Fost ONG-ist, apoi şef al Direcţiei deşeuri din Ministerul Mediului şi acum antreprenor, Ionuţ Georgescu este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din România în domeniul managementului deşeurilor de ambalaje. Compania FEPRA International SA pe care a înfiinţat-o în 2016 este printre cele mai importante organizaţii din ţară care implementează responsabilitatea extinsă a producătorilor, iar acum este prezentă şi pe piaţa deşeurilor din Statele Unite ale Americii. Pentru a afla planurile de viitor ale societăţii FEPRA şi care sunt problemele din gestionarea deşeurilor de ambalaje, i-am adresat câteva întrebări lui Ionuţ Georgescu.● ecologic
ecologic: Cum a început FEPRA anul 2020?
Ionuţ Georgescu, CEO FEPRA International SA: Am început lucrând la un program de raportare şi trasabilitate care vizează atât clienţii, cât şi partenerii noştri colectori. Noutatea este că înregistrările de date în acest program vor fi în blockchain, adică datele stocate aici vor fi nealterabile. De asemenea, după experienţa pe care am câştigat-o pe piaţa din America, acolo unde FEPRA prestează servicii de economie circulară pentru ambalajele primare prin intermediul organizaţiei End of Waste Foundation, suntem acum în discuţii cu companii mari din zona de automatizare şi digitalizare (Dropbox, UiPath etc.) pentru a aplica recunoaşterea optică a caracterelor (OCR – Optical Character Recognition) în cazul documentelor standard din sistemul de raportare. În acest fel producătorii vor vedea în timp real ce cantităţi face FEPRA, cum le face, cu ce companii lucrează pentru îndeplinirea ţintelor, precum şi costul mediu pe fiecare tip de ambalaj pentru fluxul municipal, industrial şi comercial. De asemenea, vor putea găsi informaţii despre banii pe care FEPRA îi cheltuie pentru bonificaţii, sumele cheltuite pentru trasabilitate, precum şi valoarea cheltuielilor noastre operaţionale.
Tot acest efort pe care-l depunem este în strânsă legătură cu unul dintre principiile fundamentale ale companiei FEPRA, şi anume acela al transparenţei. Transparenţa faţă de clienţii noştri, faţă de autorităţi şi de toţi actorii implicaţi în acest domeniu. Consider că această abordare aplicată corect de toate entităţile din procesul managementului deşeurilor poate contribui la dezvoltarea domeniului şi implicit poate aduce beneficii tuturor.
ecologic: Care este aportul autorităţilor publice locale la atingerea obiectivelor de colectare a deşeurilor reciclabile?
Ionuţ Georgescu: Vreau în primul rând să clarificăm nişte aspecte. Ambalajele se clasifică în trei categorii: primare (care învelesc produsul), secundare (care grupează produsele în pachet) şi terţiare (de transport). În condiţiile în care ambalajele primare sunt generate de populaţie, iar primăria are responsabilitatea colectării selective de la populaţie, autoritatea locală poate colecta, bonifica şi îndeplini ţinta de ambalaje primare numai din fluxul municipal. Paradoxul este că deşi Guvernul ştie şi recunoaşte că primăriile nu sunt pregătite încă să facă acest lucru, îi obligă pe producători să lucreze doar cu primăriile. În acest moment, primăriile dau maximum 5% din necesarul de cantităţi colectate din sistem. În condiţiile în care pe piaţă sunt puse aproximativ 1,5 milioane tone de ambalaje din care ţinta noastră este de circa 900.000 tone (60% din total), iar din acestea din urmă 550.000 de tone sunt ambalaje primare, înseamnă că fiecărui judeţ îi revine o ţintă de 15.000 tone. Ca să înţelegeţi mai bine situaţia, judeţul Covasna contribuie cu aproximativ 2.800 tone în sistem, iar Argeşul cu 6.000 de tone. Iar acestea sunt cele mai bune judeţe din ţară!
ecologic: Care este contribuţia companiei pe care o reprezentaţi în acest domeniu, al managementului deşeurilor de ambalaje?
Ionuţ Georgescu: În 2020 FEPRA va iniţia eforturi de a aduce la aceeaşi masă actorii din domeniu pentru ca împreună să declanşăm schimbări în politica publică.
Ne dorim un sistem transparent şi implementarea de softuri care să permită evitarea dublei raportări. Toţi actorii ar trebui să raporteze digital, inclusiv cei de la sfârşitul lanţului, prin confirmarea reciclării. Susţinem şi promovăm ideea înfiinţării unui „clearing house“ prin care toate autorităţile publice locale să îşi raporteze cantităţile şi nevoile de finanţare, iar producătorii – în mod direct şi prin OIREP – să susţină aceste contribuţii financiare necesare. În plus ştim cu toţii că producătorii mari sunt obligaţi şi să întocmească rapoarte de sustenabilitate. Ca noutate pentru piaţa din România, în premieră absolută, FEPRA va calcula clienţilor săi amprenta de carbon şi contribuţia la reducerea gazelor cu efect de seră. Mai mult decât atât, pentru că fiecare producător are obligaţia să elaboreze un dosar de prevenire şi reducere a generării de deşeuri pe lanţ, prin GIS – Global Innovation Solution, o firmă din grupul nostru specializată în servicii de prevenţie şi design – vom putea să oferim producătorilor sprijin în serviciul de responsabilitate extinsă, şi nu doar pentru îndeplinirea ţintelor de reciclare.
Nu în ultimul rând, lucrăm la un sistem de colectare nu numai a deşeurilor, ci şi a ambalajelor reutilizabile. Acest sistem îi va ajuta pe producătorii afectaţi de noua legislaţie care prevede îndeplinirea unei ţinte minime de ambalaje reutilizabile şi va contribui totodată la eficientizarea într-o măsură şi mai mare a costurilor pe care le au în sistem.
ecologic: FEPRA susţine campanii de informare şi pentru populaţie?
Ionuţ Georgescu: Da, până în prezent am înregistrat peste 15 campanii de informare şi conştientizare cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje, desfăşurate la nivel naţional şi regional. Acţiunile s-au derulat în cadrul festivalurilor mari de muzică precum Untold, Awake sau ArtMania, în zonele montane unde au fost organizate diferite competiţii sportive şi chiar „door-to-door“ la cetăţenii din zonele rurale pentru a le veni în ajutor cu informaţii şi exemple despre obligaţia de a colecta selectiv. Acţiunile noastre au ajuns la peste 500.000 de cetăţeni, iar în 2020 sperăm ca prin extinderea mecanismelor şi canalelor de comunicare numărul cetăţenilor care vor lua parte la aceste campanii să se dubleze.●