RetuRO a deschis al doilea centru regional de numărare și sortare a ambalajelor SGR

Sursa foto: Facebook

Ministrul Mircea Fechet, Mihaela Frăsineanu, consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului, și Gemma Webb, CEO şi președinte al directoratului companiei RetuRO Sistem Garanție-Returnare (SGR), au participat în data de 7 februarie a.c. la deschiderea celui de-al doilea din cele 17 centre de numărare şi sortare a deşeurilor colectate prin SGR pe care compania RetuRO și-a propus să le deschidă în România în perioada următoare.

Depozitul, în valoare de aproape 4 milioane de euro, cu o suprafaţă de 4.400 mp, va funcţiona în incinta Parcului Industrial Global Vision din localitatea Giarmata, județul Timiș și va crea, în prima fază, 32 de locuri de muncă pentru oamenii din zonă.

Infrastructura de centre regionale pentru Sistemul de Garanție-Returnare va fi dezvoltată treptat de RetuRO, până la finalul anului, simultan cu creșterea volumului de ambalaje de băuturi puse pe piață de producători, returnate de consumatori și colectate de comercianți. Împreună cu centrul RetuRO din Bonțida, RetuRO va procesa aproximativ un miliard de ambalaje de băuturi, anual.

fcb mmediu site
Sursa foto: Facebook

„Se spune despre fiecare ministru că are un domeniu de care se simte mai apropiat și, în ceea ce mă privește, rămân în continuare atașat de domeniul gestionării deșeurilor, de acest proiect pe care l-am luat de la zero. Cu toții am muncit enorm ca să ne aflăm astăzi, aici. SGR este proiectul care va transforma România din țara depozitării în țara reciclării.
În prima lună, peste 45 de milioane de ambalaje au fost puse pe piață. Aștept cu nerăbdare cifrele pentru a doua lună, dar nu pot decât să fiu optimist. Suntem pe traiectoria pe care ne-am asumat-o: sistemul funcționează, RVM-urile funcționează, comercianții au înțeles ce au de făcut.
Mulțumesc colegilor de la RetuRO care au făcut posibilă o misiune ce părea imposibilă, colegilor din minister, producătorilor care au înțeles că suntem de aceeași parte a baricadei și că, împreună am reușit să avem cel mai modern, cel mai actual și de succes proiect în parteneriat public-privat“, a declarat la deschidere Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

În centrul de la Giarmata vor fi aduse ambalajele de băuturi colectate manual și automat, prin echipamente de tip RVM. Ambalajele din sticlă vor fi numărate, sparte și pregătite pentru reciclare. În plus, aici vor fi aduși și baloții proveniți din centrele regionale de numărare, urmând să fie supuși unui proces de sortare optică.

Mihaela Frăsineanu, consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului, i-a felicitat pe cei care s-au implicat în acest proiect de anvergură națională. „Vă felicit pe toți, în primul rând pe producători, care au înțeles că acesta este drumul pe care trebuie să mergem și că acest sistem trebuie implementat, pe comercianți, cei estimați la 80 de mii, care au înțeles că sunt foarte importanți în sistem, pe ministrul Mircea Fechet care a fost extrem de consecvent și a mers înainte cu acest proiect care părea pentru mulți doar un vis ce nu va deveni realitate, nu în ultimul rând, pe cei din echipa RetuRO care a reușit să ne aducă pentru a doua oară într-un astfel de punct de colectare care contribuie la construirea celui mai mare sistem de economie circulară din România“, a spus Mihaela Frăsineanu.

La centrul RetuRO din Giarmata vor fi transportate atât ambalajele de băuturi colectate manual, cât și automat, prin echipamente de tip RVM.

„Inaugurarea celui de-al doilea centru de sortare și numărare RetuRO reprezintă mai mult decât o deschidere a unei noi unități de colectare a ambalajelor; este vorba despre consolidarea angajamentului nostru de a remodela peisajul reciclării din România. Obiectivul RetuRO este de a face reciclarea accesibilă fiecărui român, integrată cu ușurință în activitatea cotidiană. De la lansarea oficială a Sistemului de Garanție-Returnare în România, pe 30 noiembrie, am fost martorii unei integrări treptate a ambalajelor SGR în magazinele de retail. Producătorii și importatorii au trecut, deja, la producerea exclusivă de ambalaje SGR, în timp ce comercianții au comandat primele kit-uri de colectare și se pregătesc să accepte ambalajele goale de la consumatori, pe care, apoi, RetuRO le va colecta din magazinele lor. Dar acesta este un obiectiv pe care nu-l putem realiza singuri. Vrem să ne reafirmăm angajamentul față de mediu și îi chemăm pe toți românii să se alăture acestui efort colectiv pentru a construi împreună un viitor mai verde pentru țara noastră“, a declarat Gemma Webb, CEO și președinte al Directoratului RetuRO.

În perioada următoare, RetuRO va anunța și alte locații strategice care vor intra în pregătire pentru susținerea Sistemului Garanție-Returnare, subliniind angajamentul companiei pentru expansiunea rețelei și dezvoltarea infrastructurii pentru un viitor mai sustenabil.• ecologic

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Zeci de localități din România vor beneficia de eco-insule digitalizate pentru colectarea separată deșeurilor

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, în prezența președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, a autorităților locale și a reprezentanților...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services