Răzvan Ziemba: „Eu cred în responsabilitate“

Deșeurile electrice și electronice reprezintă o problemă la nivel național. Neimplicarea autorităților publice centrale și locale în colectarea lor a dus la dezvoltarea unei piețe negre a acestor deșeuri periculoase, o piață în care diverși indivizi au făcut din frigiderele, televizoarele și aproape toate aparatele electrice pe care noi le aruncăm o marfă pe care o vând organizațiilor care preiau responsabilitatea extinsă a producătorilor, obligate să îndeplinească obiective europene din ce în ce mai mari de colectare și reciclare. Despre aceste subiec­te am vorbit cu Răzvan Ziemba, președintele uneia dintre cele mai importante organizații din domeniu, Asociația ENVIRON.• Matei Dumitru

Matei Dumitru: După ce ați lucrat mult timp în alte do­menii, care nu aveau o legătură directă cu cel al de­șeurilor, cum vedeți acum domeniul Răspunderii Ex­tinse a Producătorilor (REP)?

Răzvan Ziemba, președintele Asociației ENVIRON: În luna decembrie se împlinesc trei ani de când activez pe a­ceastă piață. Prima observație pe care o pot face este că acum îmi dau seama că întreaga activitate umană are le­gă­tură într-un fel sau altul cu deșeurile și mă refer atât la noi în calitate de indivizi, cât și din punctul de ve­de­re al companiilor. Fiecare dintre noi este un mare ge­ne­rator de deșeuri și din păcate nu conștientizăm can­ti­ta­tea imensă de resurse consumate și implicit de gu­noi ge­ne­rat și impactul acestuia asupra mediului și a planetei.
Ca în multe alte domenii, România stă mult mai prost la capitolul ges­tionarea deșeurilor decât alte state europene. Până să ajungem să vor­bim însă despre respon­sa­bilitatea pro­du­cătorilor, cred că ar trebui să vor­bim întâi despre fie­care dintre noi, la nivel personal. Responsabili­ta­tea noastră pe persoană fizică în ceea ce privește de­șe­urile este mi­nu­nată, dar lipsește cu desăvârșire. Sun­tem țara din Eu­ropa care are cel mai ridicat nivel de risipă alimentară și acesta este doar un exemplu.
Eu personal nu prea cred în con­ceptul de responsabilitate extinsă. Cred în responsabilitate, punct. Ori o ai, ori nu o ai. Atunci când res­ponsa­­bi­li­tatea este extinsă sau incertă, cred că orice portiță va fi ex­p­loatată astfel încât în­deplinirea acesteia să se reali­ze­ze cu minimum de efort.
Majoritatea companiilor au un set de KPI fi­nan­ciari (Key Performance Indicators) la care se uită prima dată (de multe ori și singura dată), iar probleme precum nivelul de deșeuri ge­nerat de companie și ce se întâmplă cu acestea nu se regăsesc în această listă, la fel cum pro­ba­bil nici impactul asupra me­diului nu se află în topul priorităților. Timp de mulți ani am fost CEO la o companie mare și știu că nu fă­ceam decât să ne asigurăm că ne îndeplinim obli­gațiile legale în privința me­diu­lui și cam atât. Dar acum știu că este nevoie de mult mai mult pentru ca o com­panie să poată fi ca­li­ficată cu adevărat ca fiind „prietenoasă cu mediul“.
Sunt companii care au proiecte frumoase de CSR pe subiecte de mediu și în același timp pentru multe alte companii tematica de mediu nici nu există pe agendă. Din punctul meu de vedere, atâta vreme cât firmele se vor uita în special doar la indicatorii finan­ciari, su­biectul responsabilitate extinsă nu există decât ca un concept interesant.
În ultimii ani, citatul meu favorit a devenit „The greatest threat to our planet is the belief that somebody else will save it“ (Robert Swann). Potrivit devizei „după noi, potopul“, exact așa ne comportăm cu deșeurile și cu me­diul. Să ne fie nouă bine, să producem cât mai mult ca să avem ce consuma și să con­sumăm cât mai mult și cât mai iresponsabil. Provocarea vine din faptul că această preocupare ar trebui să fie individuală și proactivă. Nu ar trebui să avem nevoie de un cadru legislativ care să ne spună să avem grijă de mediu, de locul în care trăim, locul care ne găzduiește ca specie, cu resursele lui limitate.

Matei Dumitru: Dar piața de colectare și de re­ci­clare a DEEE? Are România capacități de colectare suficiente pentru îndeplinirea obiectivelor?

Răzvan Ziemba: Răspunsul meu sincer este că nu știu. În 2017 Environ a realizat un studiu în teren prin care a verificat cei aproximativ 900 colectori listați pe site-ul ANPM ca fiind o­peratori autorizați. Dintre aceștia 90% nu exis­tau pur și simplu la adresele menționate în autorizații. În același timp, la orice drum în afara Bucureștiului, văd numeroase curți cu afișe privind cumpărarea de fier vechi, iar de numărul colectorilor informali de pe străzi nici nu mai vorbesc. Cred că pe de o parte criteriile de acordare a autorizațiilor ar trebui înăsprite, iar pe de altă parte ar trebui să existe controale pe­riodice pentru a verifica efectiv situația din teren.
În ceea ce privește infrastructura de colectare, știm prea bine că autoritățile aveau obligația de a crea un punct de colectare a DEEE la fiecare 50.000 de locuitori, lucru care nu s-a întâmplat; la fel știm că deși retailerii au obligații cu privire la colectarea gra­tuită 1:1 de la clienți, în practică acest lucru nu se întâmplă în­tot­deauna cu mare ușurință. Este evident că avem nevoie de o ex­tin­dere a infrastructurii de colectare la nivel național și cred că o parte din soluție se află la nivel de UAT-uri și ADI-uri. În același timp, Environ face demersuri serioase pentru dotarea cu re­ci­piente de colectare în punctele de vânzare, depozitele, sediile tu­turor clienților și ale altor parteneri contractuali.
Nu în ultimul rând, rămân la părerea că dincolo de soluția prac­tică, una dintre marile probleme cu care ne confruntăm este men­talitatea. Spre exemplu, când nu aveam infrastructura de co­lectare selectivă în apropierea locuinței, mergeam de 2-3 ori pe săptămână cu deșeurile la centrele SIGUREC din parcarea cen­trelor comerciale. Știu așadar din propria experiență că dacă există conștientizare și voință se pot găsi soluții, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna facile și de proximitate.

Matei Dumitru: Credeți că producătorii înțeleg obligațiile care le revin în ceea ce privește gestionarea DEEE?

Răzvan Ziemba: Cu siguranță există diferențe de la o companie la alta în ceea ce privește înțelegerea modului în care producătorii se a­chită de obligațiile de mediu. Opinia mea este că din pers­pec­ti­vă legală, atâta timp cât există soluții oferite de organizațiile de trans­fer responsabilitate, producătorii nu vor încerca să înțeleagă ni­ci­o­dată pe deplin aceste obligații, cu atât mai mult cu cât și res­pon­sabilitatea financiară se transferă tot către organizațiile co­­lec­­tive. Înțelegerea acestor obligații privind ges­ti­onarea DEEE nu are neapărat legătură cu obiectul lor principal de activitate și în plus presupune resurse de timp și financiare pe care nu sunt dis­puși să le aloce. O să mai dureze ani, poate zeci de ani până când companiile vor fi cu adevărat preocupate de deșeuri și mediu. Tre­buie să ajungem la un turning point mai grav, fie prin epu­i­za­rea unei re­sur­se, fie prin efectele dramatice ale schimbărilor climatice ca să conștientizăm impactul pe care activitatea noas­tră îl produce și să vrem să facem ceva în acest sens. Până atunci ne re­zu­măm să delegăm găsirea de soluții către generațiile viitoare.

Matei Dumitru: Există o piață neagră a deșeurilor? Dacă da, atunci care sunt cauzele ce stau la baza existenței acestei piețe și cât de ușor credeți că un OTR (sau un producător) poate cădea într-o capcană?

Răzvan Ziemba: Legislația actuală a permis transformarea deșeurilor într-o marfă liber tranzacționabilă. Atâta timp cât poți să vinzi ceva ce în mod normal ai arunca la gunoi, de ce nu ai face-o? Tu sau altcineva care accesează deșeurile tale. Fierul vechi se tranzacționează. Este suficient să mergi pe același drum în momente diferite și poți sesiza evolu­ția prețului în curțile unde se a­du­nă fier vechi. Este o bursă in­for­mală de fier vechi.
Obligația noastră ca OTR este să verificăm companiile cu care lu­crăm, să controlăm actele de proveniență, de transport și de tratare. De asemenea, verificăm prin sondaj cantitățile la descărcare și tratare și controlăm prin sondaj chiar și generatorii. Din păcate, nu putem face verificări pe tot lanțul. Cred că în această zonă ar trebui să fie mult mai ac­tive organismele de control și supraveghere ale statului.
În același timp, felul în care suntem penalizați pentru neîndeplinirea țintei este o problemă în sine. Toate studiile făcute în ultimii ani au reliefat că în România nu sunt suficiente deșeuri pentru îndeplinirea unei ținte de 65%, iar țara noastră nu este o excepție în la nivel european pentru că sunt foarte puține state membre care ajung să realizeze acest target. Așadar, o țintă care nu este coroborată cu realitatea din teren poate produce și astfel de efecte negative precum încurajarea unei piețe negre. Eu nu spun că le produce. Spun că este o posibilitate.
Este același mecanism al cererii și ofertei care are ca efect o piață neagră. Deși aparent domeniul este suprareglementat, în sensul în care toți operatorii au nevoie de autorizații specifice re­înnoite la intervale de timp relativ scurte, o întrebare poate fi: în ce măsură un sistem de autorizare este suficient de bun dacă permite astfel de comportamente?

Matei Dumitru: Din punct de ve­dere legislativ, credeți că acest domeniu este suficient de bine reglementat? Care sunt pro­blemele cele mai mari?

Răzvan Ziemba: Din punctul meu de vedere, cele mai mari pro­­bleme sunt: necorelarea țin­tei cu cantitățile de deșeuri din teren și existența unei penalități prea mari; faptul că este permisă vân­zarea deșeurilor; lipsa țintei de colectare în primul an de activitate pentru asociațiile nou înființate și faptul că ținta lor este progresiv crescătoare în următorii trei ani până la 100% și lipsa verificărilor temeinice la agenții economici ce pun pe piață foarte ușor măr­furi aduse din afara Româ­niei fără a plăti taxa de gestionare a DEEE.

Matei Dumitru: Ați fost recent ținta unui atac de presă. De ce credeți că s-a întâmplat acest lucru și cum comentați acuzațiile ce vi s-au adus?

Răzvan Ziemba: Cu tot respectul pentru tine ca jurnalist, noi nu prea mai putem vorbi de ceva timp de jurnalism și de presă. Vor­bim despre căutarea senzaționalului în orice ar putea să ge­ne­reze trafic. Ce verificare a informațiilor din trei surse sau mă­car o verificare a acestora, o căutare a informației adevărate? Ori un drept autentic la replică? Nu există așa ceva. Am răspuns unei doamne jurnaliste la telefon și ceea ce ea a scris nu a avut nicio legătură cu ceea ce eu am declarat. Despre ce vorbim? Trăim într-o lume în care oricine poate să spună orice despre oricine…
În lumea deșeurilor sunt mereu scandaluri. Există o percepție proastă la nivel general că în domeniul acesta se fac foarte mulți bani. Eu personal am însă o altă experiență. Bugetul anual al Asociației Environ este realizat la limită cât să acomodeze obligațiile și costurile de operare. Dacă ne propunem un buget mai mare trebuie să creștem tarifele de gestionare și nu mai suntem în piață. Oricum, fiind o organizație nonprofit, în cazul în care există un excendent financiar, acesta se provizionează pentru anii următori. În cei trei ani de când eu am preluat Environ nu am înregistrat excedent și nu spun acest lucru cu mândrie. Asta este realitatea. Execuția bugetară a fost pe minus și am cheltuit din rezervele de anii trecuți. În orice moment orice persoană interesată poate verifica câți bani facem. Economic vorbind – și asta e valabil în orice industrie – cei care sunt la mijloc fac cei mai puțini bani. Cei care fac bani sunt cei de la capetele lanțului: generatorii, colectorii și cei care tratează deșeurile. Sesizezi frustrarea mea aici din cauza percepției cu care ne luptăm, potrivit căreia „OTR-urile fac o groază de bani“.
Nu-l cunosc pe cel care a împrăștiat mizeriile despre mine și până în acest moment nu am înțeles ce vrea de la mine sau de la organizație. Este de ajuns să te uiți la pagina lui de Facebook ca să îți faci o imagine. Eu am 31 de ani de business în România și am construit ceva, inclusiv la Environ. De când am preluat jobul de președinte, am crescut considerabil cantitățile de deșeuri colectate și ne-am atins țintele în fiecare an. Hai să vedem: ce a făcut omul ăsta care vorbește așa despre mine?
Am alocat deja prea mult timp și energie acestui subiect. Am făcut toate plângerile care trebuiau făcute atât în nume personal, cât și în numele Asociației și aștept ca justiția să își facă datoria. Din păcate, atâta timp cât legislația permite oricui să scrie orice, mulți nevinovați vor avea de suferit. Eu știu că nu am făcut fap­tele de care sunt acuzat și voi merge până unde va fi nevoie să dovedesc acest lucru.•