13.5 C
București
sâmbătă, octombrie 3, 2026
Mai mult

    EMISII

    Nivelul de dioxid de carbon din atmosferă creşte într-un ritm „incompatibil“ cu obiectivul de 1,5 grade Celsius

    Dioxidul de carbon din atmosferă creşte într-un ritm considerat incompatibil cu menţinerea încălzirii globale sub pragul de 1,5 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale, a avertizat un studiu al serviciului britanic de meteorologie Met Office, preluat de Agerpres. Concentraţiile principalului...

    Comisiei Europene i se cere să treacă de la taxarea veniturilor la impozitarea emisiilor

    Comisia Europeană a înregistrat pe 13 mai a.c. o inițiativă cetățenească europeană (ICE) semnată de Lorenzo Mineo și Clara Panella Gomez, intitulată „Salvăm planeta prin trecerea de la impozitarea veniturilor salariale la impozitarea emisiilor de gaze cu efect de...

    Consiliul și Parlamentul European vor reglementeze certificările eliminărilor de dioxid de carbon

    Negociatorii Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns în data de 20 februarie a.c. la un acord politic provizoriu cu privire la un Regulament de instituire a primului cadru de certificare la nivelul UE pentru eliminările de dioxid de...

    Obiectivele climatice au fost îngenuncheate de obiectivele electorale

    Din mult așteptatul proiect privind „Obiectivele climatice ale UE pentru 2040“, publicat în data de 6 februarie a.c. de Executivul european a mai rămas mai nimic. Presată de uriașele proteste ale agricultorilor din toate țările Uniunii Europene, dar și...

    Obiectivele UE de reducere a emisiilor de carbon generate de autoturismele noi nu vor putea fi atinse

    Obiectivele UE de reducere a emisiilor de CO2 generate de autoturismele noi nu vor putea fi atinse atât timp cât lipsesc anumite condiții prealabile importante, a afirmat Curtea de Conturi Europeană într-un raport publicat pe 24 ianuarie a.c. În...

    Reciclarea aluminiului devine o prioritate globală

    Cererea globală de aluminiu va crește cu aproape 40% până în 2030, potrivit unui raport recent realizat de analiștii de business intelligence ai companiei CRU International în numele Institutului Internațional al Aluminiului (IAI). Sectorul aluminiului va trebui să producă...

    „România Neutră“, un scenariu SF demn de luat în seamă

    Executivul a adoptat pe 7 decembrie a.c. Hotărârea de Guvern nr. 1.215/2023 privind aprobarea Strategiei pe Termen Lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Această strategie extrem de importantă pentru viitorul ţării noastre nu...

    Uniunea Europeană: Toate clădirile vechi trebuie să aibă emisii zero până în 2050

    Consiliul și Parlamentul European au ajuns în data de 7 decembrie a.c. la un acord politic provizoriu referitor la o propunere de revizuire a Directivei privind performanța energetică a clădirilor. Directiva revizuită stabilește cerințe noi și mai ambițioase de...

    Raport ONU: Emisiile globale vor scădea cu doar 2% până în 2030

    Guvernele fac progrese insuficiente în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a evita cele mai grave efecte ale încălzirii globale, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite publicat pe 13 noiembrie a.c. citat de Reuters. Raportul vine...

    Acord privind standardele de emisii de CO2 pentru vehiculele grele

    Consiliul European a ajuns pe 16 octombrie a.c. la un acord cu privire la propunerea de actualizare și consolidare a Regulamentului privind standardele de emisii de CO2 pentru vehiculele grele. Scopul propunerii este de a reduce în continuare emisiile...

    Cele mai recente știri

    „Eco“ nu mai merge fără dovezi

    Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

    Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

    • _ga
    • _gat
    • _gid

    Decline all Services
    Accept all Services