Nu cred că putem vorbi despre protecţia mediului înconjurător fără a avea în vedere o noţiune care în general se aplică doar unora dintre noi. Este vorba de responsabilitate.
Responsabilitatea este un termen destul de complex, ce include obligaţii şi suportarea consecinţelor în cazul neîndeplinirii acestora şi ar trebui să se aplice fiecăruia dintre noi.
Noi, cetăţenii, suntem sau ar trebui să fim conştienţi că avem cea mai mare responsabilitate. Fiindcă de noi depinde până la urmă modul în care funcţionează societatea în care trăim şi tot noi hotărâm prin vot cine face politicile de mediu în această ţară. Noi avem o răspundere faţă de generaţiile viitoare şi tot noi suportăm din ce în ce mai mult consecinţele nepăsării noastre: inundaţii, secetă, dezastre naturale şi multe altele. Cât de mare e iresponsabilitatea noastră, se vede de la o poştă…
Clasa politică ar trebui să funcţioneze şi ea sub semnul responsabilităţii. Că acest lucru nu s-a întâmplat, o ştim cu toţii. Până acum, cel puţin în domeniul mediului, nici un demnitar nu a răspuns pentru faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau. Prin responsabilitate faţă de mediu mai toţi au înţeles grija faţă de afacerile tăietorilor de lemne sau îndestularea mafiei gunoaielor.
România intră în infringement în aproape toate domeniile ce ţin de mediu şi nimeni nu răspunde pentru asta. Zeci de miniştri, sute de secretari de stat, toţi reprezentanţi ai statului român, au trecut de-a lungul timpului prin ministere cu seninătatea celor care ştiu că nu vor răspunde niciodată pentru faptele şi nepăsarea lor. Şi-au încasat salariile, şi-au rotunjit afacerile şi s-au retras apoi prin Parlament, prin ONG-uri sau firme de consultanţă legate ombilical de ministerul pe care l-au condus.
Dar atunci când termenul de responsabilitate se aplică producătorilor, firmelor plătitoare de taxe şi impozite, lucrurile se schimbă radical. Responsabilitatea lor este calculată exact, în cifre, în obiective, în ţinte obligatorii de atins, iar penalităţile şi amenzile sunt aplicate fără cea mai mică întârziere. Fiindcă în lumea în care trăim responsabilitatea a devenit un instrument de control al celor fără nicio răspundere în relaţiile cu toţi ceilalţi: cu cetăţenii, cu agenţii economici şi cu societatea civilă.● Matei Dumitru