Noile obiective europene de reciclare a deşeurilor şi ultimele modificări din legislaţia naţională aduc cu ele provocări uriaşe atât pentru producători, cât şi pentru autorităţile publice locale. Despre deşeurile de ambalaje, predictibilitate, trasabilitate, reciclare, îndeplinirea obiectivelor asumate şi modul în care primăriile îşi pot scădea costurile de gestionare a deşeurilor am vorbit cu Ionuț Georgescu, președintele Consiliului de Administrație al FEPRA EPR SA.• ecologic
ecologic: Cum apreciaţi situaţia actuală a gestionării deşeurilor de ambalaje din România?
Ionuț Georgescu, președintele Consiliului de Administrație al FEPRA EPR SA: Anii viitori vor aduce provocări majore pentru toți actorii din sistem, în primul rând pentru producătorii care au obligația respectării unor cerințe de reciclare din ce în ce mai ambițioase cu privire la ambalajele pe care le introduc pe piață.
Pentru perioada 2023-2025 țintele de reciclare au crescut considerabil, iar acest trend va continua. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care implementarea colectării separate de la populație trenează de ani buni în ţara noastră.
În 2022 au fost adoptate modificări legislative care includ câteva elemente esențiale. S-a introdus un punct nou de măsurare pentru cantitățile raportate ca fiind reciclate. Şi dacă până acum producătorii, prin OIREP-uri, erau obligați să dovedească trasabilitatea până în curtea reciclatorului, acum aceasta trebuie dovedită până la intrarea în instalația de reciclare, fără impurități.
Pentru FEPRA recentele modificări nu reprezintă o problemă. Noi folosim acest punct de măsurare de cel puțin un an de zile. Verificăm astfel dacă nu există diferențe majore între cantitatea de deşeuri intrată în curtea reciclatorului, în instalația acestuia, și produsele sau materiile prime secundare ieșite din instalaţie. Facem acest lucru în special acolo unde apreciem noi că pot exista anumite riscuri operaționale.
Considerăm că este foarte important să respectăm ceea ce definește directiva ca fiind o cantitate „efectiv reciclată“.
Comisia Europeană a constatat că în mai multe state membre există tendința de a declara că se reciclează o anumită cantitate, însă realitatea este diferită. S-a ajuns la această concluzie pentru că din vestul Europei au fost făcute exporturi de produse sau de materii prime secundare rezultate din reciclare de o calitate foarte proastă, care au ajuns în țări subdezvoltate unde au fost depozitate în condiţii necorespunzătoare, pe câmpuri. Este vorba de plastic, dar și alte tipuri de deșeuri de ambalaje şi deșeuri electrice.
Comisia Europeană a realizat că sunt probleme în raportare și în eficiența reciclării și astfel a venit cu norme noi. Acum specifică faptul că deșeurile nu trebuie doar să fie introduse într-o instalație de reciclare, ci trebuie să se constate dacă se respectă acele criterii „end-of-waste“, respectiv dacă produsul sau materia primă secundară rezultată are sau nu o piață de desfacere. Astfel putem vedea dacă reciclatorul este într-adevăr un jucător onest pe piață şi dacă influenţează pozitiv economia circulară.
ecologic: Poate o organizaţie de tip OIREP să facă acest lucru?
Ionuț Georgescu: Da. Putem să facem o statistică, iar aici matematica ne ajută foarte mult. De aproape un an noi analizăm sursele de venit ale reciclatorilor, estimând câte din aceste venituri provin din bonificații și câte din vânzarea de produse sau de materii prime secundare. Este greu de înţeles cum unii reciclatori obţin 80% din venituri doar din bonificații, ceea ce înseamnă că produsele sau materiile prime secundare pe care le fabrică nu sunt valorificate. Stau ei oare cu materialele pe stoc, în loc să vândă?
ecologic: Care ar trebui să fie procentul acceptabil obţinut de reciclator din bonificații?
Ionuț Georgescu: Din estimările noastre ar trebui ca veniturile din bonificații să nu depășească 30%. Afacerea unui reciclator constă în activitatea de reciclare, nu în confirmarea reciclării, în bonificații și altele.
Am o întrebare pentru industria de reciclare: suntem cu toții de acord cu faptul că OIREP-ul este un instrument al producătorilor prin care aceștia îşi redirecționează în mod eficient fluxurile financiare și consolidează operațional colectarea în așa fel încât deșeurile să ajungă mai ușor și la o calitate mai bună la reciclatori? Dacă suntem de acord cu acest principiu, atunci trebuie să vedem cum îl putem formula într-un mod clar și simplu pentru a fi înţeles de absolut toată lumea.
Acest lucru înseamnă că producătorii finanțează sistemul în așa fel încât deșeurile să ajungă cât mai puțin contaminate, în mod continuu și la un preț corespunzător la poarta reciclatorului, astfel încât acesta să aibă acces constant la respectivele deșeuri și să le recicleze cu costuri eficiente. În acest fel reciclatorii primesc un deșeu cât mai puțin contaminat şi au o afacere profitabilă. Dar pentru aceasta avem nevoie de comunicare și de un parteneriat.
ecologic: Este sticla ambalajul viitorului?
Ionuț Georgescu: Cu siguranţă da! Din păcate acum peste 70% din sticlă ajunge în materialele de construcții. Comisia Europeană numește această practică downcycling, un proces prin care produsul își pierde din valoare, spre deosebire de upcycling. În cazul sticlei maximum 30% ajunge la upcycling şi de aceea eu cer Ministerului Mediului să ia decizia curajoasă şi să interzică reciclarea ambalajelor de sticlă în materiale de construcții. Este o decizie dură, dar care trebuie luată de instituţiile abilitate. Trebuie să înțelegem că sticla este singurul deșeu care contribuie major la reducerea consumului de energie din timpul reciclării.
La fabricarea unui recipient nou se poate folosi până la 85% deșeu de sticlă. În plus, prin reciclarea sticlei se face o economie a consumului de gaz de minimum 80%, iar acest cost al energiei reprezintă şi el 80% din prețul produsului finit. Prin reciclare preţul sticlei poate să scadă cu cel puțin jumătate față de cât este acum, spre deosebire de alte materiale unde se consumă mai multă energie pentru a fi reciclate.
Oricum, reciclarea tuturor materialelor este o acţiune pozitivă, dar sticla ocupă primul loc, putând fi reciclată la infinit.
Dacă ne uităm la noile ținte europene, sticla este ambalajul viitorului, așa cum a fost și al trecutului. Totuşi există şi câteva riscuri, cum ar fi cel operațional. În lipsa colectării separate, sticla este pusă de cele mai multe ori în pubelă în amestec cu alte materiale, de aici ajunge în instalațiile de sortare unde se sparge şi este foarte greu de scos, astfel că sfârşeşte foarte des la groapa de gunoi.
Când vorbim de sticlă, recomandarea pe care noi o facem tuturor primăriilor, iar în acest caz FEPRA poate fi de ajutor, este să amplaseze pubele pentru colectarea separată a sticlei în locuri publice. Astfel, cetățenii pot ieşi din case cu sticlele goale și le pot depune în pubele. Așa cum le-am adus pline acasă, așa le putem duce și goale și să le punem în pubele speciale.
Noua propunere de Regulament a Comisiei Europene nu prevede obligativitatea includerii sticlei în Sistemul de Garanție-Returnare, dar fiecare stat membru al Uniunii Europene poate decide includerea acesteia în legislaţia proprie.
Excluderea sticlei din SGR se datorează faptului că instituţia europeană consideră că sticla este ambalajul viitorului, un ambalaj care poate şi trebuie să fie reutilizat prin reumplere, iar Sistemul Garanție-Returnare are foarte puține echipamente ce pot face posibilă reutilizarea sticlelor.
Sticla însă poate fi dusă ușor în upcycling, unde din materia primă secundară se pot produce ambalaje noi. În București sunt două cuptoare mari, la fel cum și în țările din zonă sunt firme foarte serioase care pot prelua sticla spre reciclare. FEPRA și-a dezvoltat şi ea propria capacitate astfel că începând cu 2023 putem recicla anual 25.000 tone și sperăm ca printr-o relocare pe care o gândim pentru anul 2024 să depășim 50.000 tone sticlă reciclată în fiecare an.
O altă companie, GreenGlass, care este și liderul de piață din România, face la rândul ei investiții mari în acest domeniu. Şi alte investiții noi cred că ar trebui să fie ajutate de minister pentru o reciclare exclusiv „bottle to bottle“.
ecologic: Ce probleme sunt în reciclarea ambalajelor de hârtie şi carton?
Ionuț Georgescu: La hârtie avem fabrici mari de reciclare, ceea ce este un lucru foarte bun și ar trebui ca noi, OIREP-urile, să avem o relație foarte apropiată cu ele. Într-adevăr au fost situații în această toamnă când fabricile de reciclare, din cauza exploziei costurilor la energie, ajunseseră să plătească doar un leu, nu pe tonă, ci pe tirul de deșeu de hârtie și carton pentru a-l prelua.
Aceste preţuri au făcut ca deşeurile de hârtie să fie exportate în loc să rămână în țară. Cred că ar trebui să ne aplecăm cu toţii mai mult asupra acestui subiect.
Un alt aspect: mă întreb cum putem noi, OIREP-uri- le, să ajutăm fabricile de hârtie ca timpul scurs din momentul în care deşeurile ajung în curtea lor și până când intră în instalație să fie scurtat cât mai mult?
Sunt fabrici care reciclează deşeurile de hârtie după șase sau chiar nouă luni de la primire. Iar dacă un deșeu de hârtie care a fost primit în octombrie este reciclat în martie anul următor, atunci OIREP-ul nu mai poate să îl bonifice în anul în care l-a predat pentru că deşeul nu a intrat în instalația de reciclare și nu poate fi măsurat. Este clar că în primul an apare o problemă care însă în anii următori se reglează cu o gestiune atentă a rulajului pe stocuri. Dar primul an va fi o mare provocare.
Acum așteptăm un ordin de ministru privind implementarea legislației pentru a veni cu propuneri către Ministerul Mediului astfel încât să se înțeleagă această situație.
ecologic: Care este situaţia la PET?
Ionuț Georgescu: Problema la materialele plastice și la PET este definită în noul regulament al Comisiei Europene ca „eco-modulare“. Trebuie să înțelegem că o parte din PET poate fi definit ca nereciclabil și asta nu din punct de vedere tehnologic, ci din punctul de vedere al pieței, fiindcă anumite tipuri de PET nu au deloc căutare pentru producerea fulgilor şi granulelor.
Să luăm cazul caserolelor de mâncare fabricate din două tipuri diferite de plastic. Stă oare cineva să le separe manual? Cine? Consumatorul, sortatorul, reciclatorul?
FEPRA analizează opțiunea de a oferi servicii noi prin care să poată ajuta producătorii să înțeleagă mai bine impactul deciziilor Comiei Europene cu privire la ambalaje. Pentru că „eco- modularea“ și tarifele diferite în funcție de reciclabilitatea ambalajelor – nu doar tehnologică, ci și de piață sau execuţie operațională – cu siguranță vor aduce provocări uriaşe.
Cât de curând presiunea va creşte semnificativ și producătorii, în special cei români, dacă nu vor înțelege nevoia de a conlucra cu un OIREP sau cu un consultant serios, se vor trezi peste câţiva ani că vor plăti penalităţi foarte mari şi nu vor înțelege de ce. Şi asta pentru că în urmă cu doi sau trei ani nu au luat deciziile adecvate. Sunt de acord că o companie trebuie să aibă profit, este obligatoriu pentru că altfel moare, dar ea poate ca din acel profit să direcționeze măcar o mică parte către anumite zone critice, către sustenabilitate, fără să ajungă la pierdere.
ecologic: Ce ar trebui să facă primăriile pentru a avea un sistem eficient de colectare a deşeurilor? Şi ce ar putea face OIREP-urile?
Ionuț Georgescu: În primul rând toate primăriile ar trebui să facă colectare separată, în al doilea rând ar trebui să înţeleagă că pot primi ajutor în acest sens de la producători, prin OIREP-uri. Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare permite primăriei să delege serviciul de colectare a deșeurilor de ambalaje sau a deșeurilor electrice și altcuiva decât salubristului. Dacă primăria constată că are un salubrist care nu deţine echipamente sau nu vrea să facă un anumit lucru, atunci un OIREP poate să ofere soluţia la această problemă. Este greu ca primăriile să lucreze cu toate OIREP-urile licenţiate. De aceea ar trebui să existe un sistem de tip „clearing house“. Aici există o diferență majoră de puncte de vedere între unele OIREP-uri și Ministerul Mediului referitoare la cum ar trebui să fie construit acel „clearing house“.
Eu mă uit la Minister, care deja este acționar în SGR cu 20%, și mă întreb ce îi lipsește să organizeze și un „clearing house“? Este vina noastră a sectorului privat că nu ne organizăm, că nu reușim să ne unim și să venim cu o structură coerentă care să îmbine atât interesele Statului, cât și ale producătorilor. Dacă nu vom reuşi acest lucru, atunci Statul va face acea organizaţie fără implicarea noastră. Considerăm că poate şi din cauza lipsei noastre de interes, de acțiune în anumite zone, implicarea Statului în domeniul gestionării deşeurilor va fi din ce în ce mai mare.
Noi, FEPRA, investim în digitalizarea trasabilității de aproximativ cinci ani și avem proiecte de viitor cu care ne-am și prezentat de curând la întâlnirea dintre Ministerul Mediului şi Oficiul de statistică al Uniunii Europene – Eurostat.
Ministerul Mediului, în ședințe publice, a tras câteva semnale de alarmă spunând că există suspiciuni în legătură cu reciclarea efectivă a anumitor cantităţi de deşeuri de ambalaje. Noi considerăm că un OIREP trebuie să lucreze cu predilecţie pe teren, împreună cu colectorii și reciclatorii. Noi ne-am pus salopetele, suntem în teren și dorim să arătăm Ministerului că toţi reciclatorii parteneri ai FEPRA îndeplinesc întocmai cerinţele noastre de transparenţă şi corectitudine.
Este vreun reciclator din țară care să nu vrea auditul unui OIREP, când tocmai aceste audituri trebuie să fie parte integrantă din activitatea unui OIREP? Dacă există într-adevăr astfel de situaţii, atunci acestea reprezintă o problemă.
