Melodia pandemiei: „Plastic is FANTASTIC!“

COVID-19 agravează criza de mediu în care ne aflam deja. Pandemia a venit în momentul când industria plasticului era pe cale să piardă lupta împotriva interzicerii articolelor de unică folosinţă şi-i aduce câştiguri nesperate. Plasticul ne este prezentat înduioşător: salvatorul oamenilor, mai ales al „celor din linia întâi“. Dar acolo unde industria vrea să vedem beneficii sunt interese financiare gigantice şi o dezolantă lipsă de alternative.● Irina Tomşa

Cu puţin înainte ca pandemia să declanşeze criza sanitară, Organizaţia Naţiunilor Unite estima că 13 milioane tone de plastic ajung în mare anual, iar jumătate din plasticul produs la nivel global este destinat articolelor de unică folosinţă.

Pe 13 mai a.c., euronews.com a publicat un articol în care menţiona estimările Universităţii Politehnice din Torino: pe perioada relaxării restricţiilor numai Italia va avea nevoie lunar de un miliard de măşti şi jumătate de miliard de perechi de mănuşi de unică folosinţă. Potrivit unui raport realizat de WWF, dacă doar 1% dintre măşti ar fi aruncate în natură ar însemna o poluare cu 10 milioane de măşti în fiecare lună.

Echipamentele de protecţie personală – măşti, mănuşi, halate – sunt folosite o singură dată înainte de a fi aruncate, chiar dacă nu există date ştiinţifice care să demonstreze că articolele de unică folosinţă ar fi mai igienice decât cele refolosibile. Potrivit sursei citate, Kevin Stairs, director de politici privind poluarea şi substanţele chimice în cadrul Greenpeace, a explicat: „când refolosim un echipament de protecţie personală, îl dezinfectăm“, ceea ce nu se întâmplă cu articolele de unică folosinţă, care pot fi purtătoare ale virusului SARS-CoV-2 timp de câteva zile.

Măşti şi mănuşi de nici o folosinţă

Multe dintre măştile de protecţie de pe piaţă sunt produse în China. Au existat numeroase atenţionări ale organelor de control al calităţii – nu doar la noi, ci şi în alte ţări – privind ineficienţa măştilor chinezeşti, dar mie, consumator, informaţia nu mi-a folosit nicidecum. Am văzut la TV imagini cu pachete care arătau altfel decât cele cumpărate de mine şi n-am detectat vreun indiciu relevant. Habar n-am dacă măştile mele mă protejează vreun pic sau doar îmi ţin cald la nas.

Am comandat de pe net şi am cumpărat succesiv de la diverse farmacii măşti de protecţie, iar toate s-au nimerit a fi din China. Informaţia „made in PRC“ e vizibilă pe etichetă, dar nu scrie nicăieri din ce material sunt făcute. Potrivit euronews.com, experţii spun că măştile cercetate de ei sunt fabricate din mai multe straturi de materiale, respectiv polimeri diferiţi. Ceea ce înseamnă că sunt greu de reciclat. Claudia Brunori, specialist în chimie la ENEA (agenţia guvernamentală italiană pentru noi tehnologii, energie şi dezvoltare economică sustenabilă), spune că statele ar trebui să dezvolte produse realizate din acelaşi polimer, care să fie colectate în containere sigilate şi apoi dezinfectate şi reciclate.

Acest lucru nu se întâmplă decât în cazuri izolate, la scară mică, acolo unde ONG-urile şi institutele de cercetare au creat echipamente de protecţie reutilizabile, cu măşti care se păstrează şi se igienizează, iar numai filtrul este aruncat. Informaţia este preluată de pe euronews.com; nu ştiu să existe astfel de proceduri în România.

La începutul stării de urgenţă, când măştile se găseau cu mare greutate şi la preţuri exagerat de mari, am văzut la televizor specialişti care dădeau sfaturi pentru reutilizarea în siguranţă a măştilor. Aşa am aflat că se pot spăla cu apă şi detergent sau săpun obişnuit; mi se pare cea mai simplă şi mai sigură metodă. Eu am măşti din acelea bleu, făcute din ceea ce se numeşte material neţesut. Le pun la maşina de spălat laolaltă cu hainele şi pot să vă spun că rezistă bine.

Nicio autoritate naţională sau europeană nu ne-a spus însă că ar fi bine să le igienizăm şi să le refolosim. Dimpotrivă: ambele foruri au spus că măştile de protecţie trebuie aruncate odată cu gunoiul menajer, iar noi ştim că mai ales în această perioadă în România gunoiul menajer nu este sortat, ci pleacă direct la groapă.

Din experienţa mea, mănuşile de unică folosinţă nu pot fi spălate; după ce se usucă se lipesc între ele şi se rup când încerci să le pui pe mână. De fapt unele sunt atât de proaste încât se strică la fel chiar lăsate în cutia lor, neatinse timp de câteva săptămâni. Aşa că de multe ori nu sunt de unică folosinţă, ci de nicio folosinţă.

Cu privire la echipamentele personalului sanitar, care includ în plus şi halate, viziere, botoşi ş.a., acestea au alt regim, în conformitate cu cele mai recente îndrumări publicate de Comisia Europeană. Mai exact, deşeurile din spitale, clinici, laboratoare şi alte puncte sanitare care au legături cu pacienţi contaminaţi cu noul coronavirus trebuie manipulate şi tratate în conformitate cu legislaţia UE (în special Directiva 2008/98/ EC, articolele 17, 23, 24 şi 25 referitoare la deşeurile periculoase) şi cu prevederile naţionale aplicabile acestor categorii de deşeuri infecţioase, ţinând cont de cele mai recente recomandări ale Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) şi ale autorităţilor naţionale din domeniul sănătăţii. Concret, aceste deşeuri considerate periculoase sunt colectate cu atenţie şi incinerate.

Industria petrolului virase deja către plastic. Acum a apăsat pe acceleraţie

Scăderea preţului petrolului, înregistrată încă înainte de pandemie, s-a accentuat ameţitor acum din cauza diminuării drastice a consumului de carburant, atât în transporturi, cât şi în industrii. Încă din 22 decembrie 2019 un studiu finlandez despre piaţa mondială a petrolului preciza că 10% din producţia rafinăriilor este folosită în industria plasticului. Autorii specificau că „cererea de mase plastice a depăşit cererea pentru alte materii prime (ca oţelul, aluminiul şi cimentul), devenind aproape dublă de la începutul mileniului“.

Nivelurile poluanţilor atmosferici, în special de dioxid de azot, au scăzut considerabil în marile oraşe europene ca urmare a măsurilor de urgenţă impuse din cauza pandemiei, arată datele Agenţiei Europene de Mediu (AEM). Limitarea drastică a deplasărilor a redus traficul rutier astfel încât poluarea a scăzut la cote nemaiîntâlnite. După cum ştim, şi traficul aerian a fost diminuat radical.

Diferite industrii şi-au redus şi ele activitatea. Producţia de oţel de exemplu a scăzut mult în toate ţările membre ale Worldsteel, cu excepţia Turciei, care a cunoscut o creştere micuţă, de 4,01% faţă de luna martie a anului trecut. Cu tranziţia spre mijloace de transport electrice şi surse de energie verzi aflată în plină viteză, industria petrolului s-a concentrat pe plastic.

Pentru unii pandemie, pentru alţii feerie

Dacă Parlamentul European a decis în iunie 2019 interzicerea multor articole de unică folosinţă din plastic şi măsura urma să intre în vigoare în 2020 în statele membre, pandemia de COVID-19 i-a deschis industriei peştera comorilor.

În România, ca şi în multe alte ţări, nu poţi să cumperi în această perioadă nici măcar o pâine neînvelită în folie sau pungă de plastic. Restaurantele şi cafenelele sunt închise şi vând doar la stradă sau pentru acasă, în recipiente de unică folosinţă înfăşurate în mai multă folie decât de obicei, care ne sunt livrate la domiciliu în pungi de unică folosinţă, de curieri cu măşti şi mănuşi de unică folosinţă.

Directiva UE a interzis începând din 2020 unele articole de unică folosinţă din plastic: tacâmurile, paharele şi ceştile, beţele pentru baloane, paiele pentru băuturi şi beţişoarele pentru urechi. Eurodeputaţii au introdus pe listă cu interdicţie din 2021 o serie de „produse din materiale plastice oxodegradabile, cum ar fi pungile sau ambalajele şi recipientele pentru fast-food din polistiren expandat“, conform caleaeuropeana.ro.

Asociaţia de Comerţ a Producătorilor Europeni de Mase Plastice (EuPC) a adresat o scrisoare deschisă Comisiei Europene în care a arătat că aplicarea Directivei referitoare la plasticul de unică folosinţă şi a altor reglementări neesenţiale trebuie amânată până când situaţia din Europa va reveni la normal. „Industria are acum nevoie de stabilitate pentru a fi capabilă să continue toate eforturile pentru combaterea pandemiei, să evite falimentele şi pierderea locurilor de muncă“.

Potrivit EuPC, produsele din plastic sunt de o importanţă crucială în timpul crizei: de la dispozitivele de uz medical şi echipamentele de protecţie la articolele pentru curăţenie şi ambalajele pentru săpun, dezinfectanţi şi alimente, iar datorită ambalajelor din plastic au putut funcţiona în continuare lanţurile de aprovizionare cu produse de bază care altfel s-ar fi prăbuşit în această perioadă.

Oficialii de la Bruxelles nu s-au lăsat impresionaţi şi au declarat că termenele trebuie respectate, respingând solicitarea EuPC de a mai amâna interdicţiile cu un an. Vivian Loonela, purtător de cuvânt al Comisiei Europene pe teme de mediu, a declarat pentru euractiv.com că „bunele practici de igienă trebuie aplicate tuturor produselor, inclusiv substitutelor pentru articolele din plastic de unică folosinţă interzise“ şi a precizat că Directiva prevede excepţii pentru echipamentele medicale.

„În condiţiile actuale, când multe activităţi economice esenţiale, inclusiv managementul deşeurilor, sunt supuse presiunilor, este încă şi mai important să ne continuăm eforturile de a reduce deşeurile“, a mai spus Vivian Loonela.

Comisia Europeană a insistat că obiectivele prevăzute prin Pactul Verde European trebuie să fie urmărite în continuare, chiar dacă pe termen scurt trebuie să ne concentrăm pe combaterea pandemiei. Oficialii au spus că este cu atât mai important ca oamenii să-şi păstreze bunele obiceiuri de colectare selectivă.

Cine are ochelari speciali pentru fracţia umedă şi a dat cu subsemnatul pentru cea uscată?

Sunt o fire prietenoasă, cel puţin cu mediul. În perioada Stării de Urgenţă mi-am completat conştiincios Declaraţia pe proprie răspundere şi cu destinaţia „containere deşeuri reciclabile“, în caz că mă opreşte Poliţia pe traseul de vreo 700 de metri de acasă până acolo. Ştiam că ministrul Mediului a spus că trebuie să continuăm să colectăm selectiv, deşi şeful Internelor nu a prevăzut rubrica „reciclare“ în Declaraţie. O singură persoană din bloc mai face acelaşi lucru. Pubelele de gunoi ale imobilului sunt pline de PET-uri, cutii din polistiren expandat, doze de aluminiu şi multe alte deşeuri care ar merita reciclate.

Colocatarii mei sunt conştienţi că gunoaiele lor sunt valoroase: le ţin într-o incintă cu lacăt. Un lacăt cu cifru, care îmi dă bătăi de cap. De câteva luni, de când m-am mutat, lucrez la o tehnică prin care mâna cu care-mi pun şi-mi scot ochelarii să nu atingă lacătul, zăvorul, uşa unsuroasă şi capacul pubelei. Un mare progres a venit pe neaşteptate, când oculistul mi-a zis că-mi trebuie ochelari noi. I-am păstrat pe cei vechi şi le-am pus şiret de atârnat la gât, că nu-mi mai pasă dacă le râcâi filtrul de refracţie şi cel de computer. Au devenit ochelarii mei de dus la gunoi fracţia umedă. Alţi locuitori din cartier n-au aşa ceva, din moment ce există pungi cu resturi alimentare în containerele de reciclabile.

Mi-am păstrat şi bunul obicei de a merge la supermarket cu săculeţii pentru legume-fructe şi sacoşele din pânză pe care le spăl la maşină. Cu excepţia unor doamne în vârstă care oricum vin cu cărucioarele lor din material textil şi a câtorva tineri cu rucsaci, aproape nimeni nu spune nu la eterna întrebare a casierilor „pungă doriţi?“. Înainte de pandemie oamenii mai scoteau din buzunare sacoşe de rafie.

O minciună sfruntată des repetată ajunge să fie crezută

În întreaga lume industria plasticului încearcă să profite de pandemie. Preşedintele Asociaţiei Industriei Plasticului din Statele Unite, Tony Radoszewski, i-a adresat o scrisoare Secretarului pentru Sănătate al SUA, Alex Azar, în care a protestat împotriva eliminării articolelor de unică folosinţă la nivel local, statal şi federal. Radoszewski a susţinut că „sacoşele reutilizabile pot purta viruşi şi bacterii pe care le răspândesc în magazinele alimentare, iar microorganismele pot trăi pe suprafeţe până la trei zile“. În realitate, virusul SARS-CoV-2 poate supravieţui până la 24 de ore pe hârtie, carton şi pânză, în timp ce pe plastic rezistă 72 de ore.

Radoszewski a preamărit virtuţile plasticului, la fel ca şeful EuPC. Ca prin farmec, în mass-media au apărut o mulţime de articole despre beneficiile plasticului de unică folosinţă. Au apărut şi site-uri dedicate.

Un raport publicat pe 26 martie a.c. de Greenpeace SUA semnala modurile prin care industria plasticului începuse să profite agresiv de teama oamenilor de COVID pentru a anula interdicţiile referitoare la pungi şi alte obiecte din plastic de unică folosinţă. Afirmaţia că articolele de unică folosinţă ar fi mai sigure în lupta contra pandemiei este susţinută de „profesori, purtători de cuvânt şi grupuri de acţiune (…) care au multiple legături cu producătorii de plastic şi companiile petrochimice“, avertiza raportul. Încă de atunci existau dovezi că „unele state sau municipalităţi cu reglementări care interzic pungile de plastic sau le taxează pun pe pauză sau amână aplicarea legii pe motiv că se tem de transmiterea virusului COVID-19 ca urmare a informaţiilor înşelătoare“.

Pe 22 aprilie newsweek.com arăta poza momentului: „Starbucks şi Dunkin Donuts au încetat să ofere căni reutilizabile, iar restaurantele folosesc tot mai multe pungi, recipiente, căni şi tacâmuri de unică folosinţă. Massachusetts Food Association a suspendat interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă şi a dat glas punctului de vedere al industriei, cum că «pungile de plastic de unică folosinţă sunt cea mai bună şi mai igienică metodă de a transporta alimente şi alte bunuri perisabile». Ca un virus zoonotic, tactica s-a răspândit la industriile adiacente. Invocând preocupări legate de COVID-19, transportatorii de deşeuri din Vermont încearcă să convingă Legislativul de Stat să le permită să ducă la groapă reciclabilele şi să amâne implementarea noii legi privind compostarea deşeurilor alimentare. Vermont, New York şi alte state au încetat chiar să taxeze sticlele [din plastic, n.n.] în numele COVID-19“.

Concomitent cu propagarea ideii că plasticul de unică folosinţă este cel mai sigur mod de a preveni contaminarea, reprezentanţii industriei îşi aştern covorul roşu pe drumul către viitor: lor şi numai lor le datorăm siguranţa noastră şi a lucrătorilor din linia întâi.

Trebuie să le fim recunoscători producătorilor care până acum aveau alt obiect de activitate, dar s-au reprofilat pe producţia de echipamente, mănuşi, măşti, botoşi şi alte produse de unică folosinţă (c-or fi fost proşti să fabrice tot pixuri şi carioci în loc să profite de creşterea cererii). Lor şi flacoanelor lor din plastic să le mulţumim pentru dezinfectanţi şi săpun.

Şi să nu uităm vreodată că dacă mai avem ce mânca este fiindcă alimentele sunt transportate în siguranţă, în pungi, flacoane, cutii, cutiţe, folii, castroane, pahare etc. din plastic de unică folosinţă.

Hai să ne topim de admiraţie

Chiar şi nouă, în România, ne este familiară sintagma „plastic is fantastic“. N-am fost expuşi la campaniile publicitare ale industriei americane care au început în perioada de boom de după al Doilea Război Mondial şi continuă să apară periodic, dar am auzit refrenul.

De fiecare dată când industria vede că plasticul capătă o percepţie negativă în ochii publicului, nu contestă cauza concretă, adică poluarea, ci se extaziază cu privire la propriile sale realizări, cum a făcut şi cu campania „Plasticul a făcut posibile toate acestea“ de la sfârşitul anilor ’80. Cu experienţa mea de peste 25 de ani de muncă în publicitate pot să vă spun că imaginile din spoturile TV arătau nimicuri cotidiene pe care le făceau nişte familii fericite – de exemplu o mamă îşi distra copilul făcând baloane de săpun cu ajutorul ambalajului din plastic pe care-l ştim şi noi. De parcă dacă ar fi fost din bambus n-ar fi ieşit baloanele baloane… Dar reclamele au produs emoţie pozitivă şi au funcţionat foarte bine: au ridicat percepţia plasticului de la 35% la 65% rată de favorabilitate.

Iar când percepţia pozitivă va începe să pălească, industria va veni cu noi anunţuri despre modalităţi de reciclare nemaivăzute.

Industria plasticului reciclează idei vechi

Potrivit celor de la Frontline, care au lansat pe 1 aprilie 2020 un excelent documentar intitulat „Plastic War“ (îl găsiţi integral pe YouTube şi vi-l recomand cu căldură), anul trecut la târgul de profil din Oregon a fost lansată o tehnologie „revoluţionară“ de sortare a plasticului, menită să eficientizeze reciclarea odată pentru totdeauna. Minunea a fost anunţată de sponsorul oficial, American Chemistry Council. Reporterii s-au documentat temeinic şi au descoperit că Garten Services din Salem lansase o tehnologie foarte asemănătoare în 1994, adică acum 26 de ani. Pe atunci sponsorul se numea American Plastics Council. Reprezentantul Frontline a vizitat firma din Salem şi a aflat că instalaţia s-a dovedit în scurt timp neprofitabilă, iar investiţia de 1,5 milioane de dolari a fost vândută la fier vechi. Măcar aşa s-a reciclat ceva.

Reciclarea plasticului e o imensă gogoaşă, cu gaura din mijloc mult mai mare decât ceea ce se poate mânca. La noi în ţară nu s-a aplicat încă obligativitatea ca toate ambalajele din plastic să fie inscripţionate cu codurile numerice corespunzătoare fiecărui material şi simbolurile de „reciclabilitate“. Nu izbucniţi în lacrimi, că şi fără ele e la fel, ba chiar mai puţin frustrant. Urmăriţi documentarul sau reţineţi ce vă povestesc că am aflat din el: o mulţime de ambalaje de unică folosinţă se pot recicla, dar „în laborator“. Adică dacă n-ai altă treabă decât să descompui polimerii ăia, poţi s-o faci, dar numai un laborator de cercetare ar fi dispus să te plătească, o dată şi gata, apoi treci să „reciclezi“ în eprubetă alt plastic îndărătnic.

Din categoria de care vă vorbesc filmul prezintă câteva exemple care ne sunt şi nouă familiare. Cutiuţe din plastic transparent pentru fructe de pădure proaspete, aşa cum vedem şi noi în toate magazinele şi dacă nu am vedea trufandalele astfel ambalate ne-am impacienta. Sau castronelele tronconice în care la supermarket şi în numeroase alte locuri ni se vând supe sau ciorbe. Acestea sunt mase plastice pe care dacă vrei să le reciclezi poţi să vii cu bani de-acasă, că tot nu ţi le ia nimeni, spun colectorii în documentar. Cetăţenii însă sunt liniştiţi că au făcut alegerea corectă şi depun cu responsabilitate recipientele în sacul de colectare pentru plastic, fără să ştie că de fapt încurcă în loc să ajute.

Am crezut că la Avignon s-a răsturnat carul cu proşti. Îmi cer iertare, era doar o staţie

În august anul trecut am fost în concediu la Avignon. Ca să nu invoc schimbările climatice, o să vă spun doar că am plecat de la Bucureşti pe caniculă, am ajuns la Paris pe răcoare, iar la Avignon m-a întâmpinat o vreme ca de octombrie, cu ploaie şi frig. A doua zi soarele cu dinţi a scos o maximă de doar 24°C. Seara în camera de hotel gresia era foarte rece şi mi-ar fi fost buni nişte papuci. Cum aveam oricum chef să iau cina în cameră şi să mănânc ca localnicii, m-am dus la supermarket şi mi-am luat baghetă, unt de Provence, brânzeturi cu mucegaiuri şi o pereche papuci.

La casă am pus deoparte „umeraşul“ de papuci (înţelegeţi la ce mă refer; termenul e impropriu, dar nu ştiu altul) şi am fost surprinsă când domnul de la pază l-a luat şi l-a aruncat direct la gunoi, printre banane scofâlcite şi produse alterate. Nu mi-a venit să cred. Redau dialogul, în traducere liberă.

„- Staţi! Nu-l refolosiţi?

– Non.

– Nici nu îl reciclaţi?

– Madame, să fim serioşi…“

Documentarul „Plastic War“ arată că şi în Statele Unite, dintr-un motiv de neînţeles pentru mintea mea, umeraşele de haine sunt de unică folosinţă. În cel mai bun caz, ajung la reciclare. Bănuiesc că şi cele pentru papuci şi şosete au aceeaşi soartă.

Carul cu proşti nu s-a răsturnat la Avignon, ci are staţii în toată lumea pe care o credem civilizată. Căruţa merge mai departe, iar proşti suntem noi, consumatorii îndemnaţi să reciclăm mai mult, mereu acuzaţi că suntem „needucaţi“. E de fapt un car triumfal al industriei plasticului, care le aruncă probabil un umeraş de ros fabricilor de reciclare, în compensaţie pentru tonele de plastic fără nici un viitor.

Un glob de cristal din plastic, cu pisici

Până în 2050 producţia globală de plastic se va tripla. Se va tripla, o zice cu mândrie însăşi industria. Păi cum facem cu plasticul de unică folosinţă, cu poluarea din sol şi din oceane, cu renunţarea la combustibilii solizi, cu reducerea emisiilor şi a încălzirii planetei? Ce se va întâmpla cu viitorul nostru şi al copiilor noştri?

Nu cred că se mai fabrică globuri de ghicit din cristal sau sticlă. Am toate motivele, după cum vedeţi, să cred că toate sunt din plastic, de unică folosinţă. Câte unul pentru fiecare întrebare. Iar dacă atunci când zgâlţâim globurile de Crăciun se stârneşte înăuntru zăpada, astea ne aruncă pisica. Nouă, consumatorilor de bună-credinţă, ne aruncă pisica. Luaţi de-aici, neinformaţilor, needucaţilor, iresponsabililor, incorect-colectorilor, frânele reciclării! Noi încercăm să vă salvăm şi intenţionăm să ocrotim planeta, dar voi nu şi nu!

Ni se zvârl în faţă pisici după pisici: să colectăm mai mult, mai bine, mai corect, să ţinem cont de codurile de reciclare. Ce dacă există plastic care se poate recicla doar în eprubete? S-a dovedit reciclabil, da?

„Mai e de lucru“, a mărturisit la târgul din Oregon reprezentanta Colgate-Palmolive, întrebată dacă mâine ar putea fi reciclat „tubul de pastă de dinţi 100% reciclabil“. Revoluţionarul ambalaj nu e reciclabil. Nu încă.

Dacă vrem să rămânem sănătoşi noi şi cei dragi trebuie să cumpărăm produse din plastic, ideal de unică folosinţă sau şi mai bine, de zero folosinţă, ca mănuşile mele care s-au dezintegrat nefolosite în cutie. Toate astea îmi amintesc de sintagma „idioţi utili“, pe care o tot întâlnesc în mass-media. Se referă la masa de manevră manipulată şi care fără să vrea face jocurile unor cercuri politice care nu au legătură directă cu subiectul nostru. Dar documentându-mă pentru acest material mi-am dat seama că am fost şi cel mai probabil sunt încă foarte idioată şi teribil de credulă. Dar mă străduiesc să vă fiu utilă dumneavoastră, cititorii revistei ecologic şi oamenilor de bună-credinţă, nu industriei plasticului.●