17.8 C
Bucharest
Saturday, September 25, 2021

Faceţi cunoştinţă cu cei Patru Călăreţi ai Coronapocalipsei secolului XXI

Pe măsură ce lumea se luptă cu pandemia de COVID-19, o întrebare pe care toţi ar trebui să ne-o punem este ce măsuri vor fi necesare pentru a ne asigura că un astfel de dezastru sau unul cu consecinţe chiar mai devastatoare nu va mai apărea în viitor. În opinia noastră, pandemia este doar unul din multitudinea de posibile viitoare dezastre globale cu caracter pleomorf generate de acelaşi sistem dinamic subiacent. Menţionăm că există patru condiţii sistemice şi intercorelate patologic care, deşi au caracter generic, pot fi uşor identificate şi îndreaptă civilizaţia spre o posibilă autodistrugere. Atâta timp cât nu se găsesc soluţii pentru aceste condiţii, trebuie să privim catastrofa drept un punct terminus inevitabil şi emergent al acestei dinamici. Toate cele patru condiţii pot fi „întoarse din drum“ prin eforturi colective de construcţie a unei lumi durabile şi prospere post-COVID-19. Aplicarea în măsura maximă posibilă a principiului precauţiei este imperativă în acest sens.

Introducere

Chiar şi în condiţiile în care civilizaţia globală este absorbită în vârtejul pandemiei de COVID-19, nu este nicidecum prea devreme, din contră, este stringent de urgent să înţelegem condiţiile sistemice care au făcut această pandemie inevitabilă şi să înţelegem de ce aceste condiţii trebuie schimbate pentru a putea preveni evenimente poate chiar mai grave, mai complexe şi cu potenţial anihilator în viitor. Articolul nostru se bazează pe observaţii empirice, iar măsurile pe care le recomandăm au ca premisă aplicarea, în măsura maximă posibilă, a principiului precauţiei [1,2].

COVID-19 este o consecinţă a globalizării. Pandemia a scos rapid la iveală o colosală lipsă de pregătire la nivel global. Opinia conform căreia lumea va fi drastic şi permanent schimbată de această calamitate este aproape generalizată, dar nimeni nu ştie însă şi în ce mod. Aici am identificat cei „Patru Călăreţi“ ai „Coronapocalipsei“ secolului XXI. Spre deosebire de omologii lor biblici (Ciuma, Războiul, Foametea şi Moartea), Călăreţii moderni nu reprezintă în sine moduri prin care lumea poate fi distrusă sau puncte terminus ale acesteia, ci mai degrabă condiţii prealabile intercorelate, în continuă intensificare şi cronice care fac distrugerea, ca punct terminus, inevitabilă. Noii „Călăreţi“ sunt:

1. Suprapopularea;

2. Globalizarea;

3. Hiperconectivitatea;

4. Centralizarea dusă la extrem, numărul redus al lanţurilor de aprovizionare şi fragilitatea lor.

Fiecare dintre noi este capabil individual să facă mult rău, însă împreună putem crea o reţetă pentru dispariţia rasei umane, în cazul în care aceste bombe cu efect întârziat nu sunt dezamorsate rapid în urma pandemiei COVID-19. Cum a ajuns umanitatea la această răscruce de drumuri?

Dincolo de pandemie: condiţii sistemice înainte şi după

Momentul t0 este dificil de identificat, dacă nu chiar imposibil, însă frenezia globalizării începută cu cel puţin câteva decenii înainte de COVID-19 a pregătit terenul pentru lupta pe care o poartă acum umanitatea. Au existat multe alte situaţii limită cu SARS, MERS şi H1N1, ca să nu mai vorbim de ameninţările legate de Ebola şi alte virusuri zoonotice, inclusiv calamitatea cu desfăşurare lentă numită HIV. În plus, proliferarea agenţilor patogeni bacterieni rezistenţi la antibiotice, cum ar fi tuberculoza şi E.coli, reprezintă o ameninţare fără caracter viral.

Colapsul sistemelor de sănătate din întreaga lume cauzat de COVID-19 poate conduce mai departe la crize sinergice de sănătate publică (de exemplu, holera) cauzate de agenţi patogeni oportunişti, deopotrivă cunoscuţi şi necunoscuţi. În plus faţă de germeni şi odată ce dezastrul COVID-19 se va fi încheiat, vom avea multe alte lucruri extrem de grave care să ne preocupe şi cu care să ne confruntăm. Concluzia la care am ajuns este că pandemia de COVID-19 este un simptom acut al convergenţei ameninţărilor existenţiale sistemice – cei patru noi „Călăreţi“ – care s-au accentuat şi au prins rădăcini, asemenea unui cancer global, în ultimele câteva decenii. Şi mai important, în opinia noastră, Călăreţii „vor fi pe cai mari“ şi după pandemie şi vor băga şi mai multă spaimă în omenire dacă nu vor fi opriţi prin eforturile noastre şi măsurile pe care la vom lua.

Trist, dar adevărat: COVID-19 poate fi perceput ca un cadou, o lentilă prin care putem „admira“, în toată splendoarea lor, fragilitatea subiacentă şi volatilitatea intolerabilă a relaţiei noastre patologice actuale cu natura. Şi totuşi această fereastră de oportunitate şi claritate poate fi destul de scurtă; ameninţarea care dă cei mai reci fiori în legătură cu COVID-19 nu este reprezentată de COVID-19 în sine, ci mai degrabă de efectele multiplicative şi neliniare de rangul trei sau de un rang inferior (apariţia unor focare de alte boli, cum ar fi holera, Ebola şi tuberculoza rezistentă la medicamente; incapacitatea forţelor de poliţie şi pompierilor de a interveni în cazul unor incendii masive; revolte şi jafuri; legea marţială impusă pe o perioadă nedeterminată; isterie în masă; foamete; decapitarea liderilor naţionali; războaie-fulger şi chiar războaie nucleare; „pachete de stimulente financiare“ colosale care vor face ca rata inflaţiei, valoarea datoriilor naţionale şi cazurile de insolvenţă să explodeze). Aceste efecte se pot combina într-un aşa-numit „efect de bulgăre de zăpadă“ al iadului pe pământ, ale cărui consecinţe pot fi limitate doar de imaginaţie. Sau, într-un scenariu aproape la fel de distopic ca anihilarea, putem asista la apariţia unui sistem totalitar de nesuportat, ca măsură disperată de a menţine artificial în viaţă sistemul global lipsit de sustenabilitate încă o perioadă de timp.

Ce înţelegem prin „convergenţă“ şi „inevitabilitate“ atunci când ne raportăm la principiul precauţiei

Principiul precauţiei, atunci când se aplică situaţiilor al căror posibil rezultat poate fi distrugerea totală şi ireversibilă, impune ca în procesul decizional (sau la nivel de politici) să se prioritizeze cu rigurozitate evitarea în mod activ a distrugerii, chiar dacă probabilitatea de distrugere nu poate fi evaluată cu precizie [1]. Atunci când spunem că direcţia actuală a activităţii umane la nivel global ne împinge specia spre o inevitabilă prăpastie, chiar spre dispariţie, nu spunem şi că putem previziona când se va întâmpla acest lucru sau care vor fi factorii declanşatori. Pentru a ne asigura supravieţuirea, cel mai bine ar fi să ne aşteptăm să se întâmple în curând şi să presupunem că există o multitudine de factori care ar putea declanşa un astfel de eveniment.

În vânătoarea de tornade „punctul triplu“ este punctul de întâlnire al câmpurilor de vânt, presiune şi umiditate în care probabilitatea unei furtuni cu potenţial de a se transforma în tornadă este aproape o certitudine. Dacă cineva are cunoştinţele necesare pentru a localiza acest punct triplu, nu mai are altceva de făcut decât să se urce în maşină, să conducă până acolo şi să aştepte începerea „spectacolului“. Spre deosebire de fizica destul de grăitoare a previzionării apariţiei tornadelor în punctul triplu, starea actuală la nivel global este hiperfaţetată, incredibil de neliniară şi include nenumăraţi factori stohastici care pot afecta traiectoria sistemului în evoluţia sa spre o stare terminală în care umanitatea nu mai există.

Multe dintre variabilele care prezintă relevanţă sunt greu chiar şi de denumit, cu atât mai mult de cuantificat. Nu mai putem susţine la nesfârşit că aşteptăm – din nou la nesfârşit – date suficiente pentru a stabili un curs al acţiunii determinist „bazat pe dovezi“.

Totuşi, avem credinţa că încadrând sistemul în ceea ce priveşte o convergenţă euristică în „punctul cvadruplu“ a patru forţe motrice definite în termeni largi (sau prin parametri generici), vom putea distinge dinamica prevalentă şi măsurile care trebuie luate pentru a evita distrugerea.

În timp ce previzionarea punctului triplu ajută vânătorii de tornade să obţină un prim-plan cu o tornadă, previzionarea „punctului cvadruplu“ unde cei patru Călăreţi se întâlnesc înseamnă în esenţă a evita chiar şi să ne apropiem de o stare de distrugere totală. Înseamnă a evita zone foarte ample de manifestare a parametrilor nu doar pentru o anumită perioadă, ci pentru totdeauna.

În ultimii 70 de ani cel puţin, am trăit cu o sabie a lui Damocles nucleară deasupra capului, rămasă în urma Primului Război Atomic (a se citi Al Doilea Război Mondial) în care autodistrugerea speciei umane a devenit o nouă posibilitate. Bombele cu hidrogen au devenit doar unul dintre numeroşii factori capabili să genereze extincţia, alături de armele chimice şi biologice, printre altele. Explozia demografică globală şi urbanizarea masivă care au condus la apariţia a sute de mega-oraşe care se dezvoltă şi se extind anarhic şi sistemele masive de transport rapid au dat naştere la canale de hiperconectivitate prin care o posibilă catastrofă se poate propaga exponenţial la nivel global [3].

Mega-oraşele sunt susţinute de lanţuri de aprovizionare masive şi continue, cu excedente de scurtă durată sau aproape inexistente; din acest motiv, toate mega-oraşele trebuie considerate capcane letale care pândesc momentul potrivit să se închidă cu prada înăuntru, indiferent de cât de „înfloritoare“ pot părea la o primă vedere superficială. Ca un pacient a cărui supravieţuire depinde de un ventilator, chiar şi o scurtă întrerupere a aprovizionării poate aduce aproape instantaneu catastrofa peste un mega-oraş. Hiperconectivitatea din interior şi între mega-oraşe facilitează şi mai mult răspândirea rapidă a pandemiei cu numeroase alte posibile megacrize, pe lângă bolile contagioase. Majoritatea oamenilor sunt acum periculos de departe de instrumente imediate de supravieţuire. Adevărul dureros este că mega-oraşele pot fi comparate, fără a greşi prea mult, cu fermele zootehnice gigantice în care animalele sunt crescute preponderent închise (CAFO). La fel ca puii din fermele de păsări CAFO centralizate şi mercantilizate, oamenii sunt înghesuiţi în cuşti dotate cu aer condiţionat (apartamente în blocuri) şi sunt hrăniţi cu alimente procesate şi antibiotice (pentru a contracara malnutriţia – care ar fi altfel consecinţa naturală a limitării cantităţii de furaje – şi epidemiile, bolile care pot şterge o fermă de pe faţa pământului peste noapte datorită densităţii „umăr-la-umăr“ a populaţiei de animale); aceste măsuri compensatorii ajută maşina industrială să pompeze fără oprire produse şi să se extindă fără încetare, în timp ce probabilitatea unei eventuale catastrofe creşte în mod implacabil spre inevitabil.

Problema conexă a centralizării patologice şi a numărului redus de lanţuri de aprovizionare [3], pe care o vedem manifestându-se în prezent la un nivel de detaliere agonizant, este ultima picătură. Astfel credem cu tărie că, de mai multe decenii deja, trăim sub un cer din ce în ce mai plumburiu, care vesteşte „punctul cvadruplu“ de întâlnire al celor noi patru Călăreţi, adică punctul de convergenţă al suprapopulării, globalizării, hiperconectivităţii şi lanţurilor de aprovizionare din ce în ce mai fragile. Este ceva letal, indiferent de politică. Călăreţii formează o echipă mortală care generează o stare cronică supercritică de fragilitate şi volatilitate explozivă şi lipsită de sustenabilitate, adică „spectacolul“ pe care lumea îl urmăreşte cu groază chiar acum. Nu putem accentua suficient faptul că, chiar dacă flagelul actual al COVID-19 nu va avea ca rezultat colapsul civilizaţiei de această dată, cei patru Călăreţi, dacă nu sunt „struniţi“, vor continua să galopeze spre o barieră absorbantă inevitabilă şi finală a convergenţei: extincţia.

Avertizăm că ororile (şi oportunităţile) secolului XXI sunt abia la început. Este posibil să ne aflăm deja într-o etapă de posibilă dispariţie în masă pe care ne-am creat-o cu mâna noastră, o catastrofă distructivă pe care în contextul vieţii cotidiene majoritatea oamenilor nici nu o sesizează. Încălzirea globală, creşterea nivelului mărilor, poluarea oceanelor, defrişarea, pierderea stratului vegetal şi multe alte deteriorări la scară macro sunt înrădăcinate în acest peisaj al volatilităţii globale din ce în ce mai accentuate. Credem că umanitatea, ca inteligenţă colectivă, trebuie să perceapă clar că modelul actual de acţiune este al unei stări prezente inacceptabil de deplorabile şi al sinuciderii ulterioare garantate, chiar dacă nu există dovezi empirice care pot fi prezentate în susţinerea acestei convingeri. De asemenea, credem că pandemia de COVID-19 ar putea reprezenta scânteia de a revoluţiona pe scară largă şi sistematic modul în care umanitatea se raportează la lumea biologică înconjurătoare.

Ce prevesteşte COVID-19 pentru teoria biologică şi rolul ei în societate

Deşi acum trebuie să ne concentrăm pe combaterea COVID-19, problemelor existenţiale ridicate de pandemie trebuie să li se găsească urgent soluţii odată ce aceasta va lua sfârşit. Printre alte transformări tectonice la nivel cultural şi politic, acest lucru va impune şi „zguduirea din temelii“ a biologiei. Un model periculos de simplificat al modului de viaţă este ceea ce stă la baza relaţiei noastre patologice maligne cu biosfera. În ciuda realizărilor fantastice la o primă vedere, biologia modernă, aşa cum a fost tradusă în politici şi comportamente, se bazează pe o „Teorie a Pământului Plat“ („Flat Earth Theory“ – FET) antichizată, de convenienţă, bazată în cea mai mare parte pe principii reducţioniste şi la dimensiuni reduse. Răspunsul lipsit de consecvenţă şi flagrant în necunoştinţă de cauză la COVID-19 deconspiră starea de inadecvare.

Teoria Pământului Plat era complet inofensivă acum o mie de ani, dar astăzi ar fi o catastrofă dacă transportul maritim, companiile aeriene şi alte nenumărate lucruri ar începe să se conducă după această teorie. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în biologie. „Teoria Pământului Plat Biologic“ (BFET) nu este deloc permisivă când vine vorba de teoria complexităţii şi de cele mai multe ori o respinge complet. Cei patru Călăreţi se înfruptă din BFET. Şi tocmai din cauza acestei dimensiuni extrem de reduse ne regăsim astăzi într-o lume care se ghidează după principii greşite, în care unii „experţi“ ne conduc spre dezastru ţinând în mâini harta Pământului Plat Biologic. Această hartă la scară redusă îmbrăţişează simplitatea tractabilă în detrimentul robusteţii explicative şi predictive şi face tot ce îi stă în putinţă pentru a elimina „zgomotul“ şi stocastica atunci când din contră, ar trebui să îmbrăţişeze zgomotul şi stocastica pentru că sunt forţe fundamentale, constructive în mod indispensabil şi armonizabile ale stării vii. Desigur, zgomotul şi stocastica vin în mod inevitabil la pachet cu lipsa de linearitate, multitudinea modalităţilor şi alte complexităţi în modele care dau reducţioniştilor teribile dureri de cap.

BFET stă la baza activismului gălăgios şi nociv şi a nebuneştii scheme Ponzi de creştere/ globalizare continuă la care asistăm în prezent. Înlocuirea BFET cu o înţelegere la dimensiunea corectă şi adecvată a stării vii ar putea transforma umanitatea şi ar putea-o salva de agoniile inimaginabile spre care se îndreaptă cu repeziciune. Progresul în această direcţie [4-6] s-a remarcat doar în marja cercetării academice, iar criza provocată de COVID-19 s-ar putea dovedi exact ce a recomandat doctorul pentru a aduce acest progres în prim-plan.

Fie vom învăţa să ne modelăm instituţiile şi comportamentele colective astfel încât să se alinieze la multidimensionalitatea şi complexitatea uimitoare a realităţii biologice, fie specia umană va pieri, cel mai probabil chiar în momentul în care păream invincibili şi în plin avânt. Nu există alt deziderat mai important. Un bun punct de plecare este observaţia că viaţa, în organizarea sa de bază, este celulară.

Imaginaţi-vă că cineva face un balon de săpun care ia forma efigiei la dimensiune reală a … (completaţi spaţiul liber după preferinţele sau antipatiile personale). Acum să presupunem că altcineva sculptează în polistiren expandat o altă efigie la dimensiune reală. În ultima puteţi arunca săgeţi cât e ziua de lungă, iar efigia le va lua în râs. Însă chiar şi cea mai sensibilă înţepătură o va face pe prima să explodeze, catastrofal şi ireversibil. Cu câteva decenii în urmă lumea noastră a păşit pe nesimţite peste un prag critic, iar tensiunile au devenit insuportabile: întreaga planetă este acum o mare sticlă cu nitroglicerină, organizată într-o topologie de reţea care va face din întreg sistemul o inevitabilă cascadă mortală, asta dacă nu cumva reuşim să îl decuplăm adaptiv în topologia celulară a vieţii înainte ca inevitabilul să se întâmple [3]. COVID-19 este o dovadă vie a faptului că sfidăm singura arhitectură viabilă pe care viaţa a cunoscut-o vreodată. Se spune că viaţa bate filmul, sau aşteptările, în cazul nostru. Organizarea celulară este o strategie de distribuţie a riscurilor care garantează supravieţuirea [7,8]. Organizarea celulară pe multiple dimensiuni încapsulate (celule, organisme, specii, ecosisteme etc.) este secretul succesului vieţii şi va reprezenta şi secretul organizării întreprinderii umane într-o topologie celulară încapsulată, capabilă deopotrivă să evite şi să reziste unor şocuri catastrofale, presupunând că acestea se materializează în viitorul îndepărtat. Fie vom învăţa să ne organizăm societatea umană într-o arhitectură celulară robustă, care imită realitatea biologică, fie vom avea, mai devreme sau mai târziu, soarta balonului de săpun. BFET nu va avea nimic de-a face cu supravieţuirea; de fapt, BFET ne grăbeşte dispariţia.

Asistăm la o pierdere rapidă şi potenţial eliberatoare a inocenţei colective. Timp de mai multe decenii, am navigat la bordul Titanicului, dansând în sala de bal pe muzica unei orchestre de cameră. Cu toţii am ignorat zdruncinăturile minore şi am continuat în pas de dans, iar orchestra a continuat să cânte, în timp ce sub punte apa pătrundea violent, înecând echipajul. La un moment dat, nava a început să se încline şi brusc, petrecerea s-a transformat în panică. COVID-19 trezeşte lumea la o realitate în care deasupra uşii pe care planeta este pe cale să o deschidă am aşezat o găleată plină cu apă şi am presărat capcane la fiecare pas. Mesajul pe care îl transmitem este necosmetizat şi neplăcut, dar necesar. Oprirea Călăreţilor din goana lor trebuie să reprezinte prioritatea numărul unu pentru lumea de după COVID-19. Specia umană îşi va opri scufundarea cu potenţial de catastrofă în nebunia biologică sau va muri. Singura întrebare reală este dacă ne aflăm cu adevărat pe Titanic (cu câţiva supravieţuitori) ori pe Hindenburg (unde nimeni nu a supravieţuit) sau ne-am angajat deja într-o schimbare decisivă şi, evident, extrem de necesară.●

Conf. Univ. Dr. Kang Hao Cheong şi Michael C. Jones,

Catedra de Ştiinţe, Matematică şi Tehnologie,

Universitatea de Tehnologie şi Proiectare din Singapore

___________________________________________

Referinţe:

[1] N. N. Taleb, R. Read, R. Douady, J. Norman, Y. Bar-Yam. arXiv preprint arXiv:1410.5787 2014.

[2] K. H. Cheong, J. M. Koh, M. C. Jones. BioEssays 2019, 41, 7 1900032.

[3] J. Norman. Global Decentralization for Risk Mitigation and security. Researchers.One, (https://www.researchers.one/article/2020-02-15), 2020. Evaluated 22 March 2020.

[4] D. Noble. Interface focus 2017, 7, 5 20160159.

[5] K. H. Cheong, J. M. Koh, M. C. Jones. BioEssays 2019, 41, 6 1900027.

[6] A. Annila, K. Baverstock. Communicative & integrative biology 2016, 9, 4 e1187348.

[7] K. H. Cheong, J. M. Koh, M. C. Jones. Proceedings of the National Academy of Sciences 2018, 115, 23 E5258.

[8] K. H. Cheong, J. M. Koh, M. C. Jones. Fluctuation and Noise Letters 2019, 18, 03 1971001.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Publicitate

Cele mai recente articole

Publicitate

Alte articole

Mai multe articole

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services