6 C
București
sâmbătă, noiembrie 14, 2026
Mai mult

    Toate articolele autorului

    Ziua Porților Deschise la RLG România

    Compania Reverse Logistics Group România a lansat anul acesta un nou program dedicat eco-responsabilității, sub sloganul „Colectăm împreună!“. Cele 4 depozite proprii de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a bateriilor și-au deschis porțile în luna...

    Germania renunţă şi la ultimele reactoare nucleare

    În timp ce numeroase ţări occidentale depind de energia nucleară, prima economie europeană a decis să pună capăt acestui capitol, chiar dacă subiectul rămâne unul controversat, transmite Agerpres.În pofida crizei energetice, Germania îşi menţine intenţia de a renunţa la...

    Justiţia climatică a ajuns şi în România

    O organizaţie de mediu din România, susţinută de una dintre cele mai importante fundaţii europene, a dat în judecată Guvernul României cerând amendarea unor miniştri pentru fiecare zi în care amână luarea unor măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice.• ecologic Asociația...

    Peste 7.500 de urşi bruni cutreieră pădurile României

    Conform unui studiu, în România există între 7.500 şi 8.100 de exemplare de urs brun, populaţia mamiferelor înregistrând o creştere constantă, a declarat pe 5 aprilie a.c. ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tánczos, în conferinţa de presă despre...

    Kaufland și-a redus amprenta de carbon cu 1.450 tone în 2022

    Rezultatele Kaufland pe criterii de sustenabilitate, în 2022, îi asigură companiei, pentru al treilea an consecutiv, certificatul de sustenabilitate din partea companiei CHEP România și confirmă calitatea acțiunilor de protejare a mediului întreprinse de retailer. Astfel, în 2022, Kaufland și-a...

    Ministrul Mediului: Pe 30 noiembrie Sistemul de Garanţie-Returnare porneşte, nu mai prelungim

    Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) porneşte pe 30 noiembrie, astfel că ambalajele care se vor pune pe piaţă după data respectivă trebuie să fie marcate cu sigla ReturRO, iar produsele care nu sunt ambalate corespunzător nu se mai pot pune...

    Tehnologii de mediu inovatoare din Europa, Asia și Nordul Africii expuse la Târgul IFAT 2023 din Turcia

    IFAT Eurasia adună în Istanbul participanți și actori din sectorul de mediu dintr-o zonă geografică extinsă, incluzând Turcia, aria Balcanilor, Comunitatea Statelor Independente, Orientul Mijlociu, Nordul Africii sau Republicile turcești. În ultimii ani, târgul și-a consolidat poziția de lider...

    A început naţionalizarea?

    Guvernul României a aprobat în şedinţa din 5 aprilie a.c. o Hotărâre de Guvern care pune Sistemul de Garanţie-Returnare sub controlul Statului. Astfel Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor, deocamdată doar în ceea ce priveşte SGR, va fi naţionalizată. Este de...

    Comisia Europeană actualizează orientările privind măsurile de sprijinire a tranziției verzi

    Comisia Europeană a publicat pe 4 martie a.c. modele orientative actualizate privind ajutoarele de stat pentru a ajuta statele membre să conceapă măsuri, urmând a fi incluse în planurile lor naționale de redresare și reziliență („PNRR“), care să fie...

    150 milioane de lei pentru educaţie şi conştientizare

    Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) organizează în perioada 3 aprilie - 3 mai 2023 sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a...

    Redacţia Ecologic

    Redacția Ecologic este echipa editorială a publicației, specializată în reportaje și știri despre mediu, legislație și dezvoltare durabilă.
    2087 articole in site

    Operațiunea „Jupiter“ pe urmele arderilor ilegale

    Zeci de polițiști și mascați au descins în data de 6 noiembrie 2026 în localitatea Tărlungeni din județul Brașov,...

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

    Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

    • _ga
    • _gat
    • _gid

    Decline all Services
    Accept all Services