Industria europeană a plasticului solicită adoptarea Pactului pentru o Industrie Curată și a Legii privind Economia Circulară

28 de actori principali din întregul lanț valoric european al materialelor plastice au transmis o scrisoare Comisiei Europene în care semnalează criza uriașă cu care se confruntă toți cei din lanțul valoric al plasticului, o situație care necesită o intervenție imediată a factorilor de decizie europeni și adoptarea de urgență a Pactului pentru o Industrie Curată și a Legii privind Economia Circulară.

Industria face șase recomandări strategice pentru combaterea recesiunii pieței Lanțul valoric european 1 al materialelor plastice se află într-un punct de rupere. O criză profundă a competitivității sufocă industria, cu consecințe grave care se materializează deja în întregul sector.

Până la sfârșitul anului 2025, se așteaptă ca regiunea să fi pierdut instalații de reciclare, însumând aproape un milion de tone de capacitate de reciclare. Dar impactul merge dincolo de reciclare. În 2023, producția europeană de materiale plastice a scăzut cu 8,3%, în timp ce cota de piață globală s-a micșorat de la 22% în 2006 la 12% în prezent. Aceasta nu reprezintă doar o amenințare la adresa competitivității industriei europene, ci și a capacității sale de a îndeplini obiectivele economiei circulare și climatice.

Ca răspuns, 28 de actori principali din întregul lanț valoric european al materialelor plastice au tras un semnal de alarmă într-o scrisoare comună adresată factorilor de decizie din UE 3 . Aceștia au prezentat șase recomandări strategice pentru a combate problemele presante care sufocă industria, inclusiv importurile la prețuri mici, costurile energetice în creștere, incertitudinea juridică, sarcinile administrative și fragmentarea reglementărilor.

Semnatarii solicită măsuri urgente pentru a echilibra condițiile de concurență. Importurile trebuie contracarate prin creșterea cererii de materiale plastice de înaltă calitate, produse în UE, și prin prevenirea afluxului de materiale neconforme. Acest lucru necesită măsuri corespondente robuste pentru materialele plastice virgine și reciclate importate, precum și pentru articole. În plus, va fi nevoie de controale vamale consolidate și stimulente specifice – cum ar fi creșterea investițiilor în infrastructura pentru colectare, sortare și reciclare, însoțite de stimulente fiscale.

Cererea lanțului valoric pentru materiale plastice circulare ar trebui să se bazeze pe taxe REP eco- modulate care să recompenseze reciclabilitatea și utilizarea conținutului reciclat. Schemele REP trebuie să abordeze disfuncționalitățile pieței și să respecte reguli consecvente. Sectorul solicită soluții la presiunile economice care îi împiedică competitivitatea, inclusiv accesul la energie accesibilă, precum și implementarea și aplicarea eficientă a legislației UE în toate statele membre.

Dacă nu se iau măsuri strategice urgente, recesiunea actuală va reduce și mai mult producția de materiale plastice din teritoriu și cererea pentru aceste materiale plastice și produse, declanșând un număr și mai mare de falimente și închideri. Decenii de investiții în inovare și circularitatea materialelor plastice riscă să fie pierdute, împreună cu mii de locuri de muncă verzi, amenințând obiectivele de mediu ale Uniunii Europene, se arată în scrisoarea deschisă.

Aceste recomandări strategice sunt cruciale pentru supraviețuirea întregului lanț valoric al materialelor plastice din Europa, dar fereastra de acțiune se închide rapid. Îndemnăm factorii de decizie să acționeze fără întârziere pentru a proteja acest sector vital și a sprijini un lanț valoric de reciclare a materialelor plastice puternic, inovator și sustenabil în Europa.

Fără acțiuni decisive, Europa se va confrunta cu daune ireversibile la nivelul structurii sale industriale, la poziția sa delider în stimularea tranziției către o economie circulară a materialelor plastice și la nivelul competitivității sale globale pe termen lung.• ecologic

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services