cât colectăm“ la „cum proiectăm, reutilizăm și demonstrăm trasabilitatea“. Pe acest fundal, Conferința „Urgențe legislative în domeniul deșeurilor“, organizată de Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, în parteneriat cu Revista Ecologic și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a fost mai mult decât un eveniment de profil: a funcționat ca o radiografie a sistemului și ca un semnal că 2026 va fi anul în care România trebuie să își stabilizeze mecanismele care funcționează și să corecteze rapid disfuncționalitățile care pot genera blocaje, sancțiuni și pierderi economice.

Evenimentul, desfășurat la Palatul Parlamentului în data de 9 februarie 2026, a marcat o deschidere către transparenţă, dialog tehnic și conformare cu legislaţia europeană, aducând la aceeași masă decidenți, reprezentanți ai administrației, operatori economici, organizații de transfer de responsabilitate, reciclatori, comercianți, ONG-uri și experți internaționali. Tema centrală a fost pusă în evidență încă din arhitectura panelurilor: Bilanțul Sistemului Garanție-Returnare, trecerea de la reciclare la reutilizare și provocările majore ale anului 2026 în zona bateriilor și a deșeurilor electrice și electronice (DEEE).

Din partea autorităţilor, la eveniment au participat preşedintele Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor – Adrian Giurgiu, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor – Diana Buzoianu, secretarul de stat din MMAP – Raul Pop, Cecilia Martin – directorul Direcţiei Deşeuri din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Mircea Fechet, deputat. Totodată, la conferinţă au participat şi Klaudia Jachira – membră a SEJM, Camera inferioară a Parlamentului polonez, Anna Larsson – directorul pentru Dezvoltarea Economiei Circulare al Reloop Platform.

Din partea industriei de profil au participat Doiniţa Mihai – vicepreşedinte Public Affairs Eastern Europe South TOMRA SYSTEMS ASA, Dragoş Doru – director general CANPACK RECYCLING, Elena Gaspar Ion – preşedinte SNRB, Sorina Răducanu – CCO FEPRA, Dan Ceauşescu – CEO GREENPOINT, Alexandra Ghenea – director executiv Coaliţia Pro DEEE, Simona Vaida – Government Affairs manager RECOLAMP, Mihai Sofian – director general Rematholding, Robert Uzună – preşedintele ARAM, Constantin Damov – CEO GREEN GROUP, Cristian Gavrilă – director ECOTRON, Anca Marinescu – Corporate Affairs and Communication Manager RETURO SGR, Constatin Bratu – director general BERARII ROMÂNIEI, Alexandra Ţuţuianu – director operaţiuni ECOTECA, Geanin Şerban – preşedinte OIREP AMBALAJE, Dragoş Călugăru – director general ECOTIC, Răzvan Ziemba – preşedintele Environ, Cornel Brezuică – OPP Remat, precum şi producători de băuturi, producători de ambalaje, reprezentanţi ai organizaţiilor de preluare/transfer de Responsabilităţi, comercianţi şi reciclatori.

Agenda conferinței: de la „ce funcționează“ la „ce trebuie schimbat urgent“

Matei Dumitru, directorul Revistei Ecologic, a fixat cadrul discuțiilor într-o logică de tranziție: România nu mai poate rămâne captivă în dezbaterea despre colectare și reciclare, ci trebuie să abordeze următoarea etapă a economiei circulare – reutilizarea, proiectarea inteligentă a produselor și noile obligații europene.

„Alegerea titlului acestei conferințe nu a fost întâmplătoare. Ne aflăm într-un moment de cotitură pentru economia circulară din România. Dacă în anii trecuți vorbeam despre implementarea SGR, astăzi cred că trebuie să privim dincolo de reciclare, spre reutilizare și spre noile exigențe europene care bat la ușa. Panelul 1 va face un bilanț oficial al Sistemului Garanție-Returnare din România, analizând modelul nostru din perspectivă europeană, alături de invitați din Polonia și experți în reciclare. Panelul 2 marchează marea schimbare de paradigmă, trecerea la reciclare la reutilizare, unde vom discuta despre noile inițiative legislative cu domnul Mircea Fecher și experți internaționali. Panelul 3 se va concentra pe baterii și deșeuri electrice și electronice, analizând de ce anul 2026 este considerat un an critic pentru implementarea regulamentului privind bateriile și ce înseamnă concepte precum pașaportul digital sau dreptul la reparare pentru echipamentele electrice și electronice.”

Prin această structură, conferința a pus în aceeași ecuație: performanța demonstrată de un mecanism matur (SGR), presiunea noilor reglementări (PPWR și cadrul aferent reutilizării) și zona în care România rămâne vulnerabilă (DEEE, baterii, trasabilitate, raportări și infrastructură).

Parlamentul ca spațiu de coordonare: „nu doar reacționăm și plătim amenzi“

Organizatorul evenimentului, Adrian Giurgiu, președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, a insistat asupra ideii că România poate transforma presiunea în avantaj competitiv, dacă își asumă o legislație proactivă și coerentă. Mesajul a fost dublu: România poate ieși din logica sancțiunilor și poate intra în logica de „bune practici“, dar pentru aceasta are nevoie de sisteme funcționale, rezultate măsurabile și responsabilități clare.

„Suntem într-un moment critic în care România poate să arate că nu doar reacționăm și plătim amenzi, putem și să anticipăm, putem să venim cu programe care chiar funcționează, nu mai trebuie să fim la coada Europei când vine vorba de orice fel de clasament de reciclare sau de gestionare a deșeurilor, putem să fim, așa cum a arătat ReturRO, un exemplu de bune practici, putem să ne facem bine treaba și să schimbăm paradigma. Nu mai discutăm despre cât reciclăm și cât colectăm, putem să discutăm și despre cum proiectăm ambalajele, cum punem toți actorii la masă în așa fel încât să facem un întreg sistem funcțional pentru toată lumea, cum măsurăm rezultatele, cine plătește corect și cine nu, despre ce punem pe piață şi despre cât este de reciclabil sau de reutilizabil un ambalaj sau un produs“.

În subtext, intervenția a punctat un risc real: dacă legislația rămâne reactivă, România va continua să „repare“ în regim de urgență și să plătească pentru întârzieri; dacă devine anticipativă, poate transforma conformarea în dezvoltare.

Angajamentul Executivului: infrastructură record, fonduri salvate, responsabilitate asumată

Planurile Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru anul 2026 au fost prezentate de ministra Diana Buzoianu. Accentul a căzut pe două dimensiuni: investiții masive în infrastructură și reformarea culturii responsabilității, astfel încât sancțiunile să nu mai fie suportate difuz, de întreaga societate, ci corelate clar cu neîndeplinirea obligațiilor.

„Anul acesta în mod record, se vor aloca fonduri prin AFM pe zona de deșeuri prin preluare a anumitor proiecte din PNRR care rămăseseră fără finanțare. Vom finaliza bineînțeles, și proiectele din PNRR. Vorbim aici de centre de aport voluntar, vorbim de fabrici de reciclare, vorbim de sistemele de gestionare a deșeurilor de grajd. Toată această infrastructură care ne lipsește astăzi, sper că se va vedea deja în sute de proiecte implementate şi duse la final până la mijlocul anului. Cred că măsura principală care va trebui să fie luată în perioada următoare este evitarea sancţiunilor europene. Atâta timp cât există o responsabilitate de îndeplinirea unor ținte sau de  luare a unor măsuri și acele ținte sau măsuri nu sunt luate, acest lucru atrage sancțiuni României. În mod evident, responsabilitatea trebuie să fie întoarsă către cei vinovaţi, acolo unde nu au fost îndeplinite țintele și unde nu au fost luate măsurile necesare. Astăzi responsabilitatea este cumva împărțită, este difuză, noi toți plătim pentru neîndeplinirea unor obiective sau pentru neluarea la timp a unor măsuri de către anumite persoane sau de anumite instituţii.

Anul acesta am reușit să salvăm 19 milioane de lei din fonduri europene, sunt bani care vin gratuit către România, pentru zona de campanie, pentru zona de educare, pentru zona de informare a cetățenilor. Pentru că vorbim foarte mult de legislație, vorbim foarte mult de controale, dar vorbim foarte puțin și de transmiterea mesajelor către cetățeni, către operatori sau către actorii cheie din mediul privat, din mediul public, de conformare și de avantajele conformării cu legislația și cu măsurile prevăzute în legislație în momentul de față“, a spus Diana Buzoianu.

În economia conferinței, această intervenție a adus o clarificare importantă: 2026 este proiectat drept un an al implementării la scară: centre de aport voluntar, fabrici de reciclare, sisteme pentru deșeurile de grajd și al comunicării către populație, nu doar al controlului și sancțiunilor. Mesajul către industrie a fost implicit: fără infrastructură și fără informare, țintele rămân statistici, iar sancțiunile devin inevitabile.

Un puzzle legislativ cu sute de piese

Din perspectiva autorității centrale, secretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Raul Pop, a subliniat complexitatea procesului de reformă în domeniul gestionării deșeurilor și necesitatea unei abordări integrate, care să depășească exclusiv tema extinderii SGR. Acesta a evidențiat prioritățile ministerului în perioada următoare – de la clarificarea responsabilităților și transparentizarea datelor, până la finalizarea noului Plan Național de Gestionare a Deșeurilor și accelerarea investițiilor în infrastructura de colectare – arătând că transformarea sistemului presupune intervenții simultane pe multiple paliere legislative și operaționale.

„Doamna ministru v-a dat în mare liniile noastre principale de activitate în perioada imediat următoare, iar faptul că apar în Parlament propuneri din partea unui fost ministru al Mediului nu poate decât să mă bucure iar faptul că apar în Parlament inițiative legislative așezate mult mai bine tehnic decât ceea ce se vede în mod normal în discuțiile parlamentare, nu poate face altceva decât să accelereze transformările de care, este clar că avem nevoie.

Față de lucrurile pe care le-a spus doamna ministru, aș vrea să mai fac câteva detalieri. Dacă vorbim despre cadrul de reglementare, este foarte clar că în momentul de față pe gestiunea deșeurilor mai există câteva zone în care responsabilitatea este foarte ambiguă. Și aici ne referim la generatori, ne referim la UAT-uri și ne referim mai departe la posesorii de autorizații de mediu, care autorizații de mediu au ajuns să fie departe de ceea ce declarăm cu toții că ar trebui să fie. Și în sensul ăsta avem în lucru o zonă de transparentizare. Și invitația mea este să nu stați departe de ceea ce facem noi și chiar să ne ajutați să le facem mai bine, pentru că una dintre bătăliile, cel puțin ale ultimilor 2-3 ani, a fost aceea de a scoate la suprafață lucrurile care până acum erau ascunse sub preș.

Știm foarte bine că în teritoriu situația diferă de la județ la județ și de la autorizație la autorizație, lucru care nu face altceva decât să complice foarte tare efortul nostru de a crește, spre exemplu, rata de reciclare sau circularitate sau cum vrem noi să o mai măsurăm.

Și apropo de măsurare, 1,3% circularitate nu înseamnă mare lucru din punctul meu de vedere pentru că în momentul acesta noi nu știm exact ce măsurăm şi ce nu măsurăm. Apropo de urgențele sau, dacă vreți, de activitățile foarte concrete în această perioadă, știți probabil toți cei aflaţi jurul mesei că suntem într-o fază foarte avansată de finalizare a a noului Plan Național de Gestionare a Deșeurilor și vă mulțumesc pentru foarte multele observații pe care le-ați trimis. Sunt undeva la 470 – 480 de pagini de observații pe care colegii mei din minister le-au parcurs și le-au analizat, una câte una, și sperăm că săptămâna viitoare, cel târziu, poate chiar săptămâna aceasta, să avem o nouă versiune de PNGD care să poată fi din nou consultată.

În momentul de față cred că sunt recepționate cam 40 de centre de aport voluntar din finanțarea prin PNRR, care se adaugă celor care existau deja prin eforturile proprii ale diverselor primării. Până la finalizarea finanțării din PNRR, adică până în luna august, vor fi recepționate aproximativ 300 de centre de aport voluntar, dar asta nu înseamnă că ele vor fi și operaționale. Încă vreo 200 sunt trecute pe finanțare prin AFM, dar aici nu sunt foarte sigur că ele vor fi finanțate în acest an, pentru că bugetul AFM încă nu este finalizat.

Extinderea Sistemului de Garanție-Returnare este un subiect favorit al tuturor, la fel cum Sistemul de Garanție-Returnare este un subiect favorit al tuturor. Dar nu trebuie să uităm că SGR înseamnă 400 de mii de tone pe an dintr-un total de 6 milioane de tone de deşeuri municipale, și dintr-un total general de 200 milioane tone de deșeuri municipale și industriale.

Așadar, cred că este util pentru noi toți, în afara lui RetuRO, să ne uităm şi la celelalte. Avem în lucru spre exemplu partea de deșeu biodegradabil, avem ceva în lucru pe deșeurile industriale, o măsură accelerată care vine tot mai tare spre noi, din perspectiva accesului la materii prime, inclusiv subiectul de a reexploata unele depozite de deșeuri care au fost închise, depozite industriale unde ştim destul de bine ce avem acolo. Când vine vorba despre depozite de deșeuri din flux municipal, acolo lucrurile se schimbă foarte, foarte tare.

Pe infringement-uri, subiectul cel mai recent, este cel a celor nouă depozite de deșeuri municipale care au mai rămas de închis din ultimele valuri, că dacă ne uităm în urmă, acum trei ani erau 101, acum cinci ani erau mai multe. Nu înseamnă că se vor închide peste noapte, nu înseamnă că vom avea disponibilități bugetare ca să putem să facem lucrul acesta, dar din cele nouă, șapte sunt pe linie dreaptă și două sunt în proceduri juridice, așteptând să se termine partea juridică ca să putem să facem pașii următori și cu ele. Sperăm că până la finalul acestui an lucrările de închidere a celor șapte să fie foarte avansate și a celorlalte două să fie măcar începute.

Probabil că în următoarele zece zile vom scoate în transparență decizională o propunere de Ordin de ministru cu privire la structura de informații pe care UAT-urile trebuie să le pună dispoziția instituțiilor și la dispoziția publicului.

Dacă din tot ce am atins astăzi nu reiese foarte clar că vorbim despre zeci de priorități legislative, o să vă spun eu explicit: este o tablă de puzzle cu o mie de piese și trebuie să le rezolvăm bucată cu bucată și vă invit aum să contribuiți și să ne trageți de mânecă, să faceți sugestii când discutăm aplicat pe diverse spețe tehnice“.

Creșterea ambiției privind conținutul reciclat și extinderea SGR

În cadrul discuțiilor privind consolidarea și extinderea Sistemului de Garanție-Returnare, deputatul Mircea Fechet a evidențiat necesitatea unor măsuri legislative care să valorifice potențialul deja demonstrat al mecanismului. Acesta a susținut introducerea unor procente minime de material reciclat pentru toate tipurile de ambalaje incluse în SGR, precum și stimularea investițiilor în capacități naționale de procesare, în special pentru sticlă, subliniind importanța unui dialog amplu cu actorii din industrie pentru conturarea unui cadru sustenabil și eficient. „SGR-ul este al doilea cel mai mare astfel de mecanism din Europa, însă uitându-ne la volumele puse pe piață în România, la diversitatea ambalajelor și la oportunitățile pe care Sistemul de Garanție-Returnare le-a dovedit deja, cred că nu avem niciun motiv să nu fim ambițioși în continuare.

De aceea eu am înaintat un proiect de lege prin care propun ca, nu doar în ceea ce privește ambalajul din PET, dar și în ceea ce privește celelalte două tipuri de ambalaj, respectiv sticlă și aluminiu, să avem niște procente minime de material reciclat în compoziția finală a ambalajului.

Proiectul de lege pleacă de la faptul că în timp ce ne mândrim cu industria de reciclare a PET-ului din România și avem niște reciclatori care pun România pe harta europeană a procesării PET-ului, în ceea ce privește sticla situația este ușor diferită. Și în lipsa unor astfel de capacități de procesare suntem puși în situația în care cantități însemnate de sticlă în loc să fie reciclate în România, așa cum ne-am dori, ajung acum să fie exportate în alte țări.

La ora actuală în spațiul public există o discuție foarte solidă legată de pachetul de relansare economică şi de modul în care Statul poate interveni cu măsuri de ajutor de stat. Poate că nu ar strica să aibă loc un astfel de dialog și cu Ministerul Finanțelor Publice sau cu Guvernul României pentru ai face să înţeleagă că investiția într-o capacitate de procesare a sticlei înseamnă nu doar o proiecție pe termen lung şi niște cantități asigurate pentru materia primă și pentru desfacere pentru zeci de ani cel mai probabil, ci înseamnă un efort formidabil din punct de vedere financiar.

Bineînțeles că, la fel cum se întâmplă în legătură cu orice idee mai bună sau mai proastă, există foarte multe păreri și foarte multe dezbateri, ceea ce este firesc. Însă eu am speranța că nu doar la lucrările comisiilor de la Senat unde sunt depuse cele două proiecte legislative, dar mai ales la Camera Deputaților, aceasta fiind camera decizională, cred că putem să ne asigurăm că pot fi integrate toate opiniile utile.

A doua chestiune este legată de extinderea SGR. Nu văd niciun motiv pentru care, după un dialog sănătos cu producătorii, să nu extindem Sistemul de Garanție-Returnare, fie că discutăm de mbalajele de la de borș, de la oțet, de la apă distilată sau de la băuturi pe bază de cafea, din care oricum unele sunt în SGR.

La fel cum mai cred că și în materie de ambalaje reutilizabile ar trebui să avem un Sistem de Garanție-Returnare. N-am auzit critici în legătură cu acest lucru, însă există o preocupare legată de cine îl va gestiona. Și cred că este un moment bun să clarific că eu nu m-am referit niciodată în mod explicit la situația în care compania RetuRO ar trebui să-și adauge un nou obiect de activitate, să-și ia o nouă sarcină și să preia și ambalajul reutilizabil din România.

Decizia finală, în măsura în care România își dorește un astfel de sistem, bineînțeles că nu poate fi luată decât în comun cu producătorii, comercianții, retailerii, distribuitorii și așa mai departe. Ei vor identifica un sistem fezabil şi, bineînțeles, că decizia le aparține. Eu sper să putem să ajungem la o finalitate cu aceste, deocamdată, două pachete legislative“, a declarat Mircea Fechet.

Prin această intervenție, extinderea SGR a fost reîncadrată ca decizie de sistem – nu ca o sarcină impusă unui actor anume – și ca un test de maturitate pentru parteneriatul dintre producători, comercianți și autorități.

Perspective internaționale: Polonia, PPWR și normalizarea reutilizării

Prezența Klaudiei Jachira, membră a SEJM – Parlamentul polonez şi a Comitetului de mediu din această instituţie, a oferit o comparație utilă, cu accent pe dimensiunea culturală a sistemelor de tip depozit, despre felul în care alegem să trăim, nu doar despre colectarea unei sticle. În același timp, intervenția a expus vulnerabilități: excluderea anumitor ambalaje mici din sistem, riscurile de fragmentare și impactul unor modificări legislative asupra coerenței mecanismului.

„Sistemul depozit este despre viaţa noastră, despre felul în care vrem să trăim, nu numai despre colectarea sticlelor de apă şi de suc. Polonia se află acum într-un punct crucial în protecţia mediului după ce a devenit a optisprezecea ţară europeană care a implementat sistemul depozit pentru ambalajele de unică folosinţă şi a opta ţară UE care are un sistem depozit pentru ambalajele reutilizabile. Unele dintre reguli au devenit obligatorii la 1 octombrie 2025, iar altele din ianuarie anul acesta. Nu ne uităm numai la reciclare, ci vrem să creem o reală circularitate în sistemul ambalajelor. Garanţiile diferă. Pentru ambalajele de unică folosinţă de plastic şi metal garanţia este de 0,12 euro şi de 0,23 euro pentru recipientele reutilizabile din sticlă. Micii comercianţi se pot alinia voluntar la acest sistem, dar toate magazinele mai mari de 20 de metri pătraţi trebuie să accepte sticlele reutilizabile. Noi avem în oraşe multe magazine foarte mici şi constatăm că multe dintre ele s-au înscris volunar în acest sistem în care cetăţenii pot returna sticlele refolosibile fără a prezenta vreun bon care să confirme un anumit loc de unde au fost cumpărate.

Din păcate, în sistem nu sunt incluse şi sticlele foarte mici, cele de 100 ml, în care de obicei se îmbuteliază băuturi spirtoase, şi în consecinţă aceste mici sticle sunt aruncate prin parcuri sau prin alte locuri, reprezentând cea mai mare problemă de mediu din spaţiile publice. Din punctul meu de vedere este cea mai mare lipsă a sistemului nostru de tip depozit, pentru că vorbim de 3 milioane de astfel de sticle care sunt cumpărate zilnic în Polonia.

În Polonia noi am decis să includem încă de la început şi sistemul de reumplere în sistemul depozit. În Europa am văzut trei modele de tip depozit pentru ambalajele reutilizabile. Sistemul direct din Germania, bazat pe relaţia directă dintre producători şi magazine, sisetmul obligatoriu, ca în Finlanda, şi sistemul voluntar ca în Danemarca, unde o singură organizaţie gestionează ambele fluxuri. Polonia a optat pentru un sistem cu 7 operatori licenţiaţi. Ne pregătim astfel pentru respectarea obligaţiilor din PPWR acordând o atenţie deosebită ambalajelor reutilizabile puse pe piaţă. Dar, din păcate în ianuarie anul acesta Parlamentul polonez a schimbat regulile pentru industria berii. Acest amandament le dă posibilitatea berarilor să păstreze sistemul lor individual pentru sticlele reutilizabile până la sfârşitul anului 2028. Din punctul meu de vedere această decizie a fragmentat sistemul, ceea ce nu este deloc bine“, a spus Klaudia Jakira.

„Anul 3“ pentru RetuRO: stabilizare, accesibilizare, digitalizare

Din perspectiva operatorului de sistem, Anca Marinescu, Corporate Affairs and Communication Manager RETURO SGR, a subliniat că România a ajuns într-o poziție rară în domeniul de mediu: aceea de model. Accentul a fost pus pe două direcții de dezvoltare: accesibilizarea în zonele rurale și instituții publice și digitalizarea, pentru trasabilitate și experiență mai bună a consumatorului.

„Succesul Sistemului de Garanție-Returnare a fost observat și la nivel european. Este unul dintre modelele la care se uită state care implementează acum sisteme similare. Primim foarte des solicitări de a ajuta, atât din zone apropiate, cât și din zone mai îndepărtate, precum Spania. Statele doresc să învețe din bunele practici ale României, ceva cu care nu am fost obișnuiți în zona de mediu. Din punctul nostru de vedere, Anul 3 de funcționare este un an de stabilizare. În acest moment avem toate cele 9 centre de procesare RETURO funcționale, iar dezvoltarea merge în două direcții: accesibilizarea sistemului pentru toți consumatorii, inclusiv în zonele rurale sau instituții publice, și digitalizarea masivă. Suntem în 2026 și trebuie să folosim tehnologia pentru a ușura experiența consumatorului și a asigura o trasabilitate perfectă a fiecărui ambalaj care intră în sistem“, a declarat Anca Marinescu.

În logica conferinței, această intervenție a întărit ideea că succesul SGR trebuie „conservat“ prin stabilitate operațională și extindere inteligentă, nu doar celebrat.

Dimensiunea economică a deșeurilor: necesitatea unei viziuni de ansamblu

Reprezentantul GREEN GROUP, Constantin Damov, a adus o perspectivă critică, insistând că gestionarea deșeurilor produce un efect final economic, iar discuția trebuie să includă actorii care pot cuantifica și amplifica acest efect la nivel național.

„Marele absent dintre noi este Ministerul Economiei, pe care l-aș fi dorit lângă noi, pentru că efectul final al gestionării deșeurilor este unul economic. Noi măsurăm adesea lucruri care țin de emoții: atâtea miliarde de recipienți… dar ce înseamnă asta în valoare? Ce creștere economică am generat? Care este impactul la nivel național? Cât cheltuie industria și care este beneficiul real? Această lege pentru Sistemul de Garanție-Returnare nu face parte din setul de legi la care eram obligați prin directivele europene de bază. Ea ține de o ambiție națională. Este o lege pe care am făcut-o pentru că am vrut să creștem ceva în țara aceasta. Dar nu trebuie să uităm că SGR reprezintă doar o felie: vorbim de 400.000 tone pe an, dintr-un total municipal de 6 milioane și un total general de 200 milioane tone de deșeuri. Este util să ne uităm cu aceeași rigoare și la celelalte fluxuri: construcții, textile sau demolări“, a precizat Constantin Damov.

Intervenția a funcționat ca un avertisment: dacă România se concentrează exclusiv pe fluxurile „vizibile“ (ambalaje de băuturi), riscă să ignore volumele mari și costurile reale ale altor fluxuri care pot genera presiuni și mai mari în anii următori.

Infrastructura, tehnologia și parteneriatele – pilonii unui sistem performant

Doinița Mihai, vicepreşedinte Public Affairs Eastern Europe South TOMRA SYSTEMS ASA, a adus în discuție perspectiva europeană și experiența internațională acumulată în peste cinci decenii de dezvoltare a acestor mecanisme. Aceasta a subliniat faptul că sistemele de garanție-returnare au avut la bază, încă de la început, ambalajele reutilizabile și că performanțele ridicate atinse astăzi în Europa sunt rezultatul unei infrastructuri solide, al inovației tehnologice și al colaborării strânse dintre industrie, retaileri și autorități.

 „Pentru că s-a vorbit puțin mai devreme despre geneza SGR în România, v-aș invita să ne uităm puțin la geneza sistemelor de garanție-returnare în Europa. Și merită menționat, pentru cei care nu știați deja, că acest sistem extraordinar, Sistemul Garanție-Returnare de gestionare a ambalajelor pentru băuturi, a început de fapt în Europa cu ambalajele reutilizabile.

Totul a început cu mulți ani în urmă în Norvegia, când un proprietar de magazin a rugat doi dintre prietenii săi să îl ajute cu gestionarea ambalajelor reutilizabile. Iar cei doi prieteni care au fost rugați în a găsi o soluție pentru o gestionare eficientă a ambalajelor erau de fapt fondatorii companiei noastre, TOMRA, care de altfel a și inventat la nivel mondial primul sistem complet automatizat de preluare a ambalajelor.

Primul sistem de garanție-returnare pentru ambalajele de unică folosință a apărut în Suedia în 1984 cu dozele de aluminiu, după care în 1994 cu ambalajele PET. Astăzi, așa cum foarte bine știți, sunt 18 sisteme în Europa care gestionează ambalaje atât de unică folosință cât și reutilizabile.

Cum spuneam, inovația a început pentru noi în anul 1972, de atunci compania s-a dezvoltat extraordinar de mult, iar astăzi TOMRA pune la dispoziția partenerilor săi soluții eficiente bazate pe senzori, care se pretează în domeniul colectării, reciclării și în domeniul gestionării produselor alimentare.

Bineînțeles că suntem într-o continuă dezvoltare și ne uităm la soluții noi, astfel că mai avem o linie de business care identifică astfel de soluții. Suntem prezenți în peste 100 de piețe și la nivel mondial distribuim peste 113.700 de instalații. Fiecare reprezintă câte o piatră de hotar pentru noi, un moment în care am descoperit o soluție, un moment în care am răspuns la o nevoie și un moment în care am participat la construirea a ceva măreț în gestionarea resurselor la nivel mondial. Și în tot acest parcurs partenerii noștri principali au fost, şi sunt, reprezentanți ai industriei de băuturi, ai industriei de retail, reciclatori, şi reprezentanți ai autorităților.

Pentru că, așa cum s-a vorbit de aceste rezultate extraordinare ale SGR, peste 80% în al doilea an de funcționare, peste 90% ca medie în sistemele din Europa, trebuie spus că toate aceste obiective pot fi atinse numai cu ajutorul unei infrastructuri eficiente, care să ajute la gestionarea ambalajelor din momentul în care sunt puse pe piață până ajung la reciclator. Astăzi, vorbim de soluții care au atins performanțe extraordinare, vorbim de soluții care preiau ambalaje de plastic, sticlă și metal simultan la viteze uimitoare, vorbim de o tehnologie care permite validarea ambalajului, contribuind astfel la eficienţa măsurilor antifraudă, la validarea printr-o citire 360 de grade a ambalajului în momentul în care este introdus în RVM, o adaptare a soluțiilor la nevoile din piață.

Vorbim de gestionarea ambalajelor precum borcanele de iaurt, ambalaj reutilizabil în Germania. Vorbim de un proiect pilot alături de parteneri care se găsesc în această sală în gestionarea ambalajelor de carton, de o soluție mobilă cu sisteme automate care să ajute la eficientizarea gestionării ambalajelor în cadrul Sistemului Garanție-Returnare. Aici experiența este din România, dar ideea unei colectări mobile nu a apărut în România, ci poate cu mai multe decenii în urmă în alte state care au gestionat ambalajele pentru băuturi.

Legat de ambalajele reutilizabile, care au fost un subiect principal până la acest moment în discuția noastră, într-adevăr sunt obiectivele din PPWR care vin peste noi și trebuie să ne uităm cum putem identifica acele soluții care să ne ajute să vorbim în 2030 de ambalaje pentru băuturi reutilizabile disponibile pentru consumatori, cel puțin 10% în magazine.

Ambalajul reutilizabil pentru băuturi, fie că vorbim din sticlă, fie că vorbim din plastic, așa cum au prezentat antevorbitorii mei, are o mulțime de beneficii. Că vorbim de amprenta de carbon, că vorbim de motive economice, motive de mediu, toate acestea au fost de fapt luate în considerare de Comisia Europeană, de Uniunea Europeană, în momentul în care au emis această legislație, fie că vorbim de PPWR, fie de acte normative care ne-au pus în față niște obiective și pe care împreună trebuie să le atingem“, a declarat reprezentanta TOMRA SYSTEMS ASA.

SGR nu este un panaceu: abordare diferențiată și adaptată realităților României

În cadrul dezbaterii privind inițiativele naționale din domeniul ambalajelor și corelarea acestora cu noile prevederi europene preşedintele ARAM – Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu, Robert Uzună, a subliniat importanța unei abordări prudente și bine fundamentate. Acesta a evidențiat necesitatea alinierii măsurilor propuse la nivel național cu Regulamentul european privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR), atrăgând atenția asupra complexității cadrului european și asupra faptului că nu există o soluție unică aplicabilă tuturor tipurilor de ambalaje.

„Aș puncta înainte de toate, câteva elemente în comparație cu Regulamentul PPWR și anume faptul că deși considerăm oportună discuția inițiată în jurul inițiativei prezentate de domnul ministru Fechet, cred că trebuie să avem grijă la faptul că PPWR este o reglementare la nivel european care crește nivelul de granularitate.

Considerăm că PPWR recunoaște faptul că nu există un panaceu sau un «silver bullet» pentru toate ambalajele. Și modul în care PPWR este construit stabilește obligații diferite în funcție de categoria de produse, materialul din care sunt fabricate, tipul de produse și modul în care sunt puse la dispoziție a consumatorilor, sectorul în care își desfășoară activitatea, vedeți aici Horeca.

De asemenea, atragem atenția că PPWR nu stabilește o singură abordare care să rezolve toate situațiile. Nu avem obiective de conținut reciclat pentru toate materialele, nu stabilim că toate ambalajele vor fi conectate prin sisteme de garanție-returnare, deci SGR nu poate fi un panaceu universal. Credem că nu ar trebui să introducem noi cerințe la nivel național, dacă acestea nu ne aduc mai aproape de îndeplinirea obiectivelor stabilite la nivel european, și cu atât mai puțin dacă riscă să compromită eforturile făcute până acum. Și mai credem că aici este nevoie neapărat de o discuție foarte așezată cu industria producătoare de aceste ambalaje și cu industria de reciclare pentru a vedea în ce măsură producătorii pot să crească sau nu acest conținut de materie reciclată.

Cadrul european privind modularea tarifelor pe care producătorii le achită în cadrul schemelor EPR urmează să fie adoptat de Comisia Europeană şi astfel criteriile de proiectare în vederea reciclării, clasele de performanță în ceea ce privește reciclabilitatea precum și ecomodularea contribuțiilor financiare vor putea fi aplicate cel mai devreme începând cu anul 2030.

Și cred că ar trebui să avem un pic grijă aici pentru că o inițiativă așa cum o gândim în România, revin, deși salutară, trebuie să țină cont și de aceste mecanisme care să vină conexe inițiativei, astfel încât să facilităm adoptarea graduală a acesteia.

Eu vă pot spune că, la nivel de Ursus, avem deja 16% ambalaje reutilizabile într-un sistem care funcționează de foarte mulți ani și care ne bucurăm că el continuă să existe în România, pentru că este un sistem care acoperă în acest moment cu foarte mare succes jumătate din țară, în special mediul rural și Horeca, sistem ce și-a dovedit viabilitatea de sine stătătoare.

Prin urmare, aș zice că sistemul de reutilizare este unul care poate funcționa chiar după modelul nostru, al industriei de bere, dar nu numai. Și colegii din Softdrinks au, din ce știu, în cantitate mai mică procentual, ambalaje reutilizabile. Deci funcționează, este un sistem de sine stătător pe un mecanism care și-a dovedit utilitatea și adaptabilitatea la realitățile României. Și credem că ce este bun nu ar trebui stricat, ci eventual ajustat ca să putem face o extindere graduală la momentul oportun“, a declarat preşedintele ARAM.

România are un SGR extraordinar, dar pasul următor este reutilizarea

Directoarea pentru Dezvoltarea Economiei Circulare a Platformei RELOOP, Anna Larsson, a confirmat „validarea externă“ a SGR-ului, dar a reorientat discuția către următoarea etapă: reutilizarea, care trebuie tratată ca o componentă complementară, nu ca o adversară a reciclării.

„Am mai fost în România în anul 2019 şi am adus şi eu o mică contribuţie la Sistemul de Garanţie Returnare, un sistem care acum a crescut foarte mult, fiind unul dintre cele mai mari din Europa, contribuind foarte mult la circularitatea ambalajelor, vorbim de miliarde de containere anual“, a spus Anna Larsson.

Referindu-se la SGR, Larsson a declarat: „Când am vizitat acum câteva magazine din Bucureşti, m-am simţit ca în Finlanda. Pentru că România este una dintre puţinele ţări din Europa cu un apetit pentru cumpărături, inclusiv pentru băuturi spirtoase şi vreau să vă felicit pentru extraordinara funcţionare a Sistemului Garanţie-Returnare. Reloop este o platformă care susţine şi promovează economia circulară şi are cinci programe mari, dintre care unul este dedicat reutilizării ambalajelor. Cooperăm cu o mulţime de entităţi din Europa. Din 2022, Reloop este şi o organizaţie acreditată de Programul de Mediu al Naţiunilor Unite.

Discutând despre PPWR toată lumea este conştientă de faptul că acest regulament aduce o mulţime de ambiţii – printre care şi cele de circularitate. Ceea ce aş vrea să sublinez este că refolosirea nu este în opoziţie cu circularitatea. Avem nevoie de ambele. PPWR vorbeşte de un obiectiv de 10% ambalaje reutilizabile. În Polonia, în Olanda şi în alte ţări reutilizarea este o practică uzuală. Berea este cea mai întâlnită băutură care este îmbuteliată în sticle reutilizabile. De ce Uniunea Europeană acordă atâta atenţie ambalajelor reutilizabile? Pentru că sticlele de unică folosinţă au o amprentă de carbon foarte mare. O amprentă mai mică o au dozele de aluminiu, dar cea mai redusă amprentă de carbon o au sticlele reutilizabile“.

OIREP și sistemul municipal: tensiuni, tarife și riscul de „găuri“ în acoperire

În timp ce SGR captează o atenție majoră, o parte consistentă a deșeurilor de ambalaje rămâne în responsabilitatea sistemului OIREP. Intervenția lui Dan Ceaușescu, CEO GREENPOINT, a adus în discuție disfuncționalități de piață, diferențe de tarife și riscul ca unele localități să rămână descoperite din cauza unei competiții neloiale.

„Anul trecut în România s-au pus pe piață aproximativ 1.045.000 tone de deșeuri de ambalaje în flux municipal. Ele au fost gestionate 45% în Sistem Garanție-Returnare de către Returo și 55% de cele 14 OIREP-uri autorizate. Am constatat față de anii trecuți că există o disfuncționalitate care s-a accentuat în sistem din punctul de vedere al acoperirii costurilor de gestionare în sistem municipal. În oferta de tarife către producători sunt niște diferențe nesustenabile, care n-au nicio legătură cu realitatea. Este clar că nu vine nimeni cu bani de acasă ca să susțină sistemul municipal. Noi am decis ca anul acesta să nu mai preluăm decât strict cota de piață, nu ca în anii precedenți când preluam tot la începutul anului și apoi celelalte OIREP-uri se eschivau. Dacă o să faceți o situație pe anul trecut o să vedeți că de acolo rezultă tot acest decalaj. Sunt OIREP-uri care au 39 de contracte cum avem noi cu ADI-urile, dar sunt și OIREP-uri care au 6, 7 sau 9 contracte cu municipalități. Cum ai putea să spui că ai acoperiri la nivel național când ai încheiat și preiei responsabilitatea în 6 județe sau 9 județe sau 12 județe?“, a spus Dan Ceauşescu.

Tema responsabilității se reia aici într-o formă aplicată: fără acoperire reală, țintele nu au bază, iar costurile se propagă în sistem.

România, în întârziere la implementarea Regulamentului european privind bateriile

Implementarea Regulamentului european privind bateriile scoate la iveală, din nou, vulnerabilitățile administrative ale României și incapacitatea de a ține pasul cu obligațiile asumate la nivel european. Deși actul normativ a intrat în vigoare în februarie 2024 și stabilește termene clare și responsabilități precise, autoritățile române nu au reușit nici până în prezent să desemneze structura competentă necesară aplicării sale. În acest context marcat de întârzieri, blocaje instituționale și lipsă de coordonare interministerială, Elena Gaspar – Ion, președintele SNRB, atrage atenția asupra riscului real ca România să rămână în urma celorlalte state membre și să rateze obiective esențiale într-un domeniu strategic pentru economia viitorului.

„Directiva pe baterii a fost prima directivă revizuită și transformată în regulament, ceea ce ne-a transformat într-un cobai pentru că acest regulament a început să fie revizuit deja la nivelul Comisiei Europene. Și suntem o cenuşăreasă pentru că acum 4-5 ani, în momentul în care vorbeai de baterii, bateriile erau la capitolul și altele. Între timp lucrurile s-au schimbat pentru că bateriile au devenit din ce în ce mai importante. Regulamentul a intrat în vigoare în data de 18 februarie 2024 şi de atunci până la momentul în care ne aflăm, România nu a reușit să implementeze nici măcar autoritatea competentă. Trebuie să recunosc că din partea Ministerului Mediului am avut parte de absolut toată susținerea. Îmi pare rău că la această conferinţă nu este nimeni de la Ministerul Economiei pentru că i-aș fi întrebat și eu de ce acolo ne lovim de un zid.

Anul trecut s-a lucrat extraordinar de mult pe un draft de hotărâre de guvern pentru implementarea autorității competente. Regulamentul pe baterii nu se referă doar la deșeuri, regulamentul este o chestie complexă care se referă în mare parte la produs, la conformitate, la compoziție chimică și doar în Capitolul 8 al acestui regulament apare transpunerea vechii directive. Ceea ce înseamnă că în România trebuie să fie două autorități competente, ca în toate țările europene care au implementat deja regulamentul. Una care este Ministerul Mediului pe partea de la Capitolul 8 și pe partea de deșeuri, iar alta pe conformitate și supraveghere a pieței, care în mod normal ar trebui să fie Ministerul Economiei.

 Lucrurile stau în felul următor. După discuții, deliberări și muncă intensă până la ora 9 seara cu Cecilia și cu Roxana de la Ministerul Mediului, am reuşit ca în 16 decembrie anul trecut să îl facem cât mai inteligibil, am încercat să evităm dubla sancţionare și aşa mai departe.

După doar două zile, în data de 18 decembrie 2025, Ministerul Economiei l-a pus în transparență, ciunt din punctul nostru de vedere. Ok, ce să zic, cert este că, în acest moment, adoptarea acestui HG este pusă ca și prioritate abia în trimestrul 2 a anului acesta, ceea ce însemnă că suntem total depășiți. Data de 18 august 2025 a fost data limită la care statele membre trebuiau să transmită către Comisia Europeană ce tipuri de baterii, în conformitate cu noile categorii de baterii, pune pe piață fiecare producător/importator din statul membru respectiv și pentru ce tipuri de baterii preia fiecare OTR răspunderea producătorului.

Am depășit data de 18 august. Data de 18 noiembrie 2025 era următoarea dată la care trebuiau transmise aceste date. Am depășit-o cu grație și pe aceasta. Următoarea dată acceptată în mod tacit de Comisia Europeană este luna iunie 2026. Atâta vreme cât acest HG este pus ca prioritate abia în trimestrul 2, asta înseamnă că noi abia atunci vom avea autoritatea competentă, dar în niciun caz în iunie 2026 noi nu vom avea răspuns la restul temelor pe care ni le-a dat Comisia Europeană (…).

Undeva lucrurile se blochează și de aceea, mulțumesc lui Raul Pop pentru faptul că a acceptat inițiativa noastră de a face un grup de lucru pentru baterii, poate reușim astfel să împingem lucrurile înainte“, a declarat Elena Gaspar-Ion.

DEEE și anul 2026: ținte greu de atins, suprapuneri instituționale, birocrație

În zona DEEE, intervențiile au descris un teren mult mai complicat decât cel al ambalajelor, cu ținte ridicate, competiție pe cantități limitate, lacune legislative și sisteme digitale care necesită corecții. Alexandra Ghenea, directorul executiv al Coaliţiei PRO DEEE a făcut o prezentare a situaţiei actuale.

„Ținta noastră pentru DEEE este de 65% din pusul pe piață în cei trei ani anteriori, iar România nu a atins încă această țintă. Există țări precum Bulgaria care raportează 100%, ceea ce ne face să ne întrebăm cum funcționează cu adevărat sistemul lor de colectare.

Dincolo de aspectele legate de țintă, ca să ştim și să ne poziționăm față de propunerea Comisiei Europene cu privire la cei 2 euro penalitate pentru fiecare kilogram de DEEE-uri care nu a fost colectat, trebuie să avem câteva informații foarte clare și relevante la nivelul țării noastre, cum ar fi realizarea unui studiu privind DEEE-urile generate, pentru a şti care este cantitatea de DEEE-uri existentă în piață.

Putem să atingem această țintă de 65%? Există aceste deşeuri și noi nu facem suficient pentru a le recicla? Sau pur și simplu aceste DEEE-uri nu există. Mai ales că acum urmează și Regulamentul pentru produse sustenabile și vom încetini acest proces. Evident mai există câteva aspecte legate responsabilizarea primăriilor cu privire la colectare și punctele de colectare de la nivel local, care ele acum chiar nu există în multe localități.

Ok, acum putem să începem să vorbim despre elefantul din cameră care nu există și anume Ministerul Economiei și produsele sustenabile. Partea de reparare intră acum la Ministerul Economiei și, mai nou, la ANPC, ceea ce adaugă un strat de complexitate. Nu putem să vorbim despre dreptul la reparare, despre directivă care, apropo, trebuie transpusă până în iulie anul acesta, fără să vorbim de Regulamentul produselor sustenabile, acel așa zis ESPR.

Dacă dreptul la reparare se vede, ESPR-ul este infrastructura invizibilă fără de care repararea nu ar funcționa. Regulamentul ESPR mută responsabilitatea de la statutul de deșeu în faza de proiectare și punere pe piață. Este foarte important acest aspect. Și de el sunt legate cerințe de durabilitate pentru produse, reparabilitate, demontare și piese de schimb. Aici, piesele de schimb sunt elementul central pentru că ele trebuie să existe în piață timp de șapte până la zece ani, din momentul punerii pe piață. Adică un producător pune pe piață să spunem, de exemplu, o mașină de spălat și pentru această mașină de spălat trebuie să existe până la zece ani, între șapte și zece ani, depinde de model, un motor de schimb, o ușă și așa mai departe, toate elementele importante din ea.

Și un alt aspect important este accesul pentru reparatorii independenți. Adică nu doar reparatorul producătorului să poată face acest lucru, ci și reparatorii independenți. Este un element foarte important. Dincolo de piesele de schimb mai există și acel pașaport digital al produsului, DPP-ul. Care se va implementa pentru anumite categorii de produse, începând cu ianuarie 2027 și va fi extins până în 2030 pentru mai multe categorii.

Începem cu mașinile de spălat, cu aspiratoare, cu frigidere și continuăm până la telefoane, laptopuri și așa mai departe. Iar pașaportul digital este, nu știu, ceva utopic la momentul de față, cel puțin pentru noi, care suntem invadați de piața chinezească și de acele echipamente foarte ieftine care se strică foarte ușor.

Dar când vine vorba de piața europeană, trebuie să ne gândim la acest pașaport digital al produsului, care este o infrastructură digitală pentru trasabilitate. Fie că vorbim despre piesele de schimb, de unde provine el, cum se poate repara, unde găsim piesele de schimb și mai ales unde ajunge la sfârșitul ciclului de viață, cum se poate recicla și cum se pot utiliza critical raw materials după reciclarea lui.

Adică, vă spun, este o întreagă utopie ce se întâmplă acolo, dar așteptăm acum actele delegate ale comisiei să vedem cum se va implementa. Oricum el reprezintă cheia reparării. Dacă nu avem acest pașaport digital, nu o să știm cum să folosim dreptul la reparare.(…).

Avem un gap legislativ major privind măsurile tranzitorii pentru producătorii ai căror OTR-uri se închid; ne trezim noi, cei rămași pe piață, cu un val de producători și, deși pare minunat, nu este, pentru că ne batem pe aceleași deșeuri limitate pentru a atinge țintele. În plus, raportăm aceleași date și la ANPM și la AFM, în forme diferite, ceea ce ne obligă să facem tabele peste tabele. SIATD și eTAX sunt utile, dar necesită corecții urgente pentru a asigura o trasabilitate reală fără a îngropa organizațiile în birocrație“, a declarat Alexandra Ghenea, directorul executiv al Coaliţiei PRO DEEE.

Dragoş Călugăru, directorul general al ECOTIC, a conectat problema țintelor cu infrastructura insuficientă și cu efectele colaterale ale colectării informale: „Un sistem matur se bazează pe Centre de Aport Voluntar, din care noi avem doar câteva. În lipsa lor noi avem însă colectarea informală, care rezultă în arderi de cabluri şi în speculă. Aşa se explică de ce noi plătim cel mai mare Timbru Verde din Europa. Şi cu toate acestea raportăm o rată de colectare la nivel naţional peste ţări cu tradiţie precum Franţa, Cehia sau Germania. Marea problemă o reprezintă panourile fotovoltaice care sunt puse pe piaţă acum şi ajung deşeuri peste 10-15 ani. Polonia tratează panourile fotovoltaice separat şi au o ţintă pe DEEE-uri generate, un aspect foarte indicat pentru România.“

Piața OTR: raportări fictive, control insuficient, presiune pe operatorii corecți

Reprezentanta Recolamp, Simona Vaida, a adus în discuție o serie de probleme sistemice care afectează profund piața managementului deșeurilor din România, subliniind că dincolo de cifrele oficiale există o realitate marcată de practici neloiale și lacune legislative. Aceasta a evidențiat faptul că Organizațiile de Transfer de Responsabilitate (OTR) depind în totalitate de parteneriatele cu colectorii autorizați, neavând capacitatea de a face colectare proprie. Din păcate, lipsa unui control riguros asupra acestor parteneri a dus la apariția unor „parteneriate neortodoxe“ care permit raportări fictive sau insuficient verificate, fenomen care a culminat deja cu suspendarea licențelor pentru anumite OTR-uri implicate în astfel de nereguli de mediu sau de trasabilitate. Această distorsionare a pieței are un impact economic direct: prin utilizarea raportărilor fictive, anumite entități atrag clienții cu tarife artificial scăzute, sub nivelul real al costurilor, afectând grav operatorii care lucrează corect.

Simona Vaida a atras atenția asupra unui regres legislativ, menționând eliminarea unui articol din legislația AFM care funcționa anterior și care responsabiliza colectorul pentru datele declarate. Deși Administrația Fondului pentru Mediu identifică uneori aceste discrepanțe și scade cantitățile raportate de OTR-uri, măsura este considerată doar un mic pas spre corecție. Solicitarea principală a organizațiilor este consolidarea mecanismelor de control și audit, astfel încât OTR-urile să aibă puterea de a sancționa colectorii care nu respectă normele, nu doar de a-i audita.

„Știm cu toții că există în piață practici neloiale și lipsa unui control asupra colectorilor, care sunt partenerii noștri. Noi OTR-urile, nu putem face colectare de DEEE, o facem împreună cu colectorii autorizați. Din păcate știm destule cazuri de OTR-uri care s-au închis sau cărora le-au fost suspendate licențele, OTR-uri care colaborează cu colectori ce nu respectă normele legate de mediu sau trasabilitate.

Aceste parteneriate neortodoxe permit niște raportări fictive sau incomplet verificate. Și asta înseamnă aplicarea unor tarife sub nivelul real al piaței. În lipsa unui control riguros din partea autorităților, aceste OTR-uri atrag clienți prin prețuri artificiale scăzute, distorsionând piața și afectând operatorii corecți. Vreau să vă reamintesc că a existat la un moment dat în legislația AFM un articol prin care colectorul era responsabil de ceea ce declara către OTR-uri. Din păcate, acest articol a fost scos și nu înțelegem de ce, pentru că el chiar funcționa“, a declarat Simona Vaida.

Concluzii

• Conferința a confirmat că 2026 este un an de cotitură, în care România trebuie să treacă de la ajustări punctuale la politici coerente, stabile și anticipative în domeniul deșeurilor.
• SGR este prezentat ca un exemplu de bună practică și ca un mecanism care trebuie protejat și folosit drept platformă pentru următoarele politici de mediu.
• Tema majoră a evenimentului a fost tranziția de la reciclare la reutilizare, în acord cu noile exigențe europene și cu obiectivele PPWR, dar cu atenție la fezabilitate și la evitarea fragmentării sistemului.
• Executivul mizează pe infrastructură și comunicare, anunțând investiții record (centre de aport voluntar, fabrici de reciclare, proiecte PNRR) și accentuând ideea de responsabilitate clară pentru neîndeplinirea țintelor.
• Sistemele OIREP/OTR și fluxul municipal rămân zone vulnerabile, cu diferențe tarifare, acoperire inegală și risc de competiție neloială, ceea ce poate afecta direct atingerea țintelor.
• DEEE și bateriile reprezintă „frontul dificil“ al anului 2026, cu ținte ridicate, suprapuneri instituționale, birocrație și nevoi urgente de infrastructură și trasabilitate reală.
• Mesajul general al evenimentului: România are deja dovada că poate construi sisteme care funcționează, dar următoarea etapă cere coordonare, reguli aplicabile uniform, control eficient și o viziune integrată asupra tuturor fluxurilor de deșeuri, nu doar asupra celor mai vizibile.