20.5 C
București
vineri, iunie 14, 2024
Mai mult

    Comisia Europeană va revizui aplicarea principiului „Poluatorul plătește“

    Curtea de Conturi Europeană consideră că Principiul „Poluatorul plăteşte“ este aplicat ineficient la nivelul Uniunii Europene şi că legislaţia actuală, care impune poluatorilor o serie de obligaţii, nu garantează că aceştia acoperă integral costurile remedierii efectelor activităţii lor asupra mediului. • Matei Dumitru

    În „Raportul special 12/2021: Principiul «Polu­a­­torul plă­teș­te»: aplicare inconsecventă în cadrul politicilor de mediu și al acțiunilor pentru mediu ale UE“, Curtea de Conturi Euro­peană (ECA) a analizat dacă acest principiu a fost corect apli­cat în patru domenii ale politicii de mediu: poluarea industrială, de­șe­urile, apa și solul.
    Examinând cheltuielile și acțiunile Uniunii Euro­pene din cadrul financiar 2014-2020, Curtea a eva­luat în ce măsură Comisia și statele membre au pro­te­jat bugetul Uniunii să nu fie folosit pen­tru a supor­ta cheltuieli care în mod normal ar fi trebuit să fie aco­perite de poluatori.
    Concluziile raportului pus la dispoziția Comisiei Europene re­levă că Principiul „Poluatorul plătește“ (PPP) este reflectat în grade diferite în diversele po­litici de mediu ale UE și că acoperirea și aplicarea sa sunt incomplete.
    În ceea ce privește emisiile industriale, Curtea a concluzionat că PPP se aplică celor mai poluante in­­stalații industriale, care intră sub incidența Direc­ti­vei privind emisiile industriale (DEI), dar nu și in­sta­lațiilor mai mici și nu impune proprietarilor să aco­pere costul poluării reziduale pentru societate.
    Curtea a constatat că deși numeroase acte legisla­ti­ve contribuie indirect la reducerea presiunilor e­-
    x­er­­citate asupra mediului, nu există un cadru general al UE pentru protejarea solului.
    În domeniul poluării apelor, una dintre problemele semnalate în raport o constituie prețul prea mic pe care îl plătesc marii consumatori de apă, in­su­­ficient pentru a acoperi costurile de depoluare.

    Originile Principiului „Poluatorul plătește“

    Comisia Europeana va revizui aplicarea principiului „Poluatorul plateste3

    Principiul „Poluatorul plătește“ a fost in­tro­dus în 1972 de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. PPP pre­vede că poluatorul trebuie să suporte chel­tuielile aso­ciate aplicării măsurilor de prevenire și de combatere a poluării ado­ptate de auto­ri­tățile publice pentru ca me­diul să se afle într-o stare acceptabilă. Fac­torii de decizie au putut folosi acest prin­cipiu de-a lungul tim­pului pentru a re­duce poluarea și pentru a reabilita mediul în­conjurător. Poluatorii sunt încurajați să evite daunele aduse me­diului și sunt trași la răspundere pentru po­luarea pe care o ge­nerează. De asemenea, costurile generate de poluare sunt suportate de poluator, nu de contribuabil. La ni­vel economic, aceasta în­seamnă „internali­za­rea externalităților de mediu negative“. Atunci când costurile poluării sunt suportate de poluator, prețurile bunurilor și ser­viciilor cresc pentru a le include. Astfel, preferința con­sumatorilor pentru prețuri mai mici va constitui un stimulent pentru producători să comercializeze pro­duse mai puțin poluante.
    Începând cu anul 1972 domeniul de aplicare al PPP s-a extins treptat. Inițial s-a axat exclusiv pe cos­turile de prevenire și de combatere a poluării, dar ul­terior a fost extins pentru a include și costurile mă­su­rilor adoptate de autorități pentru gestionarea emi­siilor de poluanți. O extindere suplimentară a principiului a vizat răspunderea pentru mediul în­conjurător. Astfel poluatorii trebuie să plătească pen­tru daunele pe care le provoacă mediului, indiferent dacă poluarea care a generat daunele s-a situat sub limitele prevăzute de lege (așa-numita „poluare re­ziduală permisă“) sau a fost o poluare accidentală.
    În 1992 Declarația Organizației Națiunilor Unite pri­vind mediul și dezvoltarea (cunoscută sub numele de „Declarația de la Rio“) a menționat PPP ca fiind unul dintre cele 27 de principii directoare pentru dez­voltarea durabilă viitoare.
    Printre documentele legislative privind protecția me­diului relevante pentru aplicarea PPP se numără: Di­rectiva 2010/75/UE privind emisiile industriale, Di­rectiva-cadru 2008/98/CE privind deșeurile, Di­rec­tiva-cadru 2000/60/CE privind apa, Directiva 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul în­con­jurător, Directiva 2012/18/UE (Directiva Se­veso) privind substanțele periculoase, Directiva 2009/147/CE privind păsările și Directiva 92/43/CEE privind habitatele.
    Cu toate că au fost identificate 35 de instrumente le­gislative de politică strategică și de finanțare ale UE ca fiind po­tențial relevante pentru protecția solului, nu există un cadru le­gislativ unic al Uniunii care să reglementeze problema poluării solului.

    Poluarea industrială

    Directiva privind Emisiile Industriale (DEI) acoperă 33 de sec­toare industriale; la unele vizează toate instalațiile, în timp ce la altele acoperă doar instalațiile mari, cum sunt centralele cu o putere termică nominală totală mai mare de 50 megawați.
    Pentru a putea funcționa, instalațiile vizate de di­rectivă trebuie să dispună de o autorizație în care să fie precizate norme specifice și valori limită ale e­misiilor bazate pe concluziile referitoare la „cele mai bune tehnici disponibile“. Toate instalațiile existente tre­buie să se conformeze acestor norme după o perioadă de tranziție de patru ani, iar instalațiile noi tre­buie să fie conforme de la început.
    Autoritățile sta­telor membre sunt cele care inspectează instalațiile care intră sub incidența DEI, le penalizează pe cele ne­conforme și le închid în cazurile cele mai grave.
    DEI acoperă cele mai poluante instalații industriale, dar nu le impune proprietarilor să acopere și costul pentru societate al impactului poluării re­ziduale. În 2014, Agenția Europeană de Mediu (AEM) a estimat că valoarea daunelor provocate de po­luarea atmosferică reziduală cauzată de 14.000 de in­stalații industriale majore din Uniunea Europeană în perioada 2008-2012 a fost între 329 miliarde și 1.053 miliarde de euro.

    Comisia Europeana va revizui aplicarea principiului „Poluatorul plateste4

    Deșeurile

    Conform Raportului Curții de Conturi Europene, legislația pri­vind deșeurile reflectă PPP, însă nu garantează că poluatorii aco­peră integral costul poluării.
    Directiva-cadru 2008/98/CE privind deșeurile impune statelor mem­bre să atingă obiective obligatorii: 55% din deșeurile munici­pa­le trebuie să fie pregătite pentru reutilizare sau reciclare până în 2025, 60% până în 2030 și 65% până în 2035, iar depozitarea de­șeurilor trebuie să fie limitată la cel mult 10%.În conformitate cu Principiul „Poluatorul plătește“, costurile ges­tionării deșeurilor, inclusiv cele aferente infrastructurii necesare și exploatării acesteia, urmează să fie suportate de producătorul ini­țial sau de deținătorii actuali ori anteriori ai deșeurilor. Statele mem­bre sunt cele care hotărăsc dacă costurile gestionării deșeurilor vor fi suportate de utilizatorul final (de exemplu, consumatorul care elimină deșeurile) sau vor fi suportate parțial sau integral de către producătorul obiectului care a devenit deșeu. Conceptul se numește „Răspundere Extinsă a Producăto­ri­lor“ (REP) și nu este singura modalitate de a pune în aplicare PPP. De exemplu, Di­rectiva privind pungile din plastic impune statelor membre să ia și alte măsuri, cum ar fi stabilirea unor obiective naționale de reducere și/sau instrumente economice cum ar fi taxele și im­pozitele.
    Taxele percepute de la cetățeni sau întreprinderi ar trebui să fie proporționale atât cu cantitățile de deșeuri generate, cât și cu daunele provocate mediului. Un studiu privind fi­nan­țarea gestionării deșeurilor precizează că „unele chel­tuieli de mediu se regăsesc doar într-o măsură li­mitată în taxele de utilizare plătite de cetățeni“.
    În perioada 2014-2020 se preconiza ca bugetul UE să contribuie – în principal prin politica de coeziune – cu 4,3 miliarde euro la finanțarea infrastructurii de ges­tionare a deșeurilor, pentru colectarea, sortarea și tra­tarea acestora.