În anul pandemiei bătăliile se ţin lanţ. Nu numai interlopii, ci şi primarii, senatorii, deputaţii, guvernanţii, politicienii de tot felul, toţi cei care nu intră în rândul prăpădiţilor plătitori de taxe şi impozite sunt într-un război total. Este o lume aparte, o lume care funcţionează după alte reguli decât cele cunoscute de noi, cei care, acum mai mult ca niciodată, nu ne mai putem face planuri de nici un fel. Nici de călătorii, nici de afaceri şi nici de educaţie a copiilor. De sănătate nici nu poate fi vorba în condiţiile în care singura boală pe care o mai cunoaşte acum toată lumea medicală e COVID-19. Noi, marea masă amorfă, suntem simpli privitori la spectacolul grotesc al anului 2020.
Cealaltă lume este a celor care se luptă din răsputeri pentru viitorul ei. Se acuză şi se bălăcăresc pe unde apucă: pe străzi, pe reţelele de socializare şi demonstrativ pe ecranele televizoarelor devenite instrumentele propagandei politice.
În ţările mari, petrolul, gazele naturale, energiile regenerabile, problemele sociale şi schimbările climatice sunt subiectele campaniilor electorale. În România, o ţară care nu mai are nici petrol, nici gaze şi nici resurse naturale, se dezbate problema gunoaielor şi cea a pădurilor.
Nimeni nu mai vorbeşte la noi de politici europene, de infringement, de problemele mari ale economiei, de combaterea sărăciei extreme şi de ridicarea nivelului de trai. Fiindcă la noi toată lupta politică este direcţionată spre trecut, nu spre viitor. Acuzaţiile pe care şi le aduc combatanţii nu sunt legate de eventuale strategii complexe de dezvoltare – inexistente dealtfel cu desăvârşire – ci de ce a făcut sau nu a făcut celălalt în mandatul precedent.
Doctrinele sunt poveşti, moralitatea este un handicap şi falsitatea e o virtute în lumea politică de astăzi în care principiile au dispărut demult, iar bunurile materiale, banii câştigaţi uşor, maşinile scumpe şi casele de mii de metri pătraţi au devenit simbolurile succesului personal, care nu are chiar nimic de-a face cu interesul naţional.
Matei Dumitru