Este chiar atât de urgentă distrugerea industriei de reciclare a României?

De ceva timp deciziile şi actele legislative din domeniul gestionării deşeurilor pe care Ministerului Mediului le promovează fără o consultare publică reală a producătorilor şi reciclatorilor au creat nelinişte în rândul celor care lucrează în această ramură industrială. România, ca şi celelalte ţări europene, trece printr-o perioadă mai mult decât complicată, iar orice modificare importantă în politicile de mediu afectează puternic întregul lanţ economic care acum, mai mult ca niciodată, are nevoie de transparenţă şi predictibilitate.• Matei Dumitru

În timp ce toate ţările europene încearcă să îşi integreze economiile la regulile economiei circulare, un sistem în care deşeurile sunt noile resurse de materii prime, la noi întreaga activitate economică de gestionare a deşeurilor, de la generare la colectare şi până la întoarcerea în circuitul economic este coordonată nu de Ministerul Economiei, aşa cum ar fi normal, ci de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, o instituţie care nu are nimic de-a face cu standardele industriale sau cu tehnologiile specifice industriei de reciclare. Orice încercări ale Ministerului Economiei de a fi un minister decizional în gestionarea deşeurilor şi reciclare au fost blocate de interesele din jurul acestui domeniu, coordonat nu atât de Ministerul Mediului, cât de însuşi ministrul Barna Tánczos, care nu a delegat această responsabilitate niciunuia din cei cinci secretari de stat. Nici chiar preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) nu are prea multă libertate, zona fiind – se pare – controlată de un director care ţine legătura direct cu ministrul.

Gura lumii spune că toată politica de gestionare a deşeurilor din România se face într-un cerc închis, format din ministru şi trei directori, unul din minister, unul de la AFM şi altul de la ANPM, ceea ce poate fi adevărat. Astfel s-ar explica faptul că România arată ca o groapă de gunoi şi că industria de reciclare din ţara noastră dispare sau se relochează în alte zări.

Un exemplu elocvent este cel al Green Group, care prin investiţiile de sute de milioane de euro începute la Buzău şi extinse apoi în toată ţara a făcut din România un reper pentru industria de reciclare din Europa. Acum Green Group îşi mută producţia în Cehia, Slovacia şi Lituania şi îşi închide fabrica de fibră poliesterică de la Iaşi, urmând să analizeze dacă mai merită să păstreze şi celelalte fabrici din România. Cauza este una singură: indiferenţa totală a Statului pentru realizarea unui sistem de colectare separată a deşeurilor care să fie capabil să îi asigure materia primă.

O politică ascunsă

Extrem de grav este faptul că de doi ani, de când la conducerea Ministerului Mediului a venit Barna Tánczos, a dispărut orice fel de dezbatere publică cinstită şi deschisă între agenţii economici şi instituţia pe care o conduce. Puţinele întâlniri pe care le-a avut cu Organizaţiile de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorilor (OIREP), colectorii, producătorii şi reciclatorii au fost doar formale, schimbul de idei fiind înlocuit cu o politică oarecum subversivă în care deciziile finale nu au avut nicio legătură cu aşa-zisele consultări, ci au fost anunţate abrupt prin comunicate de-a dreptul surprinzătoare.

Cea mai bună dovadă este HG nr. 1074/04.10.2021 privind Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), aprobată în ultima zi în care Guvernul Cîţu mai putea emite acte legislative şi care a venit cu o surpriză uriaşă: intrarea Ministerului Mediului în acţionariatul societăţii ce va administra sistemul, prevedere ce face din România singura ţară europeană în care Statul intră într-un organism privat ce ţine de Răspunderea Extinsă a Producătorilor.

Acum Ministerul vrea pornirea urgentă a SGR, ca şi cum societatea care îl va administra poate face acest lucru în doar câteva luni şi de parcă întreaga logistică, cumpărarea miilor de aparate, a câtorva mii de maşini de transport şi angajarea a cel puţin 100 de oameni în fiecare judeţ s-ar putea face la fel de simplu ca emiterea unei ordonanţe de urgenţă.

Vinovaţii de serviciu

Este de notorietate faptul că ministrul Mediului are o mare aversiune faţă de tot Sistemul de Răspundere Extinsă a Producătorilor din România, în condiţiile în care acuzele şi ameninţările lui la adresa OIREP-urilor au fost multe în aceşti ultimi doi ani. Nu ştim dacă toată această aversiune are vreo legătură cu faptul că există o ţară, singura din Europa, în care Sistemul de Răspundere Extinsă a Producătorilor a fost naţionalizat.

La noi Sistemul de Răspundere Extinsă a Producătorilor care funcţionează din anul 2004 a ţinut pe linia de plutire industria de reciclare a deşeurilor în condiţiile în care această ramură industrială nu a fost sprijinită de Stat în vreun fel. De-a lungul timpului producătorii şi OIREP-urile au trebuit să facă faţă unor nenumărate abuzuri din partea AFM şi să plătească contribuţii aberante primăriilor pentru raportarea cantităţilor de deşeuri colectate sau pentru acţiuni de informare şi educare inexistente. Bani care susţin un sistem corupt până în măduva oaselor, al cărui scop nu este decât sifonarea unor bani de la producători către nişte grupuri de interese.

De-a lungul anilor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu a vrut cu adevărat să creeze un sistem de colectare separată a deşeurilor la nivel naţional. Nu a demarat nici măcar o campanie de informare adresată populaţiei, dar nu a ezitat să arunce toată vina pentru mizeria din ţară asupra cetăţenilor şi evident asupra producătorilor.

Astfel că prăpastia dintre industrie şi autorităţi a atins astăzi dimensiuni uriaşe.

Lovitura de graţie

Acum toată această politică de monopol personal asupra unui domeniu de interes naţional a ajuns la un alt nivel. Fiindcă nu poate desfiinţa Sistemul de Răspundere Extinsă a Producătorilor fără a arunca România într-o altă procedură de infringement, „grupul de lucru“ din Minister a hotărât că va face în aşa fel încât OIREP-urile să se desfiinţeze singure. Cum? Printr-o ordonanţă de urgenţă. Fiindcă se pare că omorârea industriei de reciclare din România a ajuns o urgenţă naţională, acum când Europa şi toată lumea au intrat într-o criză a resurselor fără precedent…

Este vorba de proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 196/2005, care vizează nu numai producătorii şi OIREP-urile, ci întreaga industrie de reciclare din România. Într-un mod de-a dreptul uluitor, acest proiect urmează să intre pe masa Guvernului zilele acestea fără să fi fost supus unei dezbateri publice serioase, nefiind nici măcar postat vreodată pe site-ul ministerului.

Sub pretextul că ar fi un fel de condiţionalitate pentru accesarea fondurilor din PNRR, proiectul de modificare a OUG nr. 196/2005 ascunde numeroase reglementări care distrug Sistemul de Răspundere Extinsă a Producătorilor. Dintre acestea m-aş opri la una singură: înlocuirea din vechea ordonanţă a unui termen: „încredinţat în vederea valorificării“ cu „efectiv valorificat“.

Prin Articolul V punctul 1 se stabileşte că vor plăti la AFM o contribuţie de 2 lei/kg „organizaţiile pentru implementarea obligaţiilor privind răspunderea extinsă a producătorului pentru deşeurile de ambalaje, autorizate potrivit legislaţiei în vigoare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obiectivelor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje preluate prin contract, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv valorificate“.

Dacă noua ordonanţă va fi aprobată în forma propusă, o mare parte din deşeurile de plastic, sticlă, aluminiu, carton şi hârtie va fi scoasă de pe piaţa internă şi va ajunge în alte ţări ale Uniunii Europene, apropiate României.

Dar ce ascunde de fapt această schimbare în spatele unei aşa-zise combateri a unor raportări false? În momentul în care un OIREP încredinţa spre reciclare unui reciclator autorizat o anumită cantitate de deşeuri de ambalaje aceasta era luată în calcul la îndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau. Acum aceeaşi cantitate este luată în calcul doar după ce operatorul autorizat a reciclat-o efectiv. Însă conform autorizaţiei eliberate tot de Ministerul Mediului, un agent economic poate recicla aceeaşi cantitate de deşeuri în decurs de trei ani. Dar un OIREP trebuie să raporteze anual reciclarea cantităţilor pe care le gestionează şi neavând confirmarea din partea reciclatorului nu poate plăti salubriştii sau colectorii, ceea ce duce inevitabil la blocarea întregului sistem.

Că există în România reciclatori care nu îndeplinesc minimele condiţii de autorizare dar fac concurenţă neloială reciclatorilor serioşi este o realitate ce nu poate fi negată de nimeni. Cum tot o realitate este faptul că ei sunt autorizaţi de Ministerul Mediului. Ministerul este cel care trebuie să îşi asume existenţa pe piaţă a acestor agenţi economici, nu producătorii sau OIREP-urile.

În aceste condiţii singura opţiune valabilă pentru OIREP-uri rămâne reciclarea deşeurilor din România în afara ţării, acolo unde nici AFM şi nici Ministerul Mediului nu au atribuţii. Iar Europa este o piaţă ofertantă pentru toate OIREP-urile şi toţi producătorii din România. Astfel, dintr-un simplu condei, Ministerul Mediului poate scoate anual de pe piaţa gestionării ambalajelor din România, evaluată la câteva sute de milioane de euro, mii de tone de materii prime pentru a alimenta economiile altor ţări.

Colapsul pieţei de DEEE

Prin această Ordonanţă de Urgenţă Guvernul pune presiuni şi pe piaţa deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE): „organizaţiile colective sunt obligate pentru cantităţile de EEE introduse pe piaţa naţională de producătorii de EEE care au aderat la organizaţia colectivă şi care nu mai deţin contract cu aceasta, indiferent de cauza încetării acestuia, să constituie la dispoziţia AFM, în maxim 10 zile de la data încetării contractului, o garanţie pentru atingerea tuturor obiectivelor prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările şi completările ulterioare, asumate de organizaţia colectivă pentru toate cantităţile finanţate de producător conform contractului dintre părţi şi care nu au fost gestionate până la data încetării contractului, corectată cu dobânda ROBOR la an“.

O primă consecinţă a acestei prevederi va fi colapsul pieţei de gestionare a DEEE. Producătorii vor dori tarife cât mai mici, vor migra de la un OTR la altul şi vor perturba puternic existenţa organizaţiei părăsite. Specula cu deşeuri electrice şi electronice va ajunge la un nivel uriaş.

Protecţia mediului nu a fost o prioritate a Statului de la aderarea la UE până în prezent, iar adoptarea unor modificări şi completări fără o dezbatere publică reală, consistentă şi fără consultarea tuturor actorilor relevanţi din piaţa deşeurilor de echipamente electrice şi electronice va antrena în scurt timp falimentul sistemului de gestionare a DEEE, cu consecinţe negative asupra conformării la ţintele impuse de directivele europene în domeniu, asupra sănătăţii populaţiei şi a protecţiei mediului din România.

Costurile sistemelor de gestionare în condiţiile modificărilor propuse de Ministerul Mediului vor exploda, devenind prohibitive, şi vor antrena o creştere nejustificată a preţului produselor, cu încălcarea Art. 14 din Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice.

Conform programului de Asistenţă Tehnică, în managementul DEEE trebuie să se promoveze principiul cost-eficienţă cu scopul atingerii ratelor de colectare şi valorificare, nicidecum să se instituie noi contribuţii la Fondul pentru Mediu (poveri fiscale).

Dar toate aceste aspecte nu contează pentru actuala conducere a Ministerului, care are o singură preocupare: atragerea unor sume cât mai mari de bani la noua sa bancă, Administraţia Fondului pentru Mediu.

Blocaţi totul!

În ultimii ani am fost bombardaţi cu ştiri referitoare la importurile de deşeuri care fac din România groapa de gunoi a Europei. De parcă am fi avut nevoie de ajutor ca să ajungem aşa. România este o groapă de gunoi pentru că încurajează depozitarea şi nu are un sistem naţional de colectare separată a deşeurilor şi o politică coerentă de sprijinire a reciclării. Iar asta nu o spunem noi, ci instituţiile europene.

Industria noastră de reciclare are nevoie de resurse şi în condiţiile actuale piaţa internă nu îi poate furniza aceste materii prime. În loc să pornească o campanie naţională pentru a rezolva această problemă internă, Ministerul Mediului a propus şi a obţinut în Guvern o modificare a HG nr. 788/17.07.2007 prin care a blocat şi orice achiziţie de deşeuri din import. Astfel „operatorii economici care introduc deşeuri în ţară pentru a fi valorificate au obligaţia de a le descărca doar la punctele de lucru ale instalaţiei de valorificare declarate în documentele care însoţesc transportul“.

Acest demers ar putea fi benefic. Cu câteva condiţii: să nu se încalce legislaţia europeană şi implicit prevederile Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transporturile de deşeuri, să existe o bază de date publică cu operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de reciclare, iar Statul să pună la dispoziţia importatorilor un sistem informatic cu adevărat funcţional care să ateste existenţa acestor autorizaţii. Şi nu în ultimul rând, să facă funcţional sistemul de control la punctele de intrare în ţară, unde ar trebui ca 7 zile din 7 şi 24 de ore din 24 să existe echipe mixte de poliţişti de frontieră şi comisari de mediu specializaţi, funcţionari publici care să poată face diferenţa între gunoi şi materie primă, să aibă o minimă aparatură de control şi să cunoască standardele internaţionale referitoare la deşeuri.

Prin neîndeplinirea acestor obligaţii – ce revin Ministerului Mediului, nu altcuiva – toate importurile de deşeuri sunt acum blocate. Poliţiştii de frontieră fie opresc aiurea maşinile cu marfă, fie le lasă să treacă fără a le controla, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu aleargă ca nebunii pe urma tirurilor, iar reciclatorii se trezesc în curţi cu transporturi de deşeuri care nu au îndeplinit noile forme legale de intrare în ţară, ceea ce îi face pasibili de plata unor amenzi uriaşe.

Nu ştim de ce se doreşte distrugerea industriei de reciclare din România şi cine sunt cei care vor profita de pe urma acestui gol lăsat în economia românească. Ce ştim însă este că tot acest proces este în plină desfăşurare.•