Incendii, caniculă, secetă și furtuni în toată lumea, prețurile explodează, inflația crește, pandemia pare să reizbucnească, iar războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cu toate implicațiile lui, agravează situația deja critică. În acest context, oficialii din 40 de țări s-au întâlnit la Berlin între 17 și 19 iulie la cea de-a XII-a conferință Petersberg pentru a discuta cum să continue combaterea schimbărilor climatice. Obiectivul major a fost „restabilirea încrederii“ între țările sărace și cele bogate în pregătirea summitului COP27 care va avea loc în noiembrie. Dar dezbaterile n-au dat rezultate, la fel ca discuțiile purtate în urmă cu o lună, cele de la COP26 și de la toate celelalte reuniuni de până acum. Dar pregătirile pentru COP27 continuă.• Irina Tomșa
Statele sărace ale lumii emit cele mai puține gaze cu efect de seră, dar sunt dramatic afectate de schimbările climatice și încă mai așteaptă ca țările cu economii puternic dezvoltate și intens poluatoare să le ofere anual un ajutor în valoare de 100 miliarde USD (98,5 miliarde euro) cu care să poată lua măsuri de adaptare la noua situație. Marile economii mondiale aveau îndatorirea de a vira aceste sume încă din 2022, dar continuă să se opună ideii de a plăti pentru uriașele lor emisii nocive.
În fața ușilor închise, speranța ONU moare ultima
Discuțiile cu ușile închise de la Berlin au început cu o prezentare a „pierderilor și daunelor“ susținută de experții ONU în fața miniștrilor care s-au împărțit apoi în grupuri de dialog. Speranța organizatorilor a fost – ca de atâtea ori până acum – „restabilirea încrederii“ între țările sărace și cele bogate, astfel încât la summitul COP27 din noiembrie să se poată face în sfârșit progrese reale. Reprezentanții marilor poluatori ca Statele Unite, China și India au stat de vorbă cu oficialii unor țări ca Insulele Marshall, care suferă mari pierderi.
Tot ce a rezultat în urma dialogurilor a fost o serie de declarații sforăitoare. Același discurs despre „importanța majoră a cooperării între toate statele pentru combaterea încălzirii climatice“ și despre „necesitatea adoptării unor măsuri imediate“ a fost recitat la microfon pentru a nu știu câta oară. Cea mai cristalină interpretare a fost a ministrului german de Externe, Annalena Baerbock: „criza climatică nu poate fi umbrită de alte crize deoarece acționează ca un catalizator. Chiar dacă alte crize pot părea mai importante acum decât schimbările climatice, nu putem amâna acțiunile pentru climă“.
Măsurile imediate, oricât de necesare ar fi, nu pot fi luate, cu atât mai puțin de Germania, care a decis să folosească mai multe centrale pe cărbune pentru a compensa reducerea livrărilor de gaz rusesc. Cancelarul federal Olaf Scholz, prezent și el la conferința de la Berlin, a declarat că „este o măsură de urgență temporară, strict limitată, care nu va afecta țintele noastre climatice“, iar ministrul de Externe a completat: „nu ne va devia nici cu un centimetru de la țintele noastre climatice; dimpotrivă, vom renunța la combustibilii fosili chiar mai repede“. Annalena Baerbock a spus că trebuie accelerată tranziția energetică prin reducerea dependenței de combustibili fosili și prin ajutarea țărilor mai sărace să treacă la surse sustenabile.
Ca fapt divers, Olaf Scholz urma să înceapă negocierile cu Egiptul pentru a-și aproviziona țara cu gaz natural lichefiat.
Și ministrul egiptean de Externe Sameh Shoukry a luat parte la dialogurile de la Berlin, despre care a spus că au fost menite să găsească „zonele de înțelegere și de posibile neînțelegeri“ pe tema problemelor climatice, care trebuie dezbătute în continuare mai detaliat în lunile premergătoare reuniunii COP27.
Șeful diplomației egiptene a subliniat că este important „să păstrăm valabile țintele climatice internaționale“ în așa fel încât „nimeni să nu fie lăsat în urmă“, iar un eșec al conferinței climatice din noiembrie „nu este o opțiune“ pentru comunitatea globală.
În loc de despăgubiri, țările bogate oferă „regrete profunde“
În noiembrie 2021 a avut loc la Glasgow COP26, anunțat drept „cel mai important summit climatic din istorie“, care era de așteptat să se încheie cu măsuri bine gândite, de pus în aplicare rapid pentru a ne salva planeta. Sute, poate chiar mii de studii recente demonstraseră fără echivoc că efectele încălzirii globale sunt deja letale, mai ales în țările în curs de dezvoltare, care au cele mai puține emisii de gaze cu efect de seră și deci cel mai mic aport la criza climatică.
Statele dezvoltate promiseseră în urmă cu 12 că până în 2020 vor plăti 100 miliarde USD (98,5 miliarde euro) anual țărilor sărace, care să poată astfel să-și creeze condiții de supraviețuire în fața dezastrelor.
După nu mai puțin de doi ani de pregătiri, cele 13 zile de negocieri intense de la Glasgow n-au dus la nici un rezultat concret, măsurabil și clar asumat. În acordul semnat la final se exprima „regretul profund“ cu privire la nerespectarea obligațiilor de finanțare. O fi fost profund, dar regretul nu a fost și sincer, din moment ce marii poluatori tot nu și-au deschis portofelele. Sumele virate până în acel moment, și așa insuficiente, au fost preponderent împrumuturi, care au crescut povara de pe umerii statelor aflate la ananghie.
În timpul negocierilor țările sărace au explicat că au nevoie de bani ca să facă față creșterii nivelului mării care le diminuează teritoriile și le distruge suprafețele cultivabile, sau secetei care le aduce foamete și moarte, așa că acordul final a prevăzut sume mai mari. Sume care au rămas doar pe hârtie, că hârtia suportă multe.
Statele Unite și mai multe țări europene cu economii puternice au respins cererea de a institui un fond special care să compenseze pierderile și daunele pe care emisiile lor le-au provocat țărilor în curs de dezvoltare. Evident că țările sărace s-au revoltat în fața acestei decizii, dar au semnat acordul final în speranța că poate se vor face progrese pe tema „pierderilor și daunelor“ la următorul summit, cel care va avea loc anul acesta în Egipt.
Paradoxul lui Biden
La COP26 singurul semn de progres – și acela obținut cu eforturi incredibil de mari – a fost includerea în acordul final a precizării că între factorii determinanți ai încălzirii climatice se află și utilizarea combustibililor fosili. La summitul din Scoția președintele american Joe Biden i-a îndemnat pe liderii lumii să reducă emisiile poluante generate de combustibilii fosili pentru a salva planeta, iar omologii săi au fost surprinși, întrucât cu doar câteva zile înainte Joe Biden și președintele Franței Emmanuel Macron le ceruseră tocmai să-și sporească producția de petrol pentru a forța țările OPEC și Rusia să-și crească și ele producția, deoarece prețul benzinei crescuse.
Nu înțeleg de ce au fost surprinși, pentru că nu e nicio contradicție la mijloc: Biden le-a cerut să crească producția și să-și scadă consumul. Ce-i așa greu de priceput?
Evenimentele pe teme climatice: câteva cifre edificatoare
United Nations Climate Change se ocupă intens de problemele mediului la scară globală, regională și locală. Dovadă: calendarul publicat pe unfccc.int/calendar/events-list, care cuprinde din ianuarie 2020 și până în noiembrie 2022 nu mai puțin de 904 evenimente, adică peste 300 pe an. Unele sunt întâlniri de lucru sau de informare ale grupurilor de experți, dar cele mai multe sunt evenimente de amploare, cu zeci de mii de participanți din numeroase țări. Ați ghicit: foarte multe sunt organizate în pregătirea COP27 din noiembrie, care necesită și mai multe preparative după eșecul negocierilor de la COP26.
După cum se vede din tabel, COP26 a bătut toate recordurile ca număr de participanți. Jurnaliștii de la Mail-Online (site-ul publicației britanice Daily Mail) au vrut să vadă cu ce au venit cele mai importante personaje și au numărat 52 de avioane private care au aterizat la Glasgow. Altele au aterizat la Edinburgh, iar multe erau închiriate și nu s-a putut afla cine era la bord, însă conform estimărilor au fost aproape 400 de aeronave private. Aeroportul din Glasgow a fost atât de aglomerat încât unele avioane au lăsat VIP-urile la sol și s-au dus la Prest-wick ca să poată parca, iar până și avionul în care se afla premierul britanic Boris Johnson s-a învârtit în aer 20 de minute până să aibă unde ateriza și la fel s-a întâmplat și cu alte câteva aeronave de linie.
Un avion privat poluează mult mai mult decât unul comercial, emițând în medie două tone de CO2 pe oră, iar în trei ore de zbor contribuie la încălzirea globală cât un cetățean britanic într-un an. Conform celor mai rezervate estimări, aeronavele particulare care au venit la COP26 au produs 13.000 tone CO2, ceea ce a reprezentat 85% din totalul emisiilor generate de eveniment; restul au provenit în principal de la elicoptere și flotele de automobile, probabil cea mai impresionantă fiind coloana care l-a însoțit pe președintele american Joe Biden de la Edinburgh la Glasgow.
Iar fiindcă viața e nedreaptă, o furtună violentă a avariat calea ferată și participanții care au ales să meargă la Glasgow cu trenul au fost nevoiți să doarmă pe jos în gara Euston din Londra. Între timp Jeff Bezos (proprietarul Amazon) aterizase cu somptuosul său Gulfstream în valoare de 57 milioane euro, Joe Biden coborâse din enormul său Air Force One escortat de alte două avioane care i-au adus o întreagă flotă de elicoptere și automobile, iar Prințul Charles de Wales venise și el cu un avion particular, pare-se după o mică escală pentru a se îmbarca și soția sa, ducesa de Cornwall. Iar aceștia sunt doar cei mai celebri și mai vocali combatanți ai emisiilor de gaze cu efect de seră dintre toți participanții care au preferat să călătorească cu avioane private în loc să împartă o aeronavă cu mai mulți delegați; Angela Merkel și Emmanuel Macron de exemplu au sosit la bordul unor avioane guvernamentale.
COP26 a fost cea mai mare reuniune oficială desfășurată vreodată în Marea Britanie. Un raport preliminar al Poliției Scoțiene preciza: „luând în considerare ipotezele de planificare și pe baza summiturilor/conferințelor majore anterioare (de exemplu NATO Summit Wales 2014), estimările inițiale arată că evenimentul va costa câteva sute de milioane de lire sterline“.
Câte dintre toate aceste congrese, conferințe și reuniuni sunt cu adevărat utile și constructive? Câte țări își trimit delegații doar ca să facă act de prezență? Câte emisii de CO2 sunt generate și câte resurse sunt irosite cu transportul aerian și auto, cazarea, mesele, gustările, cafelele și cocteilurile delegaților, translatorilor, jurnaliștilor, fotografilor ș.a.m.d.? Dar cu climatizarea sălilor, sonorizarea, echipamentele video și IT, sistemele de securitate etc.? Dar cu polițiștii, jandarmii, pompierii, echipajele de salvare și toate forțele suplimentare pe care le implică un astfel de eveniment?
Numai banii cheltuiți pe transportul (chiar și cu un avion de linie la clasa economică), hotelul, mesele și diurna unui delegat la un singur eveniment ar fi suficienți pentru a hrăni timp de câteva săptămâni o întreagă comunitate din Africa Subsahariană, de exemplu din Mozambic.
Planeta arde și oficialii se piaptănă pentru următorul summit
Mii de avioane și cohorte de limuzine impozante transportă reprezentanții statelor la reuniuni în care se discută despre reducerea emisiilor de CO2 și a utilizării combustibililor fosili, despre faptul că țările sărace au nevoie de ajutor. Se fac promisiuni la microfon, se semnează un document, se dau declarații sforăitoare presei, apoi se bea, se mănâncă, se discută jovial, se fac complimente, glume și comentarii, se congratulează omologi, se laudă șefi, se felicită subalterni.
La fiecare rostire a frazei „nimeni nu va fi lăsat în urmă“ cel puțin o persoană moare de foame sau de deshidratare în teritoriile devastate de schimbările climatice. Cel puțin o gravidă leșină de epuizare și malnutriție. Cel puțin un copil plânge cu febră și nu există medicamente. Cel puțin o familie își pierde agoniseala de-o viață fiindcă apele i-au înghițit gospodăria. Cel puțin un fermier rămâne fără mijloace de trai după ce arșița i-a nimicit culturile sau animalele.
Nimeni nu va fi lăsat în urmă.
