Prevenire, refolosire, reciclare. Adio marketing!

Sursa foto: Uniunea Europeană

Urmează schimbări mari în privința ambalajelor. Comisia Europeană a publicat pe 30 noiembrie a.c. un proiect de revizuire a Directivei privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Formatul juridic s-a schimbat, trecând de la directivă la regulament. Directiva stabilește obiectivele care trebuie atinse de statele membre, lăsând alegerea formelor și metodelor în seama autorităților naționale, iar Regulamentul este un act juridic general obligatoriu, direct aplicabil în întregul spațiu comunitar, deci și în România.• Dr. Ing. Sorin Cristian Popescu, senior editor P&PW

Un european generează în medie aproape 180 kilograme deșeuri de ambalaje anual. Fabricarea ambalajelor consumă o cantitate mare de materii prime virgine: 40% din materialele plastice și 50% din hârtia care se utilizează în Uniune. Iar dacă nu se vor lua măsuri, UE va înregistra până în 2030 o creștere cu 19% a deșeurilor de ambalaje și chiar cu 46% a deșeurilor de ambalaje din plastic. Din această perspectivă, revizuirea propusă a legislației privind ambalajele și deșeurile de ambalaje are trei obiective principale: prevenirea generării/reutilizarea, stimularea reciclării de înaltă calitate și creșterea utilizării materialelor reciclate.

Prevenirea generării și reutilizarea

Obiectivul principal propus de Comisie este reducerea deșeurilor de ambalaje per stat membru per locuitor până în 2040 cu 15% comparativ cu 2018, ceea ce ar însemna o reducere totală a deșeurilor din Uniune cu aproximativ 37%. Propunerea solicită statelor membre să reducă deșeurile de ambalaje generate per locuitor cu 5% până în 2030, cu 10% până în 2035 și cu 15% până în 2040 comparativ cu nivelul din 2018.
Pentru a încuraja reutilizarea ambalajelor, care a scăzut abrupt în ultimii 20 de ani, revizuirea propusă obligă companiile să pună pe piaţă un anumit procent din produsele lor în ambalaje reutilizabile sau reîncărcabile. Astfel vor fi create peste 600.000 de locuri de muncă până în 2030, iar fiecare european ar putea economisi aproape 100 euro pe an.
În plus, urmează să se impună o anumită standardizare a formatelor de ambalaje și o etichetare clară a celor reutilizabile. Pentru a elimina ambalajele inutile vor fi interzise anumite forme de ambalare cum ar fi: ambalajele de unică folosință pentru alimente și băuturi consumate în restaurante și cafenele, ambalajele de unică folosință pentru fructe și legume, flacoanele de șampon miniaturale și alte ambalaje mici din hoteluri.
Ambalajele miniaturale de unică folosință pentru hoteluri vor trebui să fie compostabile în condiții controlate industrial în instalațiile de tratare a deșeurilor biologice la doi ani de la intrarea în vigoare a regulamentului. Din această categorie fac parte pliculețele de ceai/cafea, etichetele autocolante atașate fructelor și legumelor și pungile din plastic pentru transport foarte ușoare.

Obiective de reutilizare
Obiective de reutilizare

Materiale plastice biodegradabile și compostabile

Pentru că producția și utilizarea de plastic biologic, biodegradabil și compostabil au crescut constant, Comisia consideră că trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru ca aceste materiale să nu dăuneze mediului.
Biomasa utilizată pentru producerea materialelor plastice de origine biologică trebuie să fie obținută în mod sustenabil, fără a aduce prejudicii mediului și cu respectarea principiului „utilizării în cascadă“, adică producătorii să acorde prioritate utilizării deșeurilor și subproduselor organice ca materii prime. În plus, pentru a combate dezinformarea ecologică și inducerea în eroare a consumatorilor, producătorii trebuie să evite afirmații generice ca „bioplastic“ sau „de origine biologică“. Atunci când comunică referitor la conținutul de origine biologică, producătorii vor fi obligaţi să se refere la ponderea exactă și măsurabilă a conținutului de origine biologică din produs, de exemplu: „produsul are un conținut de 50% materiale plastice de origine biologică“.
Materialele plastice biodegradabile trebuie tratate cu precauție. Ele se înscriu într-un viitor durabil, dar trebuie să fie canalizate către aplicații în care beneficiile lor pentru mediu și valoarea lor pentru economia circulară să fie dovedite. Iar aceste materiale nu trebuie considerate în niciun caz o permisiune pentru eliminarea de deșeuri. De asemenea, pe etichetele lor trebuie să se precizeze în cât timp, în ce circumstanțe și în ce mediu se vor biodegrada. Produsele care prezintă un risc ridicat de a fi aruncate – inclusiv cele care intră sub incidența Directivei privind materialele plastice de unică folosință – nu pot fi definite sau etichetate ca fiind biodegradabile.
Materialele plastice compostabile industrial trebuie utilizate numai în situațiile în care aduc beneficii pentru mediu, nu afectează negativ calitatea compostului și când există un sistem adecvat de colectare și tratare a deșeurilor biologice. Ambalajele compostabile industrial vor fi permise numai pentru pliculețele de ceai, capsulele de cafea, autocolantele lipite pe fructe și legume și pungile din plastic foarte subțiri. În plus, întotdeauna trebuie să se specifice că produsele sunt certificate pentru compostare industrială, în conformitate cu standardele UE.

P042477 431397
Sursa foto: Uniunea Europeană

Stimularea reciclării

Pentru a stimula reciclarea de înaltă calitate „în buclă închisă“ trebuie ca până în 2030 toate ambalajele de pe piața UE să fie reciclabile „într-un mod viabil din punct de vedere economic“. Din această perspectivă, multe măsuri vizează stabilirea criteriilor de proiectare pentru ambalare, crearea unor sisteme obligatorii de returnare pentru recipientele din plastic și cutiile din aluminiu și clarificarea tipurilor (foarte limitate) de ambalaje compostabile.
Fiecare ambalaj va purta o etichetă care să precizeze din ce este fabricat și în ce flux de deșeuri trebuie să ajungă, iar containerele de colectare a deșeurilor vor purta aceleași etichete. Toate țările UE vor utiliza aceleași simboluri.
Până în anul 2030 toate ambalajele trebuie să fie reciclabile conform criteriilor de proiectare pentru reciclare care vor fi stabilite prin „act delegat“, adică minim 70% reciclabilitate din greutate, iar taxele de responsabilitate extinsă a producătorului trebuie să fie modulate în funcție de gradul de performanță al reciclabilității ambalajului.
Până în 2035 toate ambalajele trebuie reciclate „la scară“. Definiția pentru „la scară“ va fi stabilită ulterior prin alt „act delegat“, pe baza cantității tipului de ambalaj introdus pe piață, a cantității care este colectată separat, a ratelor de reciclare pentru diferitele tipuri de ambalaje și a infrastructurii de reciclare instalate.

Utilizarea materialelor reciclate

Prin propunerea de regulament Comisia vrea să reducă nevoia de resurse naturale primare și să creeze o piață funcțională pentru materiile prime secundare sporind prin obiective obligatorii utilizarea materialelor plastice reciclate în ambalajele noi. Vor exista rate obligatorii pentru conținutul reciclat pe care producătorii trebuie să-l includă în noile ambalaje din plastic. Operatorii economici vor trebui să respecte aceste obiective pentru fiecare unitate de ambalaj din plastic pe baza conținutului reciclat recuperat din deșeuri de plastic post-consum. Taxele de responsabilitate extinsă a producătorului ar putea fi și ele modulate în funcție de cantitatea de conținut reciclat.
Țintele de conținut reciclat în sticle de plastic de unică folosință vă sună familiar? Da, pentru că fuseseră introduse odată cu adoptarea Directivei 2019 privind materialele plastice de unică folosință (SUPD). Transpunerea SUPD în următorii ani, în special adoptarea actelor de punere în aplicare care stabilesc norme pentru calcularea și verificarea obiectivelor de conținut reciclat, va juca totuși un rol esențial în clarificarea dacă o abordare a bilanțului de masă va fi luată în considerare pentru a calcula conținutul de plastic reciclat utilizat în ambalajele din plastic. Un lucru pe care industria așteaptă cu nerăbdare să îl știe pentru a debloca investițiile în diferite tehnologii de reciclare necesare pentru a prelua conținutul reciclat în ambalajele din plastic sensibile la contact, respectând în același timp cerințele stricte de sănătate și siguranță.

Obiective

Sistemul garanție-depozit: fără sticlă!

Până la 1 ianuarie 2029 statele membre ar trebui să introducă sisteme de returnare a depozitului aferent recipientelor de unică folosință din plastic, metal și aluminiu cu capacitatea de până la 3 litri pentru băuturi, în conformitate cu cerințele minime stabilite în proiectul de regulament, cu excepția cazului în care realizează o rată de colectare separată de 90% prin alte mijloace în 2026 și 2027.
Ambalajele din sticlă pentru vin, produse vinicole aromatizate, băuturi spirtoase, lapte și produse lactate nu sunt incluse în această obligație.
De mai bine de 60 de ani în întreaga Uniune ambalajele de sticlă sunt colectate cu succes în containere pentru reciclare prin schemele de responsabilitate extinsă a producătorului (REP). Conform propunerii de regulament a Comisiei Europene, sticla este exclusă din schemele obligatorii de returnare a depozitelor propuse pentru reciclare. Sistemele REP vor fi menținute pentru toate ambalajele post-consum din sticlă.

P042477 153971
Sursa foto: Uniunea Europeană

Etichetarea

Propunerea introduce reguli de etichetare pe ambalaje pentru a crește accesul utilizatorilor finali la informații privind compoziția materialului și reutilizarea ambalajelor. Aceste informații vor fi puse la dispoziție prin etichete marcate pe ambalaj sau printr-un cod QR.
În scopul de a opri proliferarea cerințelor naționale de etichetare care au îngreunat libera circulație a mărfurilor ambalate pe piața Uniunii, Comisia propune stabilirea unor instrucțiuni de sortare obligatorii pentru consumatori la nivelul UE, care vor trebui aplicate atât pe ambalaje, cât și pe recipientele de colectare.
Sunt propuse măsuri suplimentare: specificații pentru etichetarea conținutului reciclat al ambalajelor din plastic și o etichetă obligatorie pentru toate ambalajele reutilizabile pentru a permite consumatorilor să le diferențieze ușor de cele de unică folosință. Pentru acestea din urmă textul spune că un cod QR sau alt tip de suport de date digital ar putea fi utilizat pentru a oferi consumatorilor informații despre reutilizarea ambalajelor, cum ar fi disponibilitatea sistemelor de reutilizare și a punctelor de colectare.

La revedere diversitate!

Prin noua propunere Comisia Europeană urmărește să limiteze cantitatea de ambalaje introdusă pe piață, să-i reducă volumul și greutatea, să prevină generarea de deșeuri de ambalaje, să crească reutilizarea ambalajelor, să asigure reciclarea de înaltă calitate și să reducă alte forme de valorificare a deșeurilor de ambalaje și eliminarea finală a acestora. În același timp însă, propunerea va avea un impact uriaș asupra tuturor fabricanților de produse ambalate.
Regulile propuse nu vor mai permite ca marketingul și „acceptarea consumatorilor“ să fie considerate criterii legitime de performanță ale ambalajului dacă astfel i se „adaugă greutate“. Acest lucru va afecta drastic posibilitățile în ceea ce privește designul ambalajului, în condițiile în care prezentarea produsului este cheia identității mărcii și a ușurinței cu care o recunosc consumatorii.
Ambalajul primar este o parte integrantă a produsului și joacă un rol major în așteptările consumatorilor. Abordarea excesiv de restrictivă a rolului de branding al ambalajelor va duce la standardizarea lor, cu consecințe negative de anvergură atât asupra alegerilor consumatorului, cât și asupra valorilor și identității mărcii.
Subliniem faptul că propunerea Comisiei urmează să treacă prin procesul legislativ ordinar, adică va fi analizată şi probabil modificată atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul Uniunii Europene, instituţii care vor trebui să convină asupra textului final al regulamentului.

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Regulamentul privind ambalajele (PPWR) a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Mult așteptatul Regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR) a fost publicat pe 22 ianuarie 2025 în Jurnalul...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services