Scriu acest articol la 66 de zile după declanșarea invaziei ruse în Ucrai-na. În acest timp presa a scris mult despre pierderile de vieți omenești și prea puțin despre distrugerile de mediu care vor continua să macine să- nătatea oamenilor multă vreme după ce conflictele armate se vor fi înche- iat. Acolo se petrece un ecocid pentru care forurile internaționale nu vor avea prea curând nici măcar legi de incriminare; oricum este neclar dacă și cum vinovații vor putea fi aduși în instanță și pedepsiți. Iar recon-strucția țării va trebui făcută cu maximă atenție la toți parametrii de poluare, spre binele tuturor locuitorilor planetei.• Irina Tomșa
Poluare cu reziduuri miniere și industriale
Numele Donbas este prescurtarea de la „Donetsky Bassein“ și desemnează unul dintre cele mai mari bazine carbonifere din lume, cu suprafața de aproape 60.000 kilometri pătrați (de 13 ori mai mare decât cea a bazinului Ruhr din Germania). Aici se află aproximativ 900 de mine active și inactive, de suprafață și de adâncime, cu 9 miliarde de metri cubi de puțuri și tuneluri subterane.
Regiunea include mari centre urbane din patru provincii ucrainene (Lugansk, Donețk, Harkov și Dnipropetrovsk) și una rusă (Rostov), fiind puternic industrializată. Înainte de 2014, când a început să fie zonă de conflict, bazinul Donbas constituia principala sursă de energie a Ucrainei. După 2014 separatiştii din Donețk și Lugansk n-au mai făcut lucrările de pompare a apei din minele abandonate pentru prevenirea contaminării apei potabile cu substanțe periculoase cum ar fi mercurul, plumbul sau arsenicul.
În iulie 2018, Programul pentru Mediu al Organizației Națiunilor Unite a dat publicității efectele primilor ani de conflict în Donbas: degradarea sau distrugerea ecosistemelor pe o arie de peste 530.000 de hectare, inclusiv 18 rezervații naturale cu suprafața totală de 80.000 hectare. În plus, su- prafețe împădurite care însumau 150.000 hectare au fost grav afectate și peste 12.500 de incendii de pădure au fost provocate de operațiunile militare în mai puțin de patru ani de lupte.
Începând din februarie a.c., solul Donbasului se comportă ciudat: în unele părți se scufundă și în altele se ridică, iar modificările de relief sunt vizibile din satelit. Terra Motion a publicat chiar în data începerii invaziei ruse, pe 24 februarie a.c., imagini satelitare care arată amploarea fenomenului. O mare parte din labirintul de puțuri și tuneluri era deja inundată, iar apa de mină începuse să se reverse în 35 de puncte diferite.
Pe măsură ce conflictul a luat amploare, problemele de mediu s-au înmulțit și s-au agravat. Dincolo de scurgerile de la minele abandonate au apărut deversări toxice de la uzinele avariate și poluarea cauzată de bombardamente, explozii și incendii, care afectează grav calitatea apei, aerului și solului. Subsolul Donbasului este bogat și în gaz metan, a cărui combustie spontană accidentală în condiții normale de exploatare a provocat în perioada 1991-2000 explozii în care au murit 3.459 de mineri. În momentul actual este greu de identificat cauza fiecăreia dintre numeroasele explozii care au loc în regiune de mai mult de două luni încoace.
Pericolul radioactiv
Una dintre minele abandonate neîntreținute recent inundate are un potențial radioactiv foarte ridicat deoarece în anii ’70 a găzduit un test nuclear; oamenii de știință ucraineni avertizaseră înainte de incident că dacă situl nu este întreținut corespunzător, consecințele ar putea fi „mai grave decât Cernobîl“.
În 1986 explozia unui reactor al centralei de la Cernobîl a provocat cel mai mare accident nuclear civil din istorie, contaminând o mare parte din Europa. Acum în „zona de excludere“, care se întinde pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, accesul este permis numai specialiștilor și doar cu respectarea unor norme stricte de protecție. Forțele armatei ruse care au ocupat zona între 24 februarie și 31 martie a.c. au stârnit nori de praf radioactiv trecând cu tancurile și săpând tranșee chiar în Pădurea Roșie, cea mai poluată arie din întreaga zonă de excludere.
Fără să se gândească la consecințe, ocupanții au întrerupt și alimentarea cu energie electrică atât de necesară lucrărilor de mentenanță de care depinde securitatea întregii regiuni. După ce, potrivit unor surse, mai mulți soldați au trebuit internați de urgență cu simptome de iradiere, rușii au abandonat zona, iar specialiștii ucraineni au putut aduce nivelul de radioactivitate în limitele normale. Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a fost la fața locului pe 26 aprilie a.c. și a precizat că situația a reintrat în normal, iar AIEA îi sprijină pe ucraineni să refacă sistemele de monitorizare și comunicații avariate. În prima zi a invaziei, tancurile ruse care au intrat în Cernobîl au făcut ca în anumite puncte din zonă radiațiile gamma să fie de 28 de ori mai mari față de limita anuală, a anunțat atunci Inspectoratul de Stat pentru Reglementare Nucleară al Ucrainei.
La centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, un incendiu provocat pe 4 martie de bombele rușilor a speriat o lume întreagă. Deși obiectivul se află sub controlul ocupanților încă din acea zi, pe 26 aprilie forțele ruse au bombardat o fabrică din vecinătate. Petro Kotin, directorul companiei nucleare ucrainene Energoatom, a avertizat pe Telegram că „rachetele care zboară la mică altitudine pun în pericol siguranța centralei și toată lumea este în pericol“.
Ocuparea centralei nucleare de la Zaporojie a fost deja descrisă de Procuratura Generală de la Kiev și de serviciul de securitate ucrainean drept „comiterea unui ecocid“, care trebuie anchetat penal.
Cine și cum condamnă ecocidul
Ironia sorții: Rusia și Ucraina sunt printre puținele state care au inclus ecocidul sub incidența legii penale. Cei doi inamici au această prevedere în comun, lucru care nu se poate spune despre statele care se declară acum revoltate de crimele de mediu provocate de ruși pe teritoriul ucrainean.
La sfârșitul lunii februarie, opinia publică internațională era în stare de șoc: rușii nu doar că începuseră atacurile asupra Ucrainei, ci ocupaseră și centrala de la Cernobîl, unde s-au comportat cu o inconștiență de neimaginat. La câteva zile după începerea invaziei, la summitul ONU pentru Mediu de la Nairobi 108 de organizații ale societății civile au atras atenția asupra gravelor probleme de mediu care se conturau deja și au cerut sprijin pentru abordarea situației. În aceeași perioadă, Environmental Peacebuilding Association a lansat o scrisoare des- chisă în care cerea comunității internaționale investigarea posibilelor violări ale legislației internaționale referitoare la mediu și drepturile omului pentru tragerea la răspundere a vinovaților.
Biroul Procurorului Curții Penale Internaționale (CPI) a anunțat că deschide o anchetă cu privire la crimele comise în Ucraina. Teoretic, instanța are competențe și în privința infracțiunii de „lansare intenționată a unui atac, știind că un astfel de atac va provoca (…) daune grave, la scară mare și pe termen lung mediului natural“, însă nu a declanșat vreodată o astfel de urmărire penală, a precizat jurnalistul Isabella Kaminski pe opendemocracy.net.
Rachel Killean, specialist în justiție la Queen’s University Belfast, a declarat pentru aceeași publicație că s-ar putea construi un caz „prin corelarea distrugerilor de mediu cu atacurile împotriva proprietății civile (crimă de război) sau cu un atac sistematic la scară mare asupra populației civile (crimă împotriva umanității)“. Anterior, CPI s-a declarat în principiu de acord cu o astfel de abordare.
O soluție pe termen lung ar fi modificarea statutului Curții Penale Internaționale pentru a include explicit crimele de mediu, obiectiv pentru care militează campania Stop Ecocide.
Alte speranțe se leagă de introducerea unor reglementări internaționale pentru protecția mediului în timp de război; ONU lucrează de mai bine de un deceniu la nou set de reguli și urmează să-l supună votului în această toamnă.
Proiectul PERAC (Protection of the Environment in Relation to Armed Conflicts) adoptat de Comisia de Drept Internațional a ONU în iulie 2019 a identificat 28 de propuneri de principii, de la drepturile populației indigene la utilizarea resurselor naturale și până la efectele războiului, inclusiv asupra zonelor marine. Doug Weir, cercetător și director de politici la Conflict and Environment Observatory (CEOBS) a explicat însă că o serie de state influente au blocat până acum adoptarea acestor reguli: în special SUA, Marea Britanie și Franța, „pentru că vor să fie libere să-și folosească armele nucleare“, iar Canada ar vrea ca toate măsurile de protecție a mediului pe timpul unei ocupații militare să fie șterse din lista de recomandări.
Chiar dacă evoluția devastatoare a ostilităților din Ucraina va convinge țările vestice să treacă peste interesele proprii și să adopte o legislație fermă în domeniu, votul va avea loc la toamnă. Între timp, în două dintre statele care condamnă ecocidul prin lege, unul îl provoacă intenționat pe teritoriul altuia. Ce rost au legile dacă nu sunt respectate? Și de ce am crede că un stat beligerant care nu respectă drepturile fundamentale ale omului ar avea grijă să protejeze de exemplu ecosistemele acvatice pe timp de război? Pământul Ucrainei este presărat cu mine, iar altele au fost plasate în Marea Neagră; prin ce lege putem obliga făptuitorul să le dezamorseze și să remedieze daunele provocate mediului?
„Cel mai tare mă tem că daunele vor fi atât de mari încât nu vom mai putea reconstrui“
„Rusia trebuie să plătească pentru aceste crime“, a spus Evghenia Zasiadko, șefa departamentului pentru probleme climatice al grupului de mediu ucrainean Ekodia (Ecoaction). „Nu doar pentru oamenii uciși și răniți, nu doar pentru infrastructuri și orașe [distruse, n.n.], ci și pentru daunele produse mediului.“ Zasiadko și colegii ei lucrează la documentarea crimelor de mediu înfăptuite de invadatorii ruși. Au un canal de Telegram la care primesc sesizări, iar până pe 28 martie a.c. documentaseră 110 crime de mediu „explicite“, acestea fiind doar o parte din totalul daunelor produse de ruși apei, pământului, aerului și vieții sălbatice din Ucraina. „Cel mai tare mă tem că daunele vor fi atât de mari încât nu vom mai putea reconstrui“, a spus tânăra.
Conform grupului, până la data de 28 martie a.c. în baza de date a Pentagonului se înregistraseră 1.200 de atacuri cu rachete. Cel puțin 36 au afectat infrastructura de combustibili fosili, 29 au lovit centrale electrice, 7 au distrus rezerve de apă, iar 6 au lovit instalații nucleare. Un atac asupra combinatului chimic Sumîichimprom din nordul țării a provocat o scurgere de amoniac pe o rază de 2,5 kilometri.
Nu știm cât de întemeiate sunt afirmațiile că armata rusă ar fi utilizat arme termobarice și alte mijloace de luptă interzise. E cert însă că bombardează cu obstinație rezervoare și conducte de petrol și gaze, centrale electrice și instalaţii industriale, provocând emisii uriașe de gaze cu efect de seră și o imensă poluare cu mercur, dioxine, amoniac, metale grele și hidrocarburi. Bombardarea clădirilor nu doar că îi lasă pe oameni fără locuințe, utilități și locuri de muncă, dar produce și mari cantități de reziduuri de azbest (material cancerigen care de-abia recent a fost interzis în Ucraina), substanțe carcinogene provenite din explozivi și numeroși alți contaminanți periculoși care vor rămâne mult timp în aer, ape și sol.
Poluanții din aer nu rămân în zona atacată. Să ne amintim că fumul incendiilor de vegetație de pe Coasta de Vest a Statelor Unite a ajuns până pe Coasta de Est, la aproape 5.000 de kilometri depărtare. La fel se întâmplă cu tot ceea ce aruncă în atmosferă exploziile din Ucraina, dar aici nu vorbim doar de particule organice, ci și de foarte mulți poluanți chimici și metale grele.
Evghenia Zasiadko și colegii ei de la Ekodia încearcă să urmărească și situația ariilor naturale, mai ales că aproximativ 44% din cele mai vulnerabile situri se află în zonele atacate, unde bombardamentele distrug ecosistemele, rezervațiile și grădinile zoologice.
De modul în care va fi reconstruită Ucraina va depinde siguranța cetățenilor întregii lumi
Mai multe locuri din Donbas, foste metropole ca Mariupolul, dar și alte oraşe şi localități rurale din țară sunt atât de contaminate încât sunt de nelocuit, căci oamenii care se expun pe termen lung unor asemenea niveluri de poluare pierd ani întregi de viață.
De aceea, înainte de orice reconstrucție trebuie făcute măsurători riguroase pentru toți poluanții. Noile localități, centre comerciale și industriale, noduri de circulație etc. trebuie construite în zonele cu riscurile cele mai reduse pentru sănătatea populației, calitatea aerului, apei, solului și mediului în general.
Chiar și înainte de începerea invaziei din februarie, Ucraina se situa foarte jos în clasamentul Environmental Performance Index la indicatorii de calitatea aerului, protejarea biodiversității și sănătatea ecosistemelor. Este limpede că după dezastrele care continuă să lovească țara parametrii vor fi mai mult decât îngrijorători.
Iar dacă până la declanșarea invaziei 26% din exporturile globale de grâu proveneau din Ucraina și Rusia, țări mari exportatoare și de porumb, orz și uleiuri din semințe, este clar că lucrurile nu vor mai sta la fel. Calitatea pământului, apelor și a materialului de reproducere pentru fermele agricole, zootehnice și piscicole va trebui foarte atent verificată pentru binele ucrainenilor și al cetățenilor întregii lumi.
Pe 10 martie a.c. Bulletin of the Atomic Scientists avertiza: „distrugerile pe scară largă provocate de invazia rusă vor duce inevitabil la contaminări ale pământului, apei și zonelor locuite care vor persista mult peste durata acestui conflict. În timp ce aceste riscuri pot păli în comparație cu ororile imediate ale războiului, pericolul lor pentru sănătatea umană este real, de durată și va necesita o atenție internațională concentrată mult după încetarea violenței acute“.
