Reciclarea taxei pe plasticul nereciclat

România a plătit către Uniunea Europeană 116.763.920 euro contribuția pentru plasticul nereciclat, sumă calculată conform unor previziuni, nu pe baza raportărilor privitoare la cantitățile de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate. Contribuția tuturor țărilor europene se ridică la 5.827.020.000 euro, dar ea nu se va regăsi în programe de sprijinire a reciclării, ci în pachetul de măsuri de redresare economică post-pandemie, ceea ce arată că noua contribuție nu are mai nimic în comun cu prevenirea poluării sau cu reciclarea.• Matei Dumitru

Comisia Europeană a lansat încă din 2018 ideea introducerii unei noi taxe de mediu, o măsură care conform oficialilor europeni urma să descurajeze producția de plastic și să sprijine reciclarea acestui material. Timp de trei ani Comisia a susținut ample campanii media referitoare la pericolul pe care îl constituie poluarea cu plastic, insistând asupra necesității introducerii unei taxe, dar abia la începutul lunii mai 2021 a obținut acordul Consiliului European pentru introducerea ei, denumind-o Contribuție Națională pentru Plastic (National Plastic Contribution, NPC).
Comisia a subliniat atunci că NPC în sine „nu constituie o nouă taxă pentru cetățenii UE“, deoarece „UE nu are puterea de a percepe taxe“. De aceea, deși NPC funcționează ca o taxă, a fost numită Contribuție Națională pentru Plastic. Astfel, o taxă de mediu care s-ar fi putut găsi foarte bine în Pactul Verde European s-a transformat într-o contribuție la bugetul Uniunii, ca parte a pachetului de măsuri de redresare economică post-pandemie estimat la 750 miliarde euro pentru perioada 2021-2027.
Iar pentru că Uniunea are mare nevoie de bani, Regulamentul Consiliului – deși votat în mai 2021 – s-a aplicat retroactiv începând cu data de 1 ianuarie 2021.
În mai 2018, într-o primă propunere pentru o nouă decizie a Consiliului privind sistemul de resurse proprii Comisia a subliniat necesitatea unor surse suplimentare de finanțare din cauza „gamei de noi priorități politice cu consecințe bugetare, dar și a retragerii din Uniunea Europeană a Regatului Unit al Marii Britanii“.

De la raportări la previziuni

În 2018, când s-a vorbit pentru prima dată de NPC, ne-am fi așteptat ca noua taxă să fie însoțită de o uriașă campanie de conștientizare a cetățenilor europeni cu privire la importanța consumului responsabil, a colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje și în special de un program de sprijinire a industriei europene de reciclare prin acordarea de granturi pentru retehnologizare, subvenționarea consumului de energie sau reducerea unor taxe și impozite. Că toate acestea ar fi trebuit să fie finanțate din fondurile încasate prin taxa pe plastic ar fi fost de la sine înțeles.
Dacă în 2018 cetățenii și-au închipuit că printr-un comportament responsabil pot reduce nivelul contribuției țării lor, după intrarea în vigoare a Regulamentului privind procedura de aplicare a NPC a reieșit că de fapt ceea ce fac ei nu va conta prea mult.
Când s-a luat pentru prima oară în discuție această taxă, cuantumul se baza pe ratele de reciclare raportate în urmă cu trei ani. De exemplu, în 2021 sumele se raportau la ratele de reciclare din 2018. Dar pentru că o mare problemă pentru Uniunea Europeană este calitatea statisticilor privind deșeurile, afectată în principal de „discrepanțe mari și marje de eroare în raportarea datelor din statele membre“, sistemul a fost modificat. Și dacă până în 2018 aceste „discrepanțe“ au fost trecute cu vederea, după includerea contribuției pentru plasticul nereciclat ca sursă internă la bugetul Uniunii situația s-a schimbat. La calcularea NPC nu mai sunt acum luate în calcul raportările țărilor membre pentru anii precedenți privind diferența dintre cantitățile de ambalaje din plastic puse pe piață și ambalajele reciclate.
Singurul element care contează este ceea ce se anticipează că se va întâmpla, nu ce s-a întâmplat, mai exact cât se estimează că se va recicla, nu cât s-a reciclat de fapt. Iar toate aceste cifre iau în calcul o creștere anuală maximă de doar 2% a ratei de reciclare, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la modul în care această măsură sprijină în vreun fel reciclarea, fiindcă prin investiții serioase și printr-o politică susținută de colectare separată, așa cum este Sistemul de Garanție-Returnare, un stat ca România poate să depășească cu mult procentul anual de 2% creștere a ratei de reciclare.
Pentru a ușura povara financiară asupra țărilor membre mai sărace, un „mecanism de ajustare“ cu o „reducere anuală a sumei forfetare“ a fost aplicat contribuțiilor statelor cu un venit național brut (VNB) pe cap de locuitor în 2017 sub media UE. Reducerea va corespunde cu 3,8 kilograme înmulțit cu populația din 2017 a respectivelor state, înmulțit cu 0,80 euro pe kilogram. Șaptesprezece țări, printre care și România, au dreptul la o „reducere anuală a sumei forfetare“ a NPC-ului care le revine.

România a plătit cât i s-a cerut

Ca și celelalte țări europene, România ar fi trebuit să plătească în acest an contribuția pentru ambalajele de plastic nereciclate. Conform datelor Uniunii Europene, valoarea NPC- ului țării noastre era de 116.763.920 euro.
Care a fost suma plătită în acest an de România drept contribuție pentru ambalajele de plastic nereciclate nu am aflat nici de la Ministerul Finanțelor și nici de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, instituție căreia i-am adresat o cerere conform legii 544/2001 privind accesul la informațiile publice, în care am cerut să ni se spună dacă țara noastră a plătit NPC și care a fost suma.
De la Ministerul Mediului am primit următorul răspuns: „Pentru contribuțiile naționale bazate pe cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate – diferența dintre greutatea deșeurilor de ambalaje din plastic generate (kg) într-un stat membru în cursul unui an și greutatea deșeurilor de ambalaje din plastic care sunt reciclate (kg), rata este uniformă, respectiv 0,80 euro pe kilogram.
Pentru a evita un impact regresiv excesiv asupra contribuțiilor naționale ar trebui să se aplice un mecanism de ajustare cu o reducere anuală forfetară asupra contribuțiilor statelor membre cu un VNB pe cap de locuitor în 2017 sub media UE. Reducerea ar trebui să corespundă unei valori de 3,8 kilograme înmulțite cu populația din 2017 a statelor membre.
Valoarea resursei proprii bazate pe deșeurile de ambalaje din plastic care nu sunt reciclate, pentru un an, se stabilește pe baza unei previziuni realizate până la data de 15 aprilie a anului precedent.
Referitor la această nouă resursă proprie a Uniunii Europene, Ministerul de Finanțe a propus proiectul de Lege de ratificare a Deciziei nr. 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene și de abrogare a Deciziei 2014/ 335/UE, adoptată la Bruxelles. În expunerea de motive care a însoțit acest proiect se precizează:

• Punerea în aplicare va fi realizată de Ministerul Finanțelor, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Institutul Național de Statistică și Comisia Națională de Strategie și Prognoză; nivelul contribuției României la bugetul UE reprezintă o variabilă care nu se află sub controlul autorităților române, însă această cheltuială are caracter obligatoriu;
• Nivelul contribuției României în anul 2021, conform scrisorii rectificative a bugetului UE pe 2021, este în cuantum de 2.356.894.717 euro (11.548.784.113 lei). Pentru următorii 5 ani, media contribuției României estimată este în cuantum de 2.659.127.447 euro (13.029.724.492 lei), iar media pentru toată perioada cadrului financiar multianual (CFM) 2021-2027 este de 2.701.895.847 euro (13.239.289.649 lei);
• Sumele reprezentând contribuția României la bugetul UE se vor aloca prin legile bugetare anuale, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinație;
• După ratificarea la nivel național de către toate statele membre a Noii Decizii a Resurselor Proprii, estimată a se realiza până la sfârșitul lunii martie 2021, Comisia Europeană va recalcula contribuțiile statelor membre pentru lunile aferente anului 2021 și va solicita acestora să plătească contribuțiile aferente acestei modificări legislative printr-un Buget Rectificativ pe anul 2021“.

Uite taxa, nu e taxa…

În ianuarie 2018 comisarul pentru buget Günther Oettinger a fost primul oficial european care a propus aplicarea unei taxe care ar putea aduce venituri semnificative la bugetul Uniunii Europene și ar compensa în parte pierderile provocate de Brexit. A ales plasticul deoarece europenii erau sensibili la fenomenul poluării cu deșeuri din acest material, subiect care se încadra în programele și ambițiile de mediu ale Comisiei Europene.
Așa a apărut contribuția pe plasticul nereciclat: din nevoia de a suplini un gol în bugetul instituțiilor europene, nu din rațiuni de mediu, de încurajare a reciclării, de reducere a utilizării plasticului sau de reducere a poluării.
Nici pentru reciclatori și nici pentru activiștii de mediu nu este clar cum această măsură fiscală se potrivește cu obiective-le Uniunii de reducere a utilizării plasticului, de tranziție către economia circulară și de reducere a poluării marine. Logic era ca NPC să încurajeze reducerea utilizării plasticului în economie și să susțină reciclarea și refolosirea lui.
Din punct de vedere strategic impozitarea utilizării plasticu-lui nu ar trebui privită în principal ca o oportunitate de creștere a veniturilor Uniunii, ci ar trebui să aibă un scop clar, transparent și verificabil de orice cetățean european.
Contribuția ar trebui concepută explicit pentru a descuraja și reduce utilizarea plasticului, nu pentru a echilibra un buget, indiferent care ar fi acesta. Iar calcularea cuantumului ar trebui să se bazeze pe raportări exacte, nu pe estimări mai mult sau mai puțin discutabile. În caz contrar, contribuţia s-ar putea dovedi chiar contrară scopului pentru care a fost impusă și ar semăna izbitor de bine cu o mare minciună.
În final, toate aceste neclarități, bâlbâieli, redenumiri și impuneri nu vor face decât să crească neîncrederea cetățenilor țărilor membre în instituțiile europene, un efect nedorit – sperăm noi de inițiatorii contribuției pe plasticul nereciclat.