În condițiile în care toată piața de colectare și reciclare a deșeurilor a fost tulburată de ultimele modificări legislative, speranța autorităților pentru îndeplinirea obiectivelor europene de reciclare se leagă de pornirea Sistemului de Garanție-Returnare. În cât timp poate fi implementat sistemul și care sunt problemele cu care se confruntă deținătorul licenței de operare am aflat de la Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.• ecologic
ecologic: În ce stadiu se află Sistemul de Garanție-Returnare?
Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României: Din punct de vedere juridic există o Hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial care a acordat licența de operare a Sistemului Garanție-Returnare către societatea comercială RetuRo Sistem de Garanție Returnare SA, așa cum aceasta a fost constituită.
În structura acestei societăți acum este prezent și statul român. Aceasta a fost condiția legală care trebuia întrunită astfel încât societatea să poată fi licențiată pentru operarea sistemului. Deci acționariatul societății reunește în prezent trei asociații private, și anume: Asociația Berarii României pentru Mediu, cu 30% din acțiuni, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, tot cu 30% din acțiuni și Asociația Retailerilor pentru Mediu, cu 20%, iar Statul român, reprezentat prin Ministerul Mediului, are 20% din acțiuni.
În prezent, din punct de vedere juridic, după ce am trecut de licențierea de operare putem trece legal la etapa de implementare operațională a sistemului. Există o preocupare din perspectiva acționariatului referitoare la cadrul legal în baza căruia își va desfășura activitatea și în acest moment discuțiile, consultările pe care le avem vizează finalizarea acestui cadru legal. Noi am subliniat de fiecare dată importanța ca licența să fie emisă în același timp cu completarea legislației aferente sistemului astfel încât numărătoarea inversă până la momentul în care sistemul pornește în relația cu consumatorul să poată fi făcută în mod corect și implementarea sistemului să nu fie prejudiciată de faptul că nu avem o legislație completă.
ecologic: Cât de urgentă este completarea legislației și despre ce reglementări este vorba?
Julia Leferman: Este necesar ca această legislație să fie clarificată de urgență. Pe de o parte se discută de completări și corecții care trebuie aduse Hotărârii de Guvern din octombrie 2021, aceea care a reglementat modul de funcționare a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), pentru că acolo sunt mai multe aspecte care trebuie revizuite, inclusiv aspectele de natură tehnică precum definiția codului de bare sau stocurile de tranziție.
Toate acestea sunt necesare pentru că în ziua în care sistemul va fi pornit nu vor dispărea de pe rafturi produsele care nu sunt marcate cu SGR și va exista o perioadă de coabitare; nu le vom putea retrage de pe piață pentru că ar însemna o pierdere economică cu totul nejustificată. Sigur că mai sunt și alte aspecte care țin de reglementările suplimentare în HG, dar cel mai important este termenul de pornire a sistemului.
Importanța și urgența clarificării legislative vin și din perspectivă fiscală, pentru că noi în momentul acesta nu avem claritate privind regimul TVA aplicabil garanțiilor și garanțiilor nerevendicate. Avem nevoie urgentă de aceste clarificări necesare obținerii finanțării pentru compania RetuRO. Suntem deja în procesul de inițiere a discuțiilor cu băncile din România în vederea identificării acelor instituții bancare interesate să finanțeze SGR. Vorbim despre 80-100 milioane euro; este puțin probabil ca o singură bancă să poată asuma întreaga sumă, astfel că ne așteptăm ca un consorțiu de bănci să accepte să finanțeze acest sistem. Dar discuțiile pe această zonă de finanțare pot fi viciate dacă nu avem și claritate fiscală asupra regimului de TVA aplicabil, garanții și garanțiile revendicate, iar în funcție de cum va fi reglementat acest aspect pot apărea anumite incidențe asupra activității. Aș putea spune că acesta este un al doilea element de urgență, pentru că discutăm de activități care se desfășoară în paralel și care deopotrivă condiționează termenul de implementare, pentru că dacă ne uităm într-un mod simplist, ai nevoie de finanțare ca să începi să investești. Speranțele noastre prin prisma dialogului pe care îl avem cu echipa din cadrul Ministerului Mediului sunt ca la sfârșitul lunii septembrie a.c. să existe aceste clarificări atât în ceea ce privește HG, cât și pe partea fiscală. Doar eliminând aceste constrângeri putem avansa și avea discuții mult mai productive.
ecologic: Ce probleme ridică infrastructura necesară SGR?
Julia Leferman: Din punctul de vedere al infrastructurii sunt câteva paliere la care ne putem uita. În primul rând, infrastructura sistemului, pe care consumatorul nu o vede, dar care este esențială, deoarece fără aceasta sistemul nu poate fi pornit. Au fost puse pe masă mai multe scenarii care au vizat și o începere parțială din punct de vedere geografic, cum ar fi într-un anumit județ, eventual în mai multe, sau pornirea sistemului doar cu anumiți comercianți cum ar fi cei mari, dar toate aceste variante comportă foarte multe riscuri care inevitabil duc și la pierderea încrederii în sistem. SGR nu poate funcționa conform modului în care a fost dezvoltat până în prezent decât dacă este pornit în același moment în toată țara. Dacă vom merge pe celelalte variante se va crea o distorsiune în piață între comercianții mici și cei mari în favoarea celor mari, ceea ce sistemul nu trebuie să facă, și anume să distorsioneze piața. Trebuie să atingă niște obiective de mediu, dar fără să aducă vreun prejudiciu modului în care comerțul se desfășoară în prezent.
Pe de altă parte s-ar putea crea și confuzie, fiindcă vor fi magazine care primesc ambalajele returnate și altele care nu, orașe unde pot fi returnate și altele în care nu se pot returna. Vor fi produse cu codul de bare în sistemul de garanție și produse fără cod de bare sau cu dublu cod de bare și s-ar crea o situație foarte greu de gestionat chiar și de producători, deoarece nu poți lucra cu stocuri paralele.
Toate aceste lucruri ne arată că trebuie să rămânem în forma în care sistemul a fost gândit, reglementat și construit în perspectiva documentației de acreditare pe care noi am depus-o, și anume să pornească în aceeași zi peste tot.
Acum, dacă mă întorc la infrastructura din spate, este adevărat că este una complexă, începând cu cele cinci sau șase centre regionale de colectare și numărare. Pentru că discutăm de cel puțin 50% colectare manuală în primul an, iar acest lucru înseamnă că numărarea se va face în centrele administrate de RetuRo, spre deosebire de colectarea prin aparate automate care fac și numărarea. Iar aceste centre sunt ca niște fabrici construite de la zero, cu toate că pot fi identificate și spații sau hale potrivite pentru a fi închiriate.
Oricum ar fi, vă rog să înțelegeți că vrem să găsim cele mai rapide soluții de implementare. În funcție de disponibilitatea din piață, noi vom construi cinci sau șase fabrici de la zero, iar acest lucru înseamnă locație, design de fabrică, amplasament, construcție sau închiriere – în funcție de realitatea pieței – și dotare cu echipamente. Și aici discutăm de echipamente RVM (reverse vending machines) industriale, spre deosebire de cele pe care le vor avea magazinele, care sunt dimensionate de comercianți în funcție de spațiul disponibil. Aceste RVM-uri industriale trebuie să fie customizate și adaptate suprafeței, locației, intrărilor existente. Practic, este un mix de echipamente care trebuie amplasate într-o anumită secvență care să asigure preluarea, numărarea, sortarea și compactarea astfel încât materialul să poată fi trimis către reciclare. Iar aceste RVM-uri industriale sunt cel mai greu de obținut.
ecologic: Nu se produc în România RVM-uri industriale?
Julia Leferman: Nu se produc în România și sunt puțini furnizori pe piața internațională; noi am luat legătura cu unul dintre aceștia, care este și cel mai mare.
Anker Andersen este furnizor de RVM-uri industriale, dar și TOMRA și este posibil să existe și un al treilea. Dar cei mai mari de pe piața europeană sunt cei doi cu care am luat legătura pentru a înțelege care este timpul de livrare de la momentul unei comenzi ferme. Aceștia ne-au răspuns și avem o corespondență scrisă. Termenul este de minimum 12 luni de la momentul comenzii ferme, care presupune că în prealabil avem locația, designul de fabrică, se cunoaște tipul de echipamente necesare și se obține o finanțare pentru a plăti avansul și tranșele ulterioare. Iată câte etape trebuie parcurse până la punctul în care putem da o comandă. Noi acum căutăm soluții să optimizăm timpul și să desfășurăm anumite activități în paralel, dar sunt totuși 12 luni până la livrarea aparatelor. După care ele trebuie testate, puse în funcțiune și mai intervin și alte procese până la momentul în care sistemul devine operațional.
Iar dacă nu vom avea aceste centre dotate și funcționale la momentul în care este pornit sistemul, nu vom avea ce face cu ambalajele; consumatorul le va aduce la comerciant și va dori să își recupereze garanția plătită.
ecologic: Una dintre marile probleme din România este lipsa forței de muncă. Găsiți angajați?
Julia Leferman: Da, forța de muncă este una din multele probleme. Din această perspectivă sunt posibile foarte multe obstacole ce pot influența termenul de 18 luni pe care l-am prevăzut momentan doar pe hârtie, dar sunt foarte multe aspecte care ne pot întârzia data de pornire, iar resursa umană este clar unul dintre acestea.
Trebuie să luăm în considerare faptul că deși vorbim de un proiect complex și de o companie mamut în esență – având în vedere scopul de activitate și cifra de afaceri pe care va ajunge destul de repede să o aibă – este totuși un startup de dimensiuni colosale care pleacă de la nimic. Va trebui să constituim și echipa directoratului permanent, care este în procesul final de recrutare și sperăm să poată intra în activitate pe baza unui contract de mandat până la sfârșitul anului. Apoi va urma etapa de recrutare pentru celelalte eșaloane și departamente din companie.
Mai sunt și alte aspecte la fel de importante din punct de vedere tehnic: partea de autorizații de funcționare, de mediu sau ISU. Este foarte important sprijinul pe care Ministerul Mediului îl poate oferi ca să grăbească în limite legale acest proces de autorizare, pentru că dacă stăm în baza termenelor actuale va fi foarte greu să atingem chiar și orizontul de 18 luni pe care noi îl propunem. Sunt mai multe etape de autorizare, dar contează foarte mult ultima autorizare, după ce toate locațiile au fost dotate cu echipamente și totul funcționează. Fără aceasta nu va putea intra în activitate niciunul din punctele amenajate.
ecologic: De ce vrea ministerul să grăbească pornirea sistemului?
Julia Leferman: Nu aș vrea să mă pronunț asupra acestui subiect. Vedem totuși că există o presiune pentru a scurta timpul de implementare. Pe lângă faptul că am văzut ce s-a întâmplat în alte state, noi am pus sub semnul întrebării acest termen, am analizat din toate unghiurile cum poate fi redus, iar concluzia este că nu se poate. Este un termen minim în definitiv, pentru că depinde de foarte multe necunoscute.
Așa cum am discutat, mai sunt și alte lucruri: suntem într-o Europă care trece printr-o criză economică, o criză a materialelor care poate întârzia livrarea oricărui echipament, fie că vorbim de RVM-urile industriale sau de cele ale comercianților. Deci sunt multe necunoscute în acest proces, de unde și concluzia că un termen mai scurt de atât nu se poate.
Pe de altă parte, ne uităm la ce se întâmplă și în alte piețe. Slovacia a avut un termen de implementare de 12 luni, dar deținătorul licenței a știut cu trei-patru luni înainte că va primi licența de funcționare. Iar Slovacia are un teritoriu mai mic și doar o cincime din populația României. Și sistemul lor a pornit cu excepții: nu include industria ospitalității, HoReCa și are un singur centru de numărare la nivel național, iar noi vom avea cinci sau șase din cauza suprafeței geografice mult mai mari.
La ei dotările cu RVM-uri au presupus achiziția a 1.500 de aparate, iar noi discutăm de 5.500 chiar și pentru operare de 50% în sistem automat, deci diferențele sunt enorme din punctul de vedere al complexității sistemului românesc versus cel slovac, care este asemănător din punctul de vedere al termenului de implementare.
Același lucru îl putem spune și despre Letonia, care este tot o țară mică din perspectiva unor sisteme puțin mai vechi. Totuși în valul nou cu Lituania și Estonia au fost necesare 18 luni pentru pornire. Iar sistemul din România este mult mai mare și mai complex.
Singurul SGR care funcționează la un nivel geografic similar cu al României este cel din Germania, dar acolo este foarte diferit din perspectiva modului în care este operat. Este un sistem descentralizat deținut de comercianți în niște bucle închise la nivelul fiecărui comerciant.
Deci România va deschide într-un fel calea către sisteme de garanție-returnare pentru piețele mari aflate în diverse stadii de implementare sau discuții interne, cum ar fi Polonia, Franța, Spania sau Portugalia, țări care în acest moment analizează termenele potrivite pentru a implementa astfel de sisteme. Austria este țara care a pus cel mai recent în calendar tot sistemul: a anunțat în 2022 că va implementa SGR în 2025, asta în condițiile în care are un sistem de colectare foarte bine pus la punct și pe care cu siguranță îl va folosi ca infrastructură.
În ceea ce privește campania de informare, aceasta este cea care se vede cel mai bine de consumatori și clar este în interesul tuturor. Campania de informare și educare în acest sens va fi una amplă. Am stabilit în planul de implementare începerea campaniei de educare cu șase luni înainte de pornirea sistemului pentru a avea timpul necesar transmiterii tuturor informațiilor, dar și fiindcă nu putem începe cu mult timp înainte deoarece s-ar putea crea un dezinteres în piață.
ecologic: Cine este proprietarul deșeurilor colectate prin SGR? Şi vă gândiţi ca în viitor să vă extindeţi activitatea de la colectare şi în zona de reciclare?
Julia Leferman: În cadrul SGR noi ne raportăm la ambalaje folosite, nu la deșeuri: ele devin deșeuri când ajung la SGR, la administrator și apoi pleacă spre reciclare. Proprietarul acestor ambalaje este RetuRo, fiindcă vorbim de un circuit al garanției. În momentul în care producătorii pun pe piață produsele încasează de la partenerul comercial valoarea garanției și o transferă către RetuRo, iar apoi produsul își continuă circuitul prin distribuție la comerciant.
Nu există în acest moment o discuție clară referitoare la extinderea activităţii RetuRO în zona de reciclare, dar nu pot să ascund faptul că există o preocupare pentru producători privind accesul la materialul reciclat. Avem o condiționalitate pe partea de PET referitoare la integrarea plasticului reciclat în noile ambalaje puse în piață și acest sistem de garanție a fost văzut și analizat astfel încât România să creeze oportunitatea de a produce PET reciclat, așa-numitul rPET necesar industriei. Ca producători de băuturi, ne dorim ca acest rPET care va fi generat în urma reciclării ambalajelor SGR să ajungă înapoi în industria de băuturi și să închidem bucla, să nu ajungă în alte industrii – auto, cosmetică sau altele care pot să îl folosească. Scopul este să avem un flux circular complet.
