O ţară plină de zdrenţe îmbrăcată în haine second-hand

Că România a ajuns groapa de gunoi a Europei o știm cu toții. Și nu atât deșeurile reciclabile sunt o problemă, fiindcă ele intră în circuitul economic, ci în special cele textile, hainele vechi și încălțămintea care ajung în țară nu ca deșeuri, ci ca marfă second-hand. Toate ciurucurile de care țările europene vor să scape ajung în gropile de gunoi din România, pe malurile râurilor, în păduri, pe câmpuri și, mai nou, în sobele cu care se încălzesc cei mai săraci dintre noi.• Matei Dumitru

Mii de tone de deșeuri textile din Germania, Italia, Marea Britanie, chiar și din Japonia intră lunar în România. Amestecuri de haine vechi, genți, curele, șosete, sutiene, chiloți și încălțări, uzate, rupte și murdare burdușesc remorcile TIR-urilor care de ceva timp au luat cu asalt în special granițele de nord ale țării.
Grupuri de români stabiliți în țările vestice ale Europei cutreieră cartierele și adună mobilă, haine, aparatură electrocasnică, tot ce scot străinii din case. Ai noștri au înțeles că pot face bani buni din gunoaiele vesticilor, vin cu microbuze de marfă și îi scapă de toate vechiturile. Sunt rețele bine organizate care scormonesc cartierele, caută cauciucuri uzate, mobilier stricat, haine vechi, le încarcă și le duc undeva la marginea orașelor, de unde ajung în TIR-uri cu destinația România.
La toată această nebunie se adaugă transporturile trimise de tot felul de firme din afară către alte firme și firmulițe din țara noastră care au ca obiect de activitate comercializarea de produse second-hand. Firme turcești din Germania trimit deșeuri textile unor firme turcești din România, firme chinezești din toată Europa trimit deșeuri firmelor chinezești din ţara noastră și așa mai departe.
Resturi de la fabrici textile și chiar deșeuri de piele, care fiind extrem de periculoase nu pot fi nici măcar incinerate, intră în România sub pretextul că ar fi reciclate la noi. Iar cantitățile nu sunt mici. Acum câțiva ani s-au descoperit în Bihor nu mai puțin de 1.400 tone de resturi de piele care conțineau crom hexavalent.
Din miile de tone de vechituri doar aproximativ 15-20% sunt revândute, restul ajung în gropile de gunoi sau pe câmpuri. Site-urile de anunțuri sunt pline de oferte de haine la kilogram, iar magazine second-hand se găsesc acum chiar și în cel mai îndepărtat colț al țării. La fel cum se găsesc gioarse aruncate peste tot: prin păduri, la marginea localităților și în albiile râurilor.
Se spune pe bună dreptate că România este cea mai murdară țară din Europa. Nepăsarea, lipsa de educație a populației, sărăcia extremă, interesele de tot felul ale primarilor și politicienilor ne-au adus în situația aceasta. Iar dacă la toate gunoaiele noastre adăugăm și gunoaiele altora, ne putem imagina cum ne va arăta țara în viitorul apropiat.

Puncte de trecere unice

La frontiere apar din ce în ce mai multe gunoaie amestecate: baterii auto, frigidere, anvelope, încălțări și haine vechi. Fenomenul a crescut atât de mult încât acum nimeni și nimic nu mai poate face față avalanșei de gunoaie care intră în România.
Acesta este motivul pentru care Garda Națională de Mediu (GNM) a cerut stabilirea unor puncte de frontieră unice pentru transporturile de deșeuri. Existau două soluții: fie Garda Națională de Mediu mai angaja 600 de comisari, fie se reduceau punctele de trecere de la 101 la 21. Și fiindcă prima variantă era imposibilă, a fost aleasă cea de-a doua, prin care s-au stabilit actualele puncte unice de trecere a frontierei pentru deșeuri: Giurgiu, Calafat, Turnu Severin, Naidăș, Moravița, Nădlac 1, Nădlac 2, Borș 1, Halmeu, Siret, Albița, Giurgiulești și Constanța.
După ani de insistențe venite din partea GNM, s-a făcut până la urmă o aplicație, o prelungire a SIATD numită RoAFM, în care firmele importatoare se înscriu dovedind că au autorizație de mediu pentru operațiunea de reciclare clar specificată, în care este precizată exact capacitatea de procesare a instalațiilor, tranzacția și tipul de deșeu. Până în prezent s-au înscris și au fost acceptate în aplicație aproximativ 300 de firme, din care doar două au ca obiect de activitate reciclarea deșeurilor textile.
Și fiindcă rețelele de traficanți s-au adaptat rapid, mascând transporturile de deșeuri sub denumirea de haine second-hand, s-a decis tot la insistența Gărzii de Mediu ca și transporturile de acest fel să poată intra doar prin aceleași puncte unice de trecere a frontierei. Așa cum era de așteptat, stabilirea celor 21 de puncte de trecere pentru deșeuri și pentru marfa second-hand a mărit considerabil numărul mașinilor care trebuie controlate.
În afară de polițiștii de frontieră, la fiecare punct de trecere există câte un birou cu doi comisari ai Gărzii Naționale de Mediu și, cel puțin teoretic, încă un birou cu doi comisari ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Instituții diferite, subordonate unor ministere diferite: de Interne, al Mediului și al Economiei.

Controale și controale

Controlul decurge astfel: la venirea camionului, polițistul de frontieră îl întreabă pe șofer ce transport are, de deșeuri sau de altă natură. Dacă este de deșeuri, polițistul cheamă comisarii GNM care verifică dacă transportul este înscris în aplicația RoAFM și dacă marfa corespunde cu documentele de însoțire. Dacă aceste două condiții sunt îndeplinite, TIR-ul intră în țară, dacă nu, este întors înapoi.
Dacă șoferul declară însă că transportă nu deșeuri, ci marfă second-hand, verificarea intră în sarcina nu a comisarilor GNM, ci a celor de la ANPC. Pe ei îi cheamă polițistul de frontieră să verifice la punctul de frontieră dacă marfa este second-hand sau deșeu. Dacă ei constată că în mașini sunt deșeuri și nu marfă second-hand, atunci trebuie să cheme comisarii GNM. Din păcate însă, de cele mai multe ori comisarii ANPC nu verifică TIR-uri-le la punctele de trecere, ci le sigilează și le trimit la destinatar, unde ar urma să se facă controlul, ceea ce explică numărul uriaș de transporturi cu deșeuri mascate sub forma hainelor second-hand care intră în România.
Este de neînțeles de ce se acționează astfel, pentru că procedurile de verificare ar fi relativ simple. Fiecare transport de haine second-hand ar trebui să fie însoțit de câte o factură și un set de acte care să confirme că au fost spălate, curățate și dezinfectate. Dacă aceste controale nu se fac la frontieră, orice verificare ulterioară este inutilă. Transportului i se pierde urma pe traseu, documentele pot fi ușor contrafăcute, iar dacă cumva ajung în depozit, hainele din import sunt amestecate cu altele primite din donații de la biserici, de la alte instituții sau persoane fizice din România și orice verificare devine imposibilă.

Acțiuni de imagine

Cu toate acestea, descinderile comisarilor ANPC în magazine sau în depozite cu marfă second-hand pot fi ușor mediatizate. De aceea pe toate posturile de televiziune apar imagini și reportaje cu controalele comisarilor ANPC. Nu pentru că ei și-ar dori cu adevărat oprirea intrării în țară a unor deșeuri textile, care s-ar fi putut face doar la graniță, ci fiindcă așa își pot justifica oarecum activitatea. Acum s-a ajuns la situația incredibilă în care ANPC să ceară GNM trimiterea comisarilor la magazine pentru a verifica dacă hainele vândute sunt deșeuri sau marfă second-hand.
Traficul cu deșeuri textile este o afacere care i-a îmbogățit pe mulți în România. Chiar și legiuitorul a avut grijă să lase tot felul de portițe legislative care să le ușureze treaba. Cea mai bună dovadă este Hotărârea de Guvern nr. 163/2007 care reglementează comerțul cu haine second-hand. Articolul 1 stipulează că: „se admit introducerea pe piață, comercializarea și distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtată sau uzată și a articolelor textile purtate sau uzate numai dacă acestea au fost supuse operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție efectuate de persoane fizice sau juridice specializate în domeniu și sunt însoțite de un document, distinct pentru fiecare lot, care certifică efectuarea operațiunilor anterior menționate“. Faptul că actul normativ nu specifică și când trebuie făcute curățarea, dezinfecția și dezinsecția îi lasă pe comercianți să aducă în țară orice fel de zdrențe mizerabile și să le trieze și să le spele aici. Iar fiindcă interesele din jurul acestei afaceri sunt uriașe, modificarea Hotărârii de Guvern nu este de așteptat să se facă prea curând.

Haine vechi în loc de lemne

Cele mai multe TIR-uri cu zdrențe, mai mult de 20 pe zi, intră prin Arad și Bihor și ajung fie la noi în țară, fie în Bulgaria, o țară care concurează cu România pentru titlul de „marea groapă de gunoi a Europei“.
Sărăcia îi face pe oameni să cumpere haine vechi fiindcă altfel nu au cu ce se îmbrăca, iar corupția le deschide calea celor care vor să scape ieftin de gunoaiele din țara lor. Această combinație nefericită a creat un fenomen uriaș, care nu va mai putea fi stăvilit prea curând.
O țară întreagă este îmbrăcată în zdrențele altora. Târgurile unde odinioară se vindeau găini, legume, fructe, obiecte de uz casnic sunt acum acaparate de vânzătorii de haine second-hand. Tricourile se vând câte trei la leu, pantalonii la 2 lei bucata și toate sunt atât de uzate încât nu ar rezista unei noi spălări. Așa că oamenii le cumpără pe nimic, le poartă un timp și pe urmă le aruncă la gunoi sau pe unde apucă.
În Valea Jiului și în alte locuri oamenii cumpără haine și încălțăminte în loc de lemn de foc. Pe site-urile de anunțuri hainele second-hand se vând la kilogram, la prețuri derizorii.
Multe sunt ambalate în saci negri, astfel încât oamenii nici nu știu ce cumpără. După ce ies cu sacii din depozite încep sortarea acolo, nu în altă parte. Ce le place păstrează, ce nu aruncă în rigole sau pe marginea drumului. Aceasta este însă doar partea vizibilă a fenomenului second-hand, cealaltă este pur și simplu trafic cu deșeuri, care implică rețele organizate, funcționari corupți, bani negri și multă, foarte multă poluare.