În loc de găina cu ouă de aur care să le ajute să-și compenseze pierderile și pagubele suferite din cauza schimbărilor climatice produse de marii poluatori, țările vulnerabile și sărace au primit o mărgică. Una sclipitoare, după cât e de lăudată, dar goală pe dinăuntru: noul fond de finanțare. Să zică mersi că au primit și asta, fiindcă Mama Planetă n-a primit nici promisiuni de reducere a încălzirii globale, nici de diminuare a utilizării combustibililor fosili. COP27 a fost de râsu’-plânsu‘.• Irina Tomșa
COP27, a 27-a Conferință a Părților Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (United Nations Framework Convention on Climate Change, UNFCCC) s-a desfășurat în perioada 6 – 20 noiembrie la Sharm El-Sheikh, Egipt. Au participat peste 35.000 de delegați din aproape 200 de state.
All-inclusive la Sharm El-Sheikh: sete, foame, poluare, cenzură și arestări
În primele zile dozatoarele de apă și frigiderele cu răcoritoare erau goale. Mâncarea puțină și proastă: pentru un sandviș sau niște covrigei s-a stat 40 de minute la coadă. Totul mult prea scump pentru ONG-iști și delegațiile de tineret. De-abia pe 10 noiembrie organizatorii au redus prețurile la jumătate, iar băuturile sponsorului Coca-Cola, cel mai mare poluator cu plastic al planetei, s-au distribuit gratis.
Membrii delegațiilor de tineret au fost nevoiți să doarmă câte doi într-un pat, în camere fierbinți și murdare pentru care plătiseră 700 USD. Unii au trebuit să dea încă 300-600 USD ca să ocupe un loc.
O conductă de canalizare s-a spart și un șuvoi urât mirositor s-a întins spre centrele de conferințe.
Activiștilor li s-a alocat un spațiu de manifestare în deșert. Nu au avut voie în zona summitului decât cu autorizații prealabile și le-a fost interzis să numească țări sau companii. Câțiva au fost chiar arestați și expulzați.
Aplicația COP27 a blocat accesul la peste 700 de site-uri și a fost acuzată de spionaj. Specialiștii au spus că era astfel concepută încât activitățile, convorbirile, mesajele, locația și pozele utilizatorilor să ajungă la „Securitatea“ egipteană. Desigur, reprezentanții țării-gazdă au negat.
Sub preşedintele Fattah al-Sisi Egiptul a devenit țara cu cei mai mulți deținuți politici. Şeful statului este un fost general care a preluat puterea în 2013, după răsturnarea primului preşedinte egiptean ales democratic și reprimarea protestatarilor. Oricine deranjează regimul ajunge după gratii. În pușcăriile Egiptului zac peste 60.000 de deținuți politici.
Cu câteva zile înainte de summit sute de oameni au fost încarcerați de teama unor proteste oricât de mici. Între ei și arhitectul indian Ajit Rajagopal, venit să manifesteze pentru mediu.
Disidentul care a atras atenția mapamondului a fost Alaa Abd el-Fattah, un cunoscut militant pentru justiție și drepturile omului, arestat și rearestat din 2006 încoace. Deținutul era în greva foamei din 2 aprilie a.c. Activiștii care au încercat să ia cuvântul pentru el nu au fost lăsați să vorbească, dar sora lui a reușit să ajungă și să se mențină în atenția presei.
Abd el-Fattah are dublă cetățenie, egipteană și britanică, dar consulatul Regatului Unit n-a putut face nimic pentru el. În marja summitului președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Rishi Sunak și cancelarul german Olaf Scholz au vorbit cu președintele Egiptului în favoarea dizidentului, dar cu slabe rezultate: autorităţile au spus că au „intervenit medical“ pentru a-i salva viața și i-au permis să fie vizitat de familie. În final omul a renunțat la greva foamei, dar a rămas după gratii.
Cel mai fierbinte subiect de la COP27: pierderile și daunele
Negocierile pe tema pierderilor și daunelor au depășit cu o zi cele două săptămâni ale summitului. Plățile compensatorii pentru țările sărace sunt o obligație pe care marile state poluante nu au respectat-o, deși promiseseră că până în 2020 vor plăti 100 miliarde euro anual. Finanțarea s-a concretizat în foarte mică măsură și preponderent prin credite. La summitul de la Glasgow din 2021 țările bogate nu au ajuns la o înțelegere cu cele sărace și au promis că o vor face acum. Toți au venit pregătiți, dar nu pentru un acord, ci cu argumente de a nu ceda.
Reputatul economist Nicholas Stern a prezentat la COP27 un raport care arată că e nevoie de 2 trilioane USD anual până în 2030 pentru a ajuta țările sărace să facă față crizei climatice și să-și reducă emisiile. Suma este cea mai mare evaluată până acum și ar acoperi nevoile tuturor țărilor în curs de dezvoltare, cu excepția Chinei. Banii ar trebui investiți în renunțarea la combustibili fosili, trecerea la resurse verzi, repararea și prevenirea daunelor provocate de încălzirea globală. Expertul a subliniat că țările bogate trebuie să înțeleagă că este în interesul lor să asigure finanțarea, fiindcă dacă statele sărace rămân dependente de combustibilii fosili criza climatică va lovi inclusiv pe teritoriile lor. Au dovedit-o și în acest an fenomenele meteo extreme care au făcut ravagii pe toate continentele.
Ce au cerut ţările în curs de dezvoltare
Un grup de 134 de state (țările în curs de dezvoltare din Grupul 77 plus China) a cerut crearea unui fond care să le ajute să repare și să prevină pierderile și pagubele pe care le suportă anual din cauza încălzirii climatice. Fondul propus diferă de cele existente prin faptul că ar urma să adune bani din mai multe surse, inclusiv de la băncile de dezvoltare și din taxele pe combustibili fosili sau pe transporturile aeriene.
Propunerea s-a întors împotriva Chinei și a altor state inițiatoare, care au aflat că trebuie să plătească, nu să primească bani. Pentru că…
UNFCCC funcționează după reguli de acum 30 de ani
În 1992 UNFCCC a clasificat drept țări emergente state ca Rusia, Arabia Saudită, Brazilia, Indonezia și India, care acum sunt în top 10 poluatori. După primele două mari economii ale lumii – SUA și China -, Rusia și Brazilia generează cele mai mari emisii de CO2. Rusia, Arabia Saudită și alte câteva state din Golf s-au îmbogățit de pe urma combustibililor fosili cu 4 miliarde USD de când a început războiul din Ucraina. Țări ca Singapore și Coreea de Sud s-au industrializat și poluează puternic.
Aceste state considerate „în curs de dezvoltare“ ar trebui deci să nu mai fie beneficiare, ci plătitoare. Evident, toate s-au opus, în frunte cu China, care a promis investiții în Africa, America Latină și Asia de Sud-Est, reușind să scindeze unitatea țărilor care suferă amarnic din cauza schimbărilor climatice.
Statelor vulnerabile li s-a aprobat cererea, dar au rămas cu (sau în) fondul gol
În final s-a decis ca țările vulnerabile să aibă prioritate la acordarea finanțării, iar cele clasate încă „în curs de dezvoltare“ să contribuie voluntar. Deocamdată noul fond e gol și prea puține state s-au angajat să vireze bani. Oricum până să se stabilească detaliile de funcționare va mai dura un an, până la COP28, când se va decide și ce țări vor deveni contribuitoare.
Statele cel mai grav afectate de criza climatică s-au bucurat de decizia finală, chiar dacă nu le ajută prea mult acum, dar după umilinţele îndurate anul trecut la Glasgow acum măcar le-au fost luate în serios doleanțele.
Nu doar un cerc vicios, ci o întreagă spirală
Peste 50% din țările sărace riscă să nu-și poată plăti datoriile și să intre în faliment. În 2019 cel mai dezvoltat stat sudasiatic, Sri Lanka, a suferit un colaps care a dus inclusiv la conflicte armate, iar experții se tem că pot apărea și alte cazuri similare mai ales acum, cu criza energetică și scumpirile în lanț.
Mia Mottley, premierul Barbadosului, a prezentat la COP27 un proiect care cere ca în contractele de finanțare să se prevadă clauze pentru situații de pandemie sau dezastre naturale prin care țărilor afectate să li se suspende plata datoriilor. Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alți furnizori majori de împrumuturi trebuie să țină seama de aceste cerințe, a spus președintele francez Emmanuel Macron, care a susținut planul.
Mottley a izbândit. Marile instituții bancare mondiale vor fi obligate să-și regândească practicile și prioritățile, să crească finanțarea climatică și să atragă noi investitori. Reformele trebuie făcute până în primăvara anului viitor și vor include de exemplu finanțarea împreună cu investitori privaţi pentru a reduce masiv dobânzile creditelor destinate investițiilor în energii regenerabile, marea problemă a țărilor sărace.
Vă reamintesc că până acum finanțarea climatică s-a făcut preponderent sub formă de împrumuturi. Sub povara datoriilor, țările sărace sunt și mai puțin pregătite să facă față schimbărilor climatice. Fără ajutor pentru a produce energie verde devin mai dependente de combustibilii fosili, emisiile lor vor crește, la fel și încălzirea globală, iar toată omenirea va avea de suferit.
COP27 s-a încheiat cu un plan fără nicio țintă
„Planul de implementare de la Sharm el-Sheikh“, actul care sumarizează deciziile finale de la COP27, nu prevede nicio țintă asumată concret, exprimată numeric sau procentual și cu o dată limită de conformare.
În document scrie negru pe alb că se recunoaște/reiterează/ subliniază etc. ce nevoi există (cuantificate și cu termene), dar nu se spune cine, cu cât și până când va plăti daunele, va suporta investițiile, își va scădea emisiile și consumul de combustibili fosili.
Față de actul emis anul trecut la Glasgow nu se mai face niciun angajament de reducere treptată a folosirii cărbunelui, deși multe țări au cerut eliminarea etapizată a tuturor combustibililor fosili.
Unii jurnaliști au spus că textul face referire la „energii cu emisii reduse“ atât de evaziv că s-ar putea înțelege orice, de la producția eoliană și solară la cea nucleară, cea pe combustibili fosili dotată cu sisteme de captare-stocare CO2 și chiar la centralele pe gaz, fiindcă gazul are emisii mai mici decât cărbunele.
Ziariști răi. Eu, cât sunt de cârcotașă, nu m-aș fi gândit la asta. Dar documentându-mă despre COP27 am descoperit că atâția guvernanți și lobbyiști toarnă gaz pe foc – și la propriu și la figurat – peste criza climatică încât nu mă mai miră nimic.
Ce s-a mai întâmplat la COP27:
Eșec în reducerea emisiilor. Deși așa au promis acum un an, statele nu și-au asumat ținte mai ambițioase. Cu cele actuale nu doar că nu vom limita încălzirea globală la 1,5°C peste nivelul preindustrial, ci o vom crește cu 2,8°C până la sfârșitul secolului. Care va fi probabil și sfârșitul nostru al tuturor dacă ne confruntăm cu asemenea dezastre acum, când încă suntem sub 1,2°C.
Cel puțin 12 contracte noi de petrol și gaze au fost semnate, între care unul între Tanzania și Shell pentru gaz lichefiat, altul între Liban și grupul Total pentru foraje, un parteneriat Arabia Saudită – Indonezia pentru exploatări de petrol și gaze și o înțelegere prin care Egiptul va primi investiții în regenerabile pentru gazul exportat în Europa.
Promisiunea deșartă a lui Joe Biden. Președintele american a susținut că SUA își vor reduce emisiile de metan. În realitate acestea vor crește cu 500% după ce se vor finaliza proiectele de petrol și gaze pe care chiar el le-a susținut.
Lobbyiștii combustibililor fosili au fost mai numeroși ca niciodată: peste 600, între care reprezentanții unor oligarhi ruși și ai unor companii supuse sancțiunilor.
Și lobbyiștii agriculturii intensive au fost numeroși și activi în susținerea fertilizanților din combustibili fosili. Printre ei și fostul șef al grupului rus EuroChem, oligarhul Andrei Melnicenko, sancționat de UE.
Afaceri bune pentru UE: Ursula von der Leyen a semnat contracte cu Kazahstanul, Egiptul și Namibia pentru aprovizionarea cu minerale rare și hidrogen verde (esențiale pentru obiectivul zero net emisii) și a încheiat acorduri pentru lemn sustenabil cu Mongolia, Guyana, Congo, Zambia și Uganda.
Arabia Saudită vrea să construiască cel mai mare centru din lume de captare și stocare CO2. Saudiții l-au prezentat drept miracolul prin care vor folosi combustibili fosili pentru a ajunge la zero net emisii până în 2060.
Emiratele Arabe Unite au avut 1.000 de reprezentanți, cea mai numeroasă delegație. Țara petrolieră se pregătește să găzduiască COP28 de anul viitor, cel mai probabil un dezastru și mai mare decât COP27 în ce privește reducerea emisiilor și a consumului de combustibili fosili.
Câteva dintre țările grav afectate de schimbările climatice:
Pakistanul suferă din cauza inundațiilor care anul acesta i-au acoperit peste o treime din teritoriu, au afectat 33 milioane de locuitori și au produs daune de 30 miliarde USD. Sherry Rehman, ministrul pentru schimbări climatice, s-a luptat ca o leoaică pentru noul fond.
Kiribati este printre cele mai sărace țări și are un relief care nu depășește nicăieri 2 metri față de nivelul mării. Două insule i-au fost înghițite de ape, iar președintele Taneti Maamau vrea să înalțe cu trei metri zonele costiere pentru ca țara să nu se scufunde cu totul. Lucrările ar costa miliarde de USD, dar tehnic ar fi fezabile: China și-a construit insule artificiale în scop militar.
Tuvalu nu mai are nicio speranță. Regatul de 26 kilometri pătrați va dispărea în următoarele decenii. Ministrul de externe Simon Kofe a vorbit la summitul din 2021 printr-o înregistrare din capitala Funafuti, cu apa trecându-i de genunchi. La COP27 a anunțat că va construi o replică a țării în Metaverse pentru ca urmașii tuvaluanilor să își poată cunoaște locul de obârșie pierdut.
Nigeria s-a confruntat în octombrie cu o inundație dezastruoasă: peste 600 de oameni au murit și 1,3 milioane de locuitori au trebuit să-și abandoneze casele.
Sudanul de Sud se luptă pentru al patrulea an consecutiv cu inundații catastrofale. Din octombrie a.c. au fugit din calea apelor un milion de oameni și nici cei relocați începând din 2019 nu se pot întoarce de unde au plecat. Viiturile au distrus culturile și au ucis animalele de fermă.
