Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este poate cea mai importantă instituție a Statului care poate contribui la dezvoltarea României. Pentru a afla de ce fonduri dispune acum ministerul, dar și care sunt cererile primăriilor, am adresat câteva întrebări ministrului Attila Cseke. ecologic
ecologic: Referitor la programul „Anghel Saligny“, ne puteți spune dacă mai este de actualitate după aprobarea PNRR? Și dacă da, cum se derulează aceste două programe, din ce fonduri și în ce direcții?
Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Atât Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, cât și Programul Național de Redresare și Reziliență se adresează comunităților locale, pentru dezvoltarea echilibrată a acestora.
Programul „Anghel Saligny“ este finanțat de la bugetul de stat, având o alocare de 50 miliarde lei pentru investiții în realizarea și reabilitarea rețelelor de apă, canalizare, gaz și modernizarea drumurilor.
În ceea ce privește PNRR, acesta este finanțat de Uniunea Europeană, iar Ministerul Dezvoltării va gestiona două principale componente (Fondul local și Valul renovării), valoarea totală a celor două fonduri ajungând la 5,55 miliarde euro. Din această sumă construim cel puțin 5.522 de locuințe pentru tineri, medici și profesori, eficiente din punct de vedere energetic. Totodată, se construiesc minimum 1.091 kilometri piste pentru biciclete și achiziționăm peste 1.135 de autobuze, troleibuze, tramvaie și microbuze noi, electrice sau pe hidrogen, cu stații de încărcare. La nivel național achiziționăm cel puțin 13.200 de stații de încărcare electrică pentru autovehicule. De asemenea, vor fi reabilitate aproximativ 1.400 de blocuri, însemnând 1,3 milioane metri pătrați, pentru a fi eficiente din punct de vedere energetic și sigure în caz de cutremur. Totodată, clădirile instituțiilor publice vor putea fi reabilitate și eficientizate energetic și astfel vor fi scăzute emisiile de carbon; în total, va fi finanțată renovarea energetică a cel puțin 2.000 de instituții publice prin PNRR.
ecologic: Spuneați că există o cerere foarte mare de finanțare din partea UAT-urilor. Care sunt cele mai importante domenii pentru care ele solicită sprijin din partea ministerului?
Attila Cseke: Faptul că au fost depuse cereri de finanțare pentru o sumă aproape triplă față de cea alocată arată că a fost nevoie de acest instrument de finanțare. Dintre cele 3.228 de unități administrativ-teritoriale ale României, incluzând județele și sectoarele capitalei, doar 81 de UAT-uri nu au cerut încă finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny“, dar urmează apelul de proiecte pentru dezvoltarea rețelei de gaze. De asemenea, toate consiliile județene și toate sectoarele municipiului București au cerut finanțare. Am prealocat garantat pentru fiecare comună, oraș, municipiu, județ și sector o sumă minimă. Astfel, în fiecare localitate poate fi demarată cel puțin o investiție, dacă cererea de finanțare a fost depusă corect. Suma totală a cererilor de finanțare este de 137,59 miliarde lei, cerute de 3.147 de UAT-uri pentru 7.545 de proiecte.
Prin Programul „Anghel Saligny“ se vor finanța și investiții în rețeaua de distribuție a gazelor, iar depunerea de cereri în acest sens va fi deschisă în curând de minister. Vreau să subliniez că dintre cele 81 de unități administrativ-teritoriale care nu au depus încă cerere prin acest program, cunosc cel puțin o localitate care dorește să acceseze fonduri pentru dezvoltarea rețelei de gaze și care s-a înregistrat deja pentru a putea depune proiectul online. Ne putem aștepta ca și acest număr de 81 să fie diminuat odată cu deschiderea sesiunii de depuneri de cereri pentru investițiile în rețeaua de gaze.
ecologic: Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, cea mai importantă problemă (o ordine de priorități) care ar trebui să îi preocupe cel mai mult pe primarii localităților? Drumurile, accesul la apă potabilă de calitate, la canalizare, gestionarea deșeurilor, digitalizarea, utilitățile din școli, spitale și alte clădiri publice, conectarea la rețeaua de gaze, cadastrul, accesul la internet sau altele?
Sursa foto: Facebook
Attila Cseke: Toate domeniile sunt extrem de importante pentru dezvoltarea echilibrată a României. Accesul la apă este un serviciu de bază, nu un lux; la fel nici drumurile reabilitate pe care se poate circula în condiții de siguranță nu sunt un lux. Cu siguranță, nici accesul la servicii educaționale sau medicale moderne nu trebuie să fie un lux, ci o normalitate într-o țară europeană din secolul XXI. Important este ca primarii să-și cunoască foarte bine localitățile pe care le conduc și să planifice investițiile având în vedere nevoile comunităților locale.
ecologic: De ce fonduri dispune anul acesta ministerul și pentru ce programe? Acoperă ele cererile venite din partea UAT-urilor?
Attila Cseke: După cum am precizat anterior, avem la dispoziție 50 miliarde lei pentru Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“. Prin PNRR avem o alocare de 5,55 miliarde euro și am asigurat posibilitatea supracontractării cu 30% pentru a fi siguri că nu va fi irosit niciun euro și că putem cheltui fiecare cent în folosul României; încheiem mai multe contracte pentru a asigura dezvoltarea comunităților locale și a României, iar eventualele proiecte nefinalizate nu vor însemna bani trimiși înapoi la UE.
Programul național de construire a creșelor, lansat anul trecut, dispune de 230 milioane euro (fonduri europene și de la bugetul de stat) și deja am aprobat finanțarea pentru primele 60 de creșe, care au intrat sau urmează să intre în proces de achiziție publică și ulterior vor fi demarate lucrările de construcție.
Nu în ultimul rând, una dintre marile provocări rămâne absorbția fondurilor europene prin Programul Operațional Regional (POR), ținta pentru anul 2022 fiind de 1,25 miliarde euro, iar pentru anul 2023 ținta care trebuie atinsă va fi de 2,19 miliarde euro.
În total anul acesta bugetul inițial al MDLPA este de 7,72 miliarde lei și preconizăm că acesta va depăși la finele anului, din punctul de vedere al execuției bugetare, suma de 10 miliarde lei.
ecologic: Referitor la alimentarea cu apă a localităților, vă rugăm să ne spuneți câte dintre localitățile României au acces la acest serviciu.
Cseke Attila: Dintre cele 3.181 de localități din România, aproximativ 81,8% au rețea de distribuție a apei potabile, iar 44,1% au rețea de canalizare. Acest lucru demonstrează încă o dată cât de necesare sunt investițiile în aceste domenii esențiale pentru cetățeni și de aceea reprezintă priorități absolute pentru Guvernul României.
ecologic: Va putea acoperi Ministerul Dezvoltării subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția de gaze naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru lunile următoare?
Attila Cseke: Legea bugetului de stat pentru anul 2022 prevede 400 milioane lei pentru această linie de finanțare. La mijlocul lunii ianuarie am repartizat către bugetele locale ale unor unități administrativ-teritoriale aproape 42 milioane lei, iar la începutul lunii februarie am virat alte aproape 19 milioane lei din subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022. Potrivit cererilor depuse de unitățile administrativ-teritoriale până la această dată, sumele repartizate sunt aferente consumului de gaze naturale din lunile noiembrie și decembrie 2021, urmând ca la cererea administrațiilor locale să fie alocate alte fonduri în următoarele tranșe.
ecologic: V-ați implicat foarte mult în construcția de creșe. De ce? Câte creșe noi aveți în plan?
Attila Cseke: Era absolut firesc să mă implic în acest proiect întrucât potrivit analizelor statistice România se află pe ultimul loc în Europa la numărul de creșe, respectiv 386, adică o medie de aproape 10 creşe pe județ. Prin acest proiect sprijinim construirea unei creșe noi în fiecare reședință de județ și a două acolo unde numărul locuitorilor depășește 100.000. La ora actuală, în Compania Naţională de Investiţii mai există înregistrate solicitări pentru construirea de creșe tip și se pot depune noi solicitări care urmează a fi aprobate, inclusiv la nivelul altor municipii decât cele reședință de județ, respectiv orașe și comune.•