Deputaţii europeni au aprobat prin vot în regim de urgenţă pe data de 16 septembrie 2020 un aviz legislativ cu privire la introducerea unei contribuţii pentru ambalajele din plastic nereciclate şi au solicitat Consiliului European să adopte rapid măsuri pentru declanşarea de către parlamentele naţionale a procesului de ratificare. Cu toată graba aleşilor europeni de a găsi fonduri proprii, taxa pe plasticul nereciclat, care va intra în vigoare peste numai două luni, are acum mult mai multe necunoscute decât ne-am fi aşteptat.● Matei Dumitru
Parlamentul European a acceptat pe 16 septembrie a.c. propunerea Comisiei de introducere a unor noi surse de venit la bugetul Uniunii, sub forma unor taxe de mediu şi taxe financiare. Acestea includ: o bază comună consolidată pentru impozitul pe profit, impozitarea serviciilor digitale, o taxă pe tranzacţiile financiare, venituri din schema de comercializare a emisiilor, o contribuţie bazată pe deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate şi o taxă de frontieră pe emisiile de carbon.
Votul europarlamentarilor permite astfel Consiliului European adoptarea rapidă a unor noi norme şi începerea procedurii de ratificare în cele 27 de ţări membre pentru punerea în funcţiune cât mai urgent posibil a Planului European de Redresare.
Sursele tradiţionale de venituri la bugetul UE, care includ taxe vamale, contribuţii naţionale pe baza încasărilor de TVA şi a venitului naţional brut, cunoscute sub denumirea de resurse proprii, au rămas neschimbate de zeci de ani. În ultimii ani Parlamentul a cerut în repetate rânduri o reformă a sistemului de resurse proprii, dar acum, odată cu ieşirea Marii Britanii din Uniune, cu Pactul Verde, cu Acordul de la Paris şi mai nou cu problemele generate de pandemia de COVID-19 această necesitate a devenit mai mult decât stringentă.
Pentru accelerarea procesului de introducere a noilor contribuţii parlamentarii europeni au insistat asupra stabilirii unui calendar obligatoriu din punct de vedere juridic pentru introducerea acestor noi surse de venit şi pentru abolirea tuturor reducerilor şi corecţiilor bugetare de care beneficiază doar câteva ţări ale Uniunii.
Taxa pe plasticul nereciclat
În data de 18 ianuarie 2018 Comisia a adoptat o strategie europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară, o strategie care urmăreşte în special creşterea cantităţilor de deşeuri reciclate, reducerea depozitării acestora şi a poluării cu plastic a mediului înconjurător. Strategia vizează de asemenea creşterea durabilităţii materialelor plastice stimulând şi recompensând inovaţia, competitivitatea şi crearea de locuri de muncă, dar şi introducerea unor măsuri de natură fiscală pentru încurajarea comportamentelor ecologice.
Un eveniment important în istoria taxei pe plastic a avut loc pe 22 martie 2018, când Comisia a organizat o masă rotundă cu părţile interesate şi s-a dezbătut modul în care bugetul UE poate contribui la strategia privind materialele plastice. În cadrul întâlnirii s-a ajuns la un relativ acord cu privire la necesitatea reducerii poluării cu plastic prin folosirea unor mijloace diferite. Introducerea unei noi taxe dedicate la nivelul UE a fost considerată atunci de unii participanţi ca fiind „problematică din punct de vedere al competitivităţii şi subsidiarităţii“.
Contribuţia la resursele proprii propusă de Comisie şi adoptată acum de Parlamentul European va fi direct proporţională cu cantitatea de deşeuri de ambalaje din plastic nereciclate generată în fiecare stat membru. Contribuţia care se vrea a fi mai puţin o taxă şi mai mult un stimulent pentru reducerea acestor fluxuri de deşeuri va aduce totuşi la bugetul Uniunii Europene între 6 şi 8 miliarde euro anual.
Conform Comisiei Europene, prin încasarea acestei contribuţii bugetul UE ar putea susţine şi el îndeplinirea obiectivelor strategiei pentru materialele plastice şi economie circulară.
Contribuţia pe plasticul nereciclat va fi proporţională cu cantitatea de deşeuri de ambalaje din plastic nereciclate raportate în fiecare an la Eurostat şi ar putea fi calculată prin aplicarea unei rate de apel de 0,80 euro per kilogram la această cantitate, se spune în comunicatul Comisiei Europene.
Ce urmează?
Pasul următor va fi elaborarea într-o lege specifică aprobată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene a detaliilor suplimentare privind această taxă. Deşi multe detalii rămân neclare, este limpede că statele membre vor avea un grad mare de libertate cu privire la modul în care vor pune în aplicare măsurile de colectare a fondurilor ce urmează să fie transferate către Uniunea Europeană. Modul de implementarea şi complexitatea diferitelor scheme de la o ţară la alta vor duce probabil la măsuri eterogene. Mai mult, statele membre vor trebui să transfere suma calculată de Comisie către bugetul central, indiferent dacă au instituit sau nu un sistem naţional de colectare a impozitului.
Este posibil ca România să preia exemplul Austriei şi al altor state membre care au anunţat deja că intenţionează să plătească contribuţia pe plasticul nereciclat de la trezoreria naţională direct Comisiei Europene. Chiar dacă suma va fi plătită astfel, este încă neclar cărui actor de pe lanţ îi va reveni până la urmă obligaţia acoperirii taxei. Nu va fi uşor să i se impună unui producător atribuirea costurilor ambalajelor de plastic nereciclat în condiţiile în care ambalajele, deşi reciclabile, sunt aruncate de consumatori pe câmpuri sau de autorităţile publice la depozitele de deşeuri, fiindcă producătorii nu au nicio influenţă directă asupra acestor comportamente.
Decizia de introducere a unui nou impozit trebuie ratificată şi de toate parlamentele naţionale. Uniunea Europeană se aşteaptă însă ca procesul de ratificare să se finalizeze până la sfârşitul lunii decembrie a anului curent, astfel încât noul sistem de taxare să poată începe din ianuarie 2021.
În unele state membre ca Olanda sau Germania, unde colectarea separată a deşeurilor şi reciclarea sunt bine organizate, şocul va fi mai mic decât în ţări cum este România, unde mare parte a deşeurilor de ambalaje din plastic ajung încă la gropile de gunoi.
Pe de altă parte, noua taxă ar putea încuraja statele membre mai puţin avansate în adoptarea unor tehnologii inovatoare de reciclare a ambalajelor din plastic să devină astfel chiar pioniere în domeniu. Dacă se va întâmpla acest lucru, taxa pentru plastic îşi va fi atins obiectivul: utilizarea plasticului nereciclabil va scădea şi statele membre vor plăti mai puţin. În acest caz Comisia Europeană va rezolva o problemă, dar va crea una nouă: propria sursă de venit va seca.
Care va fi impactul taxei pe plastic?
Va depinde de domeniul de aplicare exact al impozitului propus de Uniunea Europeană şi de modul în care fiecare stat membru va alege să pună în practică dispoziţiile stabilite de Uniune. Impactul asupra contribuabililor individuali va depinde de modul în care statul membru va alege să colecteze această taxă, de la cine, de definirea produselor impozitate, de mecanismul de colectare, de opţiunile de contestaţie, de cele de rambursare şi aşa mai departe.
Problemele pe care contribuabilii vor dori să le clarifice vor include unde în lanţul de aprovizionare sau în procesul de fabricaţie va fi punctul de colectare şi, prin urmare, cine este contribuabilul final. Va fi producătorul plasticului nereciclabil, va fi compania care foloseşte plasticul nereciclabil ca parte a produsului său, ultimul vânzător al plasticului reciclabil, sau consumatorul final? Încă nu se ştie. Cum nu se ştie care va fi de fapt cantitatea de plastic ce nu va fi penalizată. Cea care intră sau cea care iese pe porţile reciclatorilor? Diferenţa dintre baloturile de plastic pline de impurităţi şi granulele de plastic reciclat este una semnificativă.
Fiindcă este foarte posibil ca multe companii din diverse industrii să fie afectate de noua contribuţie, Uniunea Europeană trebuie să vină cât mai curând cu clarificări înainte de punerea în aplicare a taxei, mai ales că ea va fi de la 1 ianuarie 2021 nu numai o povară fiscală, ci şi o conformitate, ceea ce implică procese de colectare şi evaluare conforme în cadrul companiilor afectate.
Aşa-numitul „Fond Corona“ pentru care Comisia Europeană împrumută 750 miliarde euro de pe piaţa de capital trebuie rambursat, iar noile resurse proprii trebuie să fie suficiente cel puţin pentru a plăti dobânda şi amortizarea. Se estimează că numai pentru perioada 2021-2027 vor fi necesare aproape 13 miliarde euro pentru plata dobânzilor. Una peste alta, aceste sume sunt atât de mari încât taxa pe plastic pare să nu fie mai mult decât o picătură într-o găleată. Dar fiecare ajutor, cât de mic, e binevenit.
Resurse proprii bazate pe sistemul UE de comercializare a cotelor de emisii
În 2023, Comisia Europeană doreşte de asemenea să introducă în avans o taxă pe emisiile de CO2. Se estimează că suma pe care Bruxellesul o va încasa astfel, adăugată la taxa pe plastic, va permite Comisiei să creeze o sursă stabilă de venit care nu pare să fie direct în detrimentul bugetelor naţionale. Astfel, Comisia Europeană devine mai puţin dependentă de guvernele statelor membre şi poate influenţa politica mai autonom, de exemplu prin acordarea, în anumite condiţii, a unor subvenţii din propriile venituri.
Cu sistemul său de comercializare a cotelor de emisii, Uniunea a creat un instrument comun pentru combaterea schimbărilor climatice. Sistemul UE de comercializare a emisiilor este ancorat în obiective climatice comune, strategii de atenuare şi angajamente internaţionale şi oferă acelaşi semnal de preţ sectoarelor din toate statele membre. Sistemul de comercializare a cotelor de emisii este armonizat la nivelul Uniunii, iar veniturile ajung la bugetele naţionale.
Comisia propune acum o contribuţie din sistemul de comercializare a cotelor de emisii la bugetul Uniunii Europene ca resursă proprie. Aceasta ar presupune alocarea unei cote de 20% din anumite venituri din totalul cotelor disponibile pentru licitaţie către bugetul UE.
O parte semnificativă din veniturile sistemului de comercializare a cotelor de emisii al Uniunii Europene în statele membre cu venituri reduse provine din licitarea cotelor redistribuite în scopuri de solidaritate, creştere şi interconectări. Directiva UE privind sistemul de comercializare a cotelor de emisii stabileşte un fond de inovare pentru a sprijini dezvoltarea tehnologiilor avansate şi un fond pentru modernizarea sectorului energetic din statele membre cu venituri mai mici. Suma dedicată finanţării Fondului de inovare şi a Fondului de modernizare nu va fi supusă contribuţiei la resurse proprii. Cu toate acestea, cotele disponibile pentru licitaţie pe care un stat membru le poate aloca gratuit sectorului energetic ar trebui luate în calcul pentru contribuţia la resursele proprii pentru a se asigura că decizia de a apela sau nu la această opţiune se bazează pe motive economice.
Veniturile medii anuale colectate sunt estimate între 1,2 şi 3 miliarde euro, în funcţie de preţul pieţei pentru cotele sistemului UE de comercializare a cotelor de emisii. De asemenea, ar putea varia în funcţie de volumul anual al licitaţiei care depinde, printre altele, de funcţionarea rezervei de stabilitate a pieţei sistemului de comercializare a emisiilor.
Sursele proprii, o listă deschisă
Pregătirea pentru bugetul UE 2021-2027 a început în mai 2018. Comisia Europeană a prezentat însă în mai 2020 o nouă propunere de buget pentru a aborda impactul pandemiei de COVID-19. Propunerea a urmat unei cereri din partea Parlamentului pentru un pachet de recuperare pe scară largă şi cuprinde un buget de 1,1 trilioane euro, precum şi un instrument de recuperare de 750 miliarde euro care constă în subvenţii şi împrumuturi.
Liderii Uniunii Europene au redus bugetul propus la 1,074 trilioane euro la summitul din 17-21 iulie a.c., ceea ce a provocat proteste din partea deputaţilor europeni care au subliniat că acest lucru ar pune în pericol programele esenţiale.
Pentru a finanţa recuperarea după pandemia de COVID-19 şi a investi în viitorul Europei, Parlamentul solicită în continuare noi fluxuri de venituri pentru bugetul UE. Pandemia a avut un impact socioeconomic fără precedent, iar cele mai recente prognoze estimează că economia UE se va contracta cu 8,3% în acest an. Uniunea Europeană şi statele membre au adoptat deja măsuri excepţionale ca răspuns la criză. Pe măsură ce Uniunea lucrează pentru a repara daunele imediate provocate de coronavirus, continuând totodată să creeze o Europă mai ecologică şi mai digitală, principalul instrument rămâne bugetul UE pe termen lung.
„Principiul este simplu: cei care beneficiază cel mai mult de piaţa internă şi nu plătesc ar trebui să plătească“, a declarat raportorul José Manuel Fernandes, menţionând că Parlamentul solicită o taxă pentru giganţii digitali care va fi aplicată în întreaga UE. „Nu vrem să penalizăm generaţiile viitoare şi nici să reducem programele sau politicile Uniunii Europene. De aici vine şi dorinţa noastră de găsire a unor noi resurse proprii, care trebuie să fie suficiente pentru a putea rambursa împrumuturile pe care le facem acum“, a explicat Fernandes.
Optimizarea impozitelor şi taxarea multinaţionalelor prezente în Europa vor fi şi ele surse interne de venit la bugetul Uniunii. „Ne vom asigura că datoria este rambursată de giganţii tehnologici, de evazioniştii fiscali, de marii poluatori străini şi de alţii care beneficiază de piaţa noastră unică, dar care nu contribuie în mod echitabil la prosperitatea europenilor şi la protecţia planetei noastre“, a spus europarlamentarul Valérie Hayer (RENEW, FR). „Credeţi că este corect ca multinaţionalele să se poată angaja în optimizarea impozitelor?“, a întrebat Hayer, adăugând că „aceştia sunt jucătorii care trebuie să plătească factura pentru recuperare, nu cetăţenii europeni“.
Potrivit unui alt europarlamentar, Elisabetta Gualmini, purtător de cuvânt S&D pentru resurse proprii, decalajul financiar de 12 miliarde euro pe an în bugetul UE generat de plecarea Regatului Unit, împreună cu apariţia altor provocări, cum ar fi COVID-19, schimbările climatice, instabilitatea din vecinătatea Uniunii Europene şi urgenţa de a finanţa în următorii ani pe deplin noua generaţie a Uniunii Europene fac ca nevoia de a găsi noi resurse să fie şi mai presantă. Despre coşul cu resurse noi, Gualmini a declarat că „nu este o listă închisă“ şi se pot adăuga oricând alte resurse proprii. Parlamentarii europeni au subliniat în nenumărate rânduri că resursele proprii nu vor fi o povară pentru cetăţeni şi sunt în conformitate cu priorităţile politice ale Uniunii Europene.●
