31.2 C
Bucharest
Monday, July 26, 2021

Între „fast fashion“ şi sustenabilitate în lumea modei

Sursa foto: Eddy Chang/flickr.com

După industria petrolului, industria textilă este cea mai mare poluatoare pe plan mondial. Îmbrăcămintea, mobilierul, covoarele, încălţămintea, cearşafurile, feţele de pernă, prosoapele etc. sunt bunuri „nedurabile“, pentru producerea cărora se consumă uriaşe cantităţi de energie şi materii prime şi se scot din circuitul agricol mari suprafeţe de teren. Reciclarea produselor textile, deşi poate fi o opţiune, nu rezolvă problema uriaşelor cantităţi de deşeuri textile generate la nivel mondial.● Matei Dumitru

Piaţa mondială a hainelor este evaluată în prezent la 3 trilioane dolari şi reprezintă 2% din produsul intern brut (PIB) global. Industria modei este concentrată în proporţie de 75% în Europa, Statele Unite ale Americii, China şi Japonia, iar la nivel mondial nu mai puţin de 75 milioane de oameni lucrează în domeniu.

Comunicatele Naţiunilor Unite privind schimbările climatice confirmă faptul că industria modei contribuie cu mai mult de 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră din cauza lungimii lanţurilor de aprovizionare şi a procesului de producţie, ambele fiind mari consumatoare de energie.

Numai în SUA în 2018 industria modei a produs 2,1 miliarde tone echivalent CO2, ceea ce reprezintă 4% din emisiile globale de carbon, o cotă mai mare decât cea a Franţei, Germaniei şi Marii Britanii la un loc.

Cel mai mare importator de articole de îmbrăcăminte din lume sunt Statele Unite, unde aproape 40% din articolele vestimentare vândute sunt importate din China. SUA sunt în acelaşi timp şi cel mai mare exportator de îmbrăcăminte la mâna a doua, trimiţând anual peste hotare articole second hand în valoare de peste un miliard de lire sterline, conform estimărilor.

Comerţul second hand nu este o modă, ci o adaptare la noile cerinţe ale pieţei. Oamenii preferă să-şi cumpere haine de calitate, care deşi folosite, sunt în stare foarte bună, decât unele noi, dar de calitate îndoielnică.

În prezent, conform statisticilor oficiale, mai mult de 70% din populaţia lumii se îmbracă cu haine la mâna a doua. Este o piaţă uriaşă în care intră nu numai hainele purtate ci şi cele cumpărate în urmă cu ceva timp, dar nefolosite; numai în Marea Britanie cetăţenii au în garderobă haine noi nepurtate în valoare de 50 miliarde dolari. Acest curent este însă dăunător industriei modei, care pentru a-l contracara a lansat ceea ce se numeşte „fast fashion“.

Afacerea “fast fashion”

În timp ce majoritatea hainelor purtate cu grijă vor dura mulţi ani, schimbarea modei înseamnă că durata de viaţă a articolelor este scurtată artificial de modificarea gusturilor consumatorilor. Cifrele din industrie sugerează în mod optimist că îmbrăcămintea modernă va avea o durată de viaţă cuprinsă între 2 şi 10 ani; de fapt lenjeria şi tricourile sunt purtate 1-2 ani, iar costumele şi paltoanele aproximativ 4-6 ani.

În realitate, o mare parte din îmbrăcăminte ajunge la gunoi fiindcă se demodează repede. O uriaşă maşină propagandistică, de la creatori de modă, presă şi televiziuni până la influenceri de tot felul este pusă în mişcare pentru a-i face pe oameni să cumpere continuu cât mai multe haine.

„Fast fashion“ este un model de afaceri pe care majoritatea magazinelor de retail au început să îl urmeze. Dacă în urmă cu un deceniu existau patru sezoane într-un an, acum sunt peste zece. Anotimpurile mici şi dese incită la cumpărături, accelerând şi ritmul în care îmbrăcămintea se demodează. Articolele vestimentare sunt produse în cantităţi uriaşe şi pot fi vândute la preţuri mici.

Hainele ieftine nu reprezintă o economie la bugetul personal, fiindcă oamenii cumpără în general mai mult şi se debarasează mai repede de hainele care s-au demodat, ci o mare afacere pentru industria globală a modei.

O modă toxică

Produsele chimice sunt folosite în fiecare etapă a producţiei textile: pentru fabricarea fibrelor, albirea şi vopsirea ţesăturilor. Când ajung în magazine, hainele noastre conţin încă multe substanţe chimice, chiar şi cele făcute din fibre „100% naturale“ şi unele se absorb în corp prin piele.

Sursa foto: Stefan Müller/flickr.com

Un studiu Greenpeace pentru campania Detox a identificat 11 substanţe chimice utilizate frecvent pentru fabricarea hainelor, care conţin toxine, agenţi cancerigeni şi perturbatori endocrini, substanţe care ar trebui interzise. Există studii care arată că anumite substanţe conţinute în pijamalele pentru cei mici pot fi găsite în urina unui copil chiar şi la 5 zile după ce a purtat acele pijamale pentru o noapte.

Numai bumbacul convenţional foloseşte 25% din insecticidele utilizate la nivel mondial, iar reziduurile acestor otrăvuri ajung în fibrele hainelor noastre. Unele conţin metale grele, substanţe ignifuge, amoniac şi formaldehidă. Căldura corporală şi transpiraţia accelerează absorbţia reziduurilor în piele. Un studiu recent a depistat substanţe chimice periculoase în 63% din articolele textile testate de la 20 de mărci diferite, inclusiv giganţi ai modei.

Poluarea apei

Este nevoie de multă apă pentru a produce un tricou sau o cămaşă. Se estimează că la nivel mondial în 2015 industria textilă şi de îmbrăcăminte a folosit mai mult de 79 miliarde metri cubi de apă, în timp ce nevoile întregii economii a Uniunii Europene s-au ridicat la 266 miliarde metri cubi.

Pentru a confecţiona un singur tricou din bumbac sau o pereche de blugi e nevoie de 2.700 litri de apă proaspătă, echivalentul cantităţii de apă de băut necesare unei persoane timp de 2,5 ani. În afară de a fi o mare consumatoare, industria textilă este responsabilă şi pentru aproximativ 20% din poluarea globală a apei prin procesele tehnologice de albire, vopsire şi finisare.

Foto: ecologic

Spălarea materialelor sintetice eliberează anual aproximativ 0,5 milioane tone microfibre în ocean, ceea ce reprezintă 35% din microplasticele primare eliberate în mediu. O singură încărcare cu haine din poliester a maşinii de spălat poate răspândi în mediul înconjurător 700.000 de particule de microplastic. Potrivit unui raport din 2019, Banca Mondială a declarat că „industria textilă este responsabilă pentru aproximativ o cincime din poluarea apei la nivel mondial“.

Deşeurile textile în Uniunea Europeană

Cantitatea medie de haine cumpărate în Uniunea Europeană de o persoană a crescut cu 40% în doar câteva decenii, creşterea fiind determinată de scăderea preţurilor şi de viteza sporită cu care articolele „fast fashion“ sunt oferite consumatorilor.

Îmbrăcămintea are între 2% şi 10% din impactul asupra mediului în UE, dar acesta este adesea resimţit nu în statele Uniunii, ci în alte ţări, deoarece cea mai mare parte a producţiei are loc în străinătate. Producţia materiilor prime, transformarea lor în fibre, ţeserea şi vopsirea necesită cantităţi enorme de apă şi produse chimice, inclusiv pesticide pentru cultivarea materiilor prime.

În UE mai puţin de jumătate din hainele uzate sunt colectate pentru reutilizare şi doar 1% sunt reciclate în haine noi, deoarece tehnologiile care ar permite reciclarea hainelor în fibre virgine abia încep să apară. Totodată, în Uniunea Europeană există mai multe modalităţi de abordare a acestor probleme: dezvoltarea de noi modele de afaceri pentru închirierea de îmbrăcăminte, proiectarea produselor într-un mod care să faciliteze reutilizarea şi reciclarea, în paralel cu demersurile de convingere a oamenilor să cumpere mai puţine haine, dar de calitate mai bună – o schimbare a comportamentului consumatorilor spre opţiuni mai durabile.

Comisia Europeană a adoptat în 2018 un pachet de măsuri pentru tranziţia către o economie circulară care va face ca pentru prima dată textilele să fie colectate separat în toate statele membre, obligaţie ce va fi aplicată până cel târziu în anul 2025. Noua strategie de gestionare a deşeurilor textile îşi propune să combată moda rapidă („fast fashion“) şi să ofere soluţii pentru atingerea unor niveluri ridicate de colectare separată.

Pachetul legislativ include şi măsuri de sprijinire a utilizării materialelor şi proceselor circulare de producţie, de combatere a folosirii substanţelor chimice periculoase şi de încurajare a consumatorilor să aleagă textile durabile. De asemenea, Comisia a introdus unele măsuri de atenuare a impactului deşeurilor textile asupra mediului. Programul Orizont 2020 finanţează RESYNTEX, un proiect care utilizează reciclarea chimică şi ar putea oferi un model de afaceri pentru industria textilă a viitorului.

De ce se reciclează greu textilele

În prezent doar 12% din materialele folosite pentru îmbrăcăminte sunt reciclate pe plan mondial, foarte puţin comparativ cu nivelele înregistrate la PET, hârtie sau aluminiu. Cea mai mare parte a poliesterului reciclat utilizat acum de marile branduri de modă provine de fapt din PET-uri mai degrabă decât din haine vechi.

Dificultatea reciclării deşeurilor textile e dată în special de complexitatea materialelor din care sunt confecţionate hainele noastre. Ţesăturile cu care ne îmbrăcăm fiecare sunt de fapt combinaţii din amestecuri de fibre naturale, materiale plastice şi metale.

Sursa foto: Uniunea Europeană

Un tricou pe care scrie 100% bumbac conţine multe alte componente – de exemplu etichete şi fire de cusut – care de obicei sunt realizate dintr-un alt material, cum ar fi poliesterul. În mod similar, o pereche de blugi standard este realizată din fire de bumbac, adesea amestecate cu elastan, şi are multe alte componente ca: fermoarele şi nasturii, aţa de cusut din poliester etc. şi vopseaua ce conţine o gamă largă de coloranţi.

Sortarea, care este esenţială pentru o reciclare eficientă, este complicată de numeroasele amestecuri de fibre artificiale şi naturale utilizate în confecţiile moderne. Sortarea manuală presupune multă muncă, este lentă şi necesită mână de lucru calificată. După sortarea textilelor, vopselurile care au fost aplicate pe ţesături trebuie îndepărtate pentru ca firele să poată fi reutilizate.

Pentru a depăşi problemele legate de sortarea manuală cercetătorii europeni au dezvoltat tehnici care utilizează camere hiperspectrale – care pot vedea lumina dincolo de limitele vederii umane – pentru a identifica mai bine diferitele tipuri de ţesături.

În prezent foarte puţine dintre hainele trimise la reciclare sunt de fapt transformate în îmbrăcăminte nouă – un proces cunoscut sub denumirea de „reciclare material la material“. Salopetele vechi sunt de fapt transformate în pâslă sau covoare, iar tricourile, cămăşile şi blugii în fibră textilă pentru industria auto sau în saci ori membrane textile folosite în industriile de tot felul. Mai puţin de 1% din îmbrăcămintea uzată este reciclată în produse de acelaşi fel.

Tehnici revoluţionare

Un grup de cercetători condus de Carol Lin, inginer chimist la Universitatea din Hong Kong, a dezvoltat o tehnică de reciclare a ţesăturilor din amestecuri de bumbac şi poliester bazată pe utilizarea unor ciuperci. Fungii Aspergillus niger – cei care formează mucegaiul negru de pe struguri – produc o enzimă ce poate descompune bumbacul în glucoză care este transformată în sirop.

Specialiştii susţin că restul de fibre de poliester pure pot fi apoi uşor refolosite pentru confecţionarea de haine noi. Amestecurile de poliester cu bumbac sunt printre cele mai populare ţesături din care se fabrică îmbrăcăminte ieftină, în special tricouri, cămăşi şi blugi.

Echipa condusă de Lin a adaptat procesul pentru a fi folosit pe scară largă folosind enzime de celuloză produse industrial. Proiectul a beneficiat de finanţare din partea companiei H&M, care a vrut să studieze impactul procesului de reciclare asupra deşeurilor sale textile. Şi un grup de cercetători austrieci a dezvoltat tehnici pe bază de enzime pentru transformarea hainelor vechi din lână în produse ce pot fi folosite ca răşină sau adeziv.

Haine din lapte

Sursa foto: Facebook

O schimbare radicală a modului de producere a materialelor textile vine din Hemmingen (Germania), unde compania QMilk a brevetat o tehnologie de fabricare a hainelor din lapte de vacă. „Când laptele de vacă se acreşte, se separă în zer în partea de jos şi în fulgi de proteine în partea de sus, iar după îndepărtarea zerului rămâne un fel de brânză de vaci. Aceasta este introdusă într-un aparat care funcţionează ca o maşină de tăiţei“, a explicat Anke Domaske, fondatoarea QMilk. „Împreună cu apa se formează un aluat care în final trece printr-o sită cu găuri atât de mici încât nu ies tăiţei, ci fibre fine, mai subţiri decât firul de păr.“ Compania filează apoi aceste fibre în fire despre care spune că au o textură asemănătoare mătăsii. Acestea pot fi apoi utilizate pentru a confecţiona ţesături sau tricotaje care pot fi spălate în maşinile automate. „O îmbrăcăminte realizată complet din fibre QMilk poate fi pur şi simplu compostată acasă“, susţine Domaske.

Trecând peste ineditul ideii, nu putem să nu luăm în considerare datele conform cărora numai în Germania se aruncă anual peste două milioane tone de lapte. În plus, QMilk nu generează deşeuri, consumă doar doi litri de apă pentru un kilogram de produs şi nu are nevoie de cantităţi mari de energie deoarece procesul tehnologic se desfăşoară la temperatura ambientală, aşadar este un procedeu perfect sustenabil.

Fibre din alge

După ce a lucrat mulţi ani într-o companie germană de design unde a observat cât de nocivă pentru mediu este industria textilelor şi tricotajelor, Renana Krebs a fondat în 2016 firma Algalife.

Sursa foto: Facebook

„Algele sunt deja utilizate pe scară largă în cosmetice, în anumite alimente şi la fabricarea biocombustibililor. După ce am aflat de toate aceste industrii şi despre beneficiile pe care le obţinem din alge, m-am întrebat: de ce să nu facem asta pentru textile?“, a declarat Krebs.

Unul din avantajele afacerii ei este că algele sunt recoltate într-un sistem închis, ceea ce înseamnă că nu se utilizează deloc apă dulce în procesul de producţie. Tot ce le trebuie algelor pentru a creşte este apă de mare şi lumina soarelui. După extragerea coloranţilor naturali din diferite tipuri de alge, Krebs şi echipa ei au reuşit să-i combine cu enzime şi agenţi de fixare (care ajută la stabilizarea pigmentului pe o ţesătură) din surse sintetice şi naturale, inclusiv coajă de stejar, coajă de rodie şi ienupăr. Au reuşit de asemenea să producă fibre care se pot transforma în fire textile prin purificarea proteinelor din alge sau pot fi folosite pentru a obţine uleiuri bio ori fibre bioplastice. Fibrele şi coloranţii obţinuţi din alge nu conţin produse chimice şi pesticide, sunt 100% biodegradabili şi nu sunt consumatori de apă dulce în procesul de producţie.

Companii mari precum Adidas, care a lansat o gamă de treninguri realizate din plastic oceanic, sau Zara, care a anunţat că până în 2025 va trece la folosirea exclusivă a materialelor durabile sunt doar două exemple importante care relevă faptul că schimbarea în industria textilă a început deja.

Purtate sau uzate?

Deşi există o piaţă sănătoasă a hainelor second hand, poate cel mai popular mod de a scăpa de îmbrăcămintea veche este pur şi simplu donarea, fie că este făcută personal sau prin campanii de caritate. Se observă însă că donaţiile de haine sunt utilizate din ce în ce mai mult ca o modalitate de a pasa altora problema deşeurilor textile.

În România hainele la mâna a doua sunt o modă a sărăciei. Diferenţa dintre comerţul cu haine second hand din alte ţări europene şi cel de la noi este uriaşă. În Germania, Olanda, Franţa sau Belgia hainele care se vând în magazine sunt doar haine purtate, la noi sunt deja uzate. În alte ţări hainele second hand sunt noi sau aproape noi, spălate şi dezinfectate. La noi, mai ales în târgurile săptămânale din sate şi comune, unde hainele second hand au devenit principala marfă, se cumpără la preţuri de nimic lenjerie de corp, cearceafuri, pantofi, cămăşi, tricouri sau paltoane, toate în stare jalnică. Conform legii (HG nr. 163/2007) introducerea pe piaţă, comercializarea şi distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte şi a articolelor textile purtate sau uzate se admit numai dacă acestea au fost supuse operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie efectuate de persoane fizice sau juridice specializate şi sunt însoţite de un document distinct pentru fiecare lot, care certifică efectuarea operaţiunilor. Documentul trebuie să conţină: numele/denumirea şi adresa/sediul persoanei fizice sau juridice care a efectuat operaţiunile de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie, tipul acestora şi data la care au fost efectuate, precum şi denumirea comercială a produselor biocide utilizate. Nimeni nu verifică însă acest comerţ care pune în pericol sănătatea oamenilor şi creşte semnificativ cantitatea de deşeuri textile care ajung la depozitare.●

Foto: ecologic
Articolul precedentHaos total
Articolul următorAn pe plus pentru Recolamp

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Publicitate

Cele mai recente articole

Iulie, luna oraşelor şi comunelor curate

Odată cu venirea verii, ECOTIC a lansat împreună cu partenerii săi o serie de campanii de colectare deşeuri de...

Publicitate

Alte articole

Mai multe articole

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services