Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre importanţa introducerii în România a sistemului garanţie-depozit pentru colectarea deşeurilor de ambalaje care astăzi ajung oriunde, dar nu şi în curţile reciclatorilor.
Nimeni nu neagă beneficiile pe care le are un astfel de sistem, dar până la punerea lui în funcţiune mai trebuie să treacă ceva timp, fiindcă deocamdată nu avem legislaţie, nu ştim dacă marile magazine vor participa sau din ce bani vor fi cumpărate maşinile automate de colectare a ambalajelor. Sunt decizii politice pe care nu le putem lua noi, oamenii de rând.
Pe de altă parte, nu poţi să nu te întrebi dacă toate discuţiile pe tema sistemului de garanţie-depozit nu fac decât să mascheze incapacitatea autorităţilor de a rezolva problema gestionării deşeurilor municipale. Fiindcă până acum Statul nu şi-a îndeplinit niciuna dintre sarcinile ce îi reveneau pentru atingerea obiectivelor europene. Nu a pus în funcţiune SMID-urile, nu a implementat sistemul „Plăteşti pentru cât arunci“, nu a realizat infrastructuri de colectare separată a deşeurilor şi a amânat cât a putut introducerea unei taxe de depozitare.
Eu cred însă că în România sistemul garanţie-depozit va fi funcţional mai curând decât ne-am aştepta. Din mai multe motive, din care unul este acela că în funcţionarea mecanismului nu este implicat în nici un fel Statul. Este un circuit al ambalajelor între producător, cetăţean şi reciclator, care funcţionează în interesul fiecărei verigi din sistem fără a necesita intervenţia vreunui funcţionar sau a vreunui consultant extern.
Sistemul de garanţie-depozit împreună cu cel de responsabilitate extinsă a producătorului au rămas acum singura şansă de a ne îndeplini obiectivele de ţară, atâta timp cât toate recomandările experţilor europeni, culminând cu OUG nr. 74/2018, s-au dovedit a fi o mare pierdere de timp.● Matei Dumitru